Meniu
Ziua mărcii poștale românești

Ziua mărcii poștale românești

La 15 iulie se remarcă ZIUA MĂRCII POȘTALE ROMÂNEȘTI. Este o dată la care, în anul 1858, au fost tipărite primele mărci poştale româneşti, în Moldova.

Primele mărci poștale au fost tipărite în 1840, în Anglia, pentru a fi utilizate pentru plata unor servicii poștale. În timp, această funcție simplă a mărcilor poștale s-a diversificat, rămânând totuși funcția de bază a acestora. În spațiul românesc, primele mărci poștale au fost tipărite în Moldova, la 15 iulie 1858. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre.

După încheierea Primului Război Mondial, România reîntregită a cunoscut mari progrese pe toate planurile – cultural, politic, economic. Această dezvoltare s-a făcut simțită și în filatelie, prin organizarea unor ample manifestări filatelice. Astfel că, în perioada 3 – 5 octombrie 1924 a avut loc, în București, o mare expoziție filatelică în sala Liedertafel. Regele Ferdinand, fiind un pasionat filatelist a participat la vernisajul expoziției, aceasta fiind organizată sub înaltul său patronaj. (romfilatelia.ro)

Marca poştală a avut un puternic impact în ţara noastră, iar în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a intrat în spaţiul românesc un nou obicei, cel al colecţionării mărcilor poştale. Atât colecţionarii, cât şi comercianţii de tutun vindeau mărci poştale, respectiv Capul de Bour, Principatele Unite sau Cuza. În scurt timp, au început să fie înfiinţate diverse societăţi sau cluburi filatelice, cu o activitate mai intensă la începutul secolului al XX-lea, care satisfăceau nevoia de comunicare şi de schimburi dintre colecţionari, potrivit romfilatelia.ro.

 

În iulie 2013, a fost vândut un timbru, la o licitaţie din Hong Kong, pentru suma de 890.000 de dolari. Este vorba de timbrul roşu din timpul dinastiei Qing, din anul 1897, Red Revenue Small One Dollar, care a fost tipărit în doar 32 de exemplare, fiind unul dintre cele mai rare timbre din China. În cultura acestei ţări, timbrul cu pricina este considerat simbol al norocului şi este rar, deoarece literele cu care a fost inscripţionat erau considerate prea mici.

Spre comparaţie, având în vedere şi faptul că au fost emise aproximativ 68 de milioane de exemplare diferite, un colecţionar care deţine în prezent o marcă nefolosită  „Penny Black” posedă un lucru rar şi preţios, însă valoarea de piaţă este de circa 4.200 – 6.800 de dolari. Există, însă şi excepţii. Un cumpărător neidentificat a achitat unul dintre cele mai mari prețuri pentru un singur timbru canadian – aproximativ 225.000 dolari – în cadrul unei vânzări în Halifax, la 23 februarie 2013, o raritate veche de 162 de ani, care a costat doar 12 cenţi, când a fost eliberată în anul 1851. Marca „Twelve Penny Black” este considerată a fi cel mai bine conservat specimen și mai viu colorat, din topul comorilor filatelice ale Canadei şi o reprezintă pe Regina Victoria, în tinereţe. Din cele 51.000 de timbre „Twelve Penny Blacks” emise în anul 1851, se apreciază că doar 18 exemplare au mai supraviețuit dincolo de rigorile vremii.

Pe măsură ce comunicaţiile internaţionale au luat amploare, fiecare stat şi-a proiectat propriile mărci poştale, iar pe parcurs au apărut, pe lângă efecte poştale uzuale, produse în scopul folosirii curente în serii de valori destinate satisfacerii diferitelor necesităţi din domeniul poştal, emisiuni filatelice care ilustrează evenimente remarcabile şi oameni care au lăsat posterităţii fapte importante.

Se estimează că, de-a lungul anilor, circa 600 de administraţii poştale distincte au emis anual circa 10.000 de mărci poştale noi. (romaniacultural.ro)

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *