Ziua mondială a salutului, marcată în fiecare an la 21 noiembrie, este un îndemn la comunicare, un instrument pentru menţinerea liniştii şi a păcii în lume. Salutul este o formă elementară de acţiune interumană, un pas important spre realizarea înţelegerii între oamenii de rase, de naţionalităţi sau de religii diferite.

Iniţiată în anul 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA, această zi a fost susţinută de personalităţi publice, lideri religioşi, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi de 180 de ţări. A fost sărbătorită pentru prima dată în contextul conflictului, din octombrie 1973, dintre Egipt şi Israel, ca o formă de protest nonviolent la adresa războiului.

Primele atestări ale salutului fac referire la formele de supunere şi datează din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând îşi acopereau ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitul împărat. În acest obicei îşi are originea salutul militar. În vremea romanilor, salutul „Ave Cezar!” era însoţit şi de strângerea antebraţelor, ca semn de încredere, întrucât braţul neînarmat simboliza pacea şi prietenia.

Dacă în vremea cavalerilor domniţele erau salutate cu reverenţe adânci şi sărutul mâinii înmănuşate, în vremurile noastre strânsul mâinii era obiceiul practicat cel mai des când doi oameni se întâlneau, chiar şi între femei. În prezent, în contextul pandemiei de COVID -19, acest gest este înlocuit cu alte tipuri de salut care nu presupun contact fizic, de exemplu, prin expresii faciale, gesturi de ridicare a şepcii, de a face cu mâna, sau de a duce palma în direcţia inimii, un gest practicat mai ales de cei din ţările islamice.

Forma de salut este influenţată, peste tot în lume, de varietatea de culturi, salutul având diferite semnificaţii:

• japonezii se înclinau;
• britanicii spuneau doar „bună ziua” şi îşi dădeau mâna;
• în Tibet foarte politicos era să scoţi limba atunci când întâlneai pe cineva pentru prima dată;
• în Franţa, pe lângă strânsul mâinii, oamenii se sărutau pe ambii obraji;
• în Botswana îşi atingeau palmele uşor;
• în Cambodgia îşi lipeau palmele, ţinându-le apropiate de piept.

  Potrivit etnologilor, în lume sunt vorbite peste 6.500 de limbi, astfel că oamenii se salută cu: „Konnichi wa” (japoneză), „Jambo” (swahili), „Ni hao” (chineză), „Bonjour” (franceză), „Ciao” (italiană), „Ahoj” (cehă), „Hej” (daneză), „Şalom” (ebraică), „Hallo” (germană), „Olá” (portugheză), „Zdravstvuitie” (rusă), „Al Salaam a alaykum” (arabă), „Merhaba” (turcă). Totuşi, cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”, care este şi formula universală de salut la telefon.

  În ţara noastră, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică. În timp ce bucureştenii se salută cu „Bună!”, ardelenii îşi spun „Servus!”, iar în Cluj, Sibiu, Banat se foloseşte „Ciau!” sau „Ceau!”. Adolescenţii mai folosesc şi formulele de salut „Salve!”, „Salutare!”, „Salut!”, „Noroc!”, „Pa!”, „Te sărut!” sau „Hi”, „Hello”. De asemenea, sunt folosite şi saluturi religioase precum „Doamne-ajută!”, „Domnul cu tine!” sau formule specifice anumitor sărbători creştine precum „Hristos a Înviat!”/ „Adevărat că a Înviat!”, rostite din ziua de Paşti şi până în ziua de Înălţare. (agerpres)