Astăzi, 26 iulie, este marcată Ziua Internațională a Limbii Esperanto. În caz de te întrebi de ce tocmai această zi, acest lucru se datorează faptului că 26 iulie este chiar ziua din anul 1887 când Ludovic Lazar Zamenhof, oftalmolog și filolog polonez de origine evreiască născut în Rusia țaristă, a publicat un mic pamflet care a introdus pentru prima dată esperanto în lume. El este cunoscut ca fiind inventatorul limbii esperanto, cea mai răspândită limbă artificială din lume

Esperanto (cel care speră) este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Limba a fost lansată după mai bine de 10 ani de muncă pentru a servi ca limbă internațională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcție de sursă, se menționează între o jumătate de milion și câteva milioane.

Cele 16 reguli ale gramaticii limbii Esperanto

1. Nu există articol nehotărât, există un singur articol hotărât, la, care este invariabil.
2. Substantivele se formează adăugând o la rădăcină. Pentru plural, se adaugă j. Există două cazuri: nominativ și acuzativ. Pentru a forma acuzativul, se adaugă n la forma de nominativ. Celelalte cazuri se exprimă cu ajutorul prepozițiilor (ex. de mia patro al tatălui meu).
3. Adjectivele se formează adăugând a la rădăcină. Se acordă în caz și număr cu substantivul pe care îl determină, formând pluralul și acuzativul în același fel. Comparativul se formează cu ajutorul cuvântului pli, iar superlativul cu ajutorul cuvântului plej. Cuvântul „decât” se redă ajutorul cuvântului ol.
4. Numeralele cardinale – care sunt invariabile – sunt unu, du, tri, kvar, kvin, ses, sep, ok, naŭ, dek, cent, mil. Zecile și sutele se formează prin simpla juxtapunere a numeralelor, de ex. 583 = kvincent okdek tri. Numeralele ordinale se formează adăugând a, de ex. al patrulea = kvara. Multiplii (ex. împătrit), fracțiunile (ex. jumătate) și numeralele colective (ex. triolet) sunt formate prin folosirea sufixelor -obl-, -on-, și, respectiv, -op-: kvarobla, duono, triopo. Numeralele distributive (ex. câte doi) sunt formate prin folosirea particulei po: po du. Numeralele adverbiale se formează adăugând e, ex. în primul rând, primo = unue.
5. Pronumele personale sunt mi, vi, li, ŝi, ĝi, si, ni, ili, oni (eu, tu/d-ta/d-voastră/voi, el, ea, el/ea, sine, noi, ei/ele, se). Pronumele posesive se formează adăugând a la acestea. Se declină ca și substantivele.
6. Verbele nu se modifică în funcție de număr sau persoană.
7. Adverbele derivate se formează adăugând e la rădăcină; gradele de comparație ca la adjective.
8. Toate prepozițiile cer nominativul, cu excepția cazurilor în care se indică o schimbare de direcție sau de stare.
9. Cuvintele se citesc cum se scriu.
10. Accentul cade pe penultima silabă.
11. Cuvintele compuse se formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor (cuvântul principal fiind pus ultimul).
12. Nu există negații multiple.
13. Pentru indicarea direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ.
14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziție trebuie folosită, se recurge la prepoziția je, care nu are înțeles de sine stătător. Alternativ, se poate folosi acuzativul fără prepoziție.
15. Cuvintele – așa numite – străine, pe care majoritatea limbilor le-au preluat din aceeași sursă, rămân neschimbate, adaptându-se doar ortografic, la nevoie. Derivatele se vor forma de la rădăcină pe baza regulilor gramaticii esperanto.
16. Literele a din articolul hotărât, și o de la sfârșitul substantivelor în singular nominativ pot fi înlocuite prin apostrof.

Scopul limbii Esperanto nu este să înlocuiască alte limbi, ci să fie o „punte” între diferite comunități lingvistice. (esperanto.net)

Este o limbă vorbită de 2 milioane de oameni din întreaga lume. Numai anul trecut peste 400.000 de oameni au început să o învețe.