Meniu
Ziua Internațională a Câinelui

Ziua Internațională a Câinelui

Câinii sunt o adevărată comoară în viața noastră și, nu de puține ori, cea mai prețioasă!

Când te uiți în ochii cățelului tău, știi că în sfârșit poți să definești ce înseamnă puritatea și iubirea infinită. Iar când ochii aceia zâmbesc, simți că toată camera s-a luminat și că nu ai cum să mai fii supărat, chiar și în cazul în care ai avut parte de o zi extrem de proastă.

De multe ori suntem uimiți de prietenia sa necondiționată și devotamentul său incredibil. Ne susține în toate momentele bune sau mai puțin bune și este mereu acolo pentru noi. Îi împărtășim secretele și visele noastre, ne face să râdem și, chiar dacă uneori ar trebui să fim măcar un pic supărați pentru boacănele pe care le face, pur și simplu nu putem prea mult timp. Pentru că îl iubim din toată inima! (zooplus)

Această sărbătoare a avut loc pentru prima dată în 26 august 2004. Totul a început de la un mare iubitor de animal care s-a gândit să dedice o zi pentru a onora legătura de prietenie dintre om și câine. De asemenea, este și o ocazie excelentă pentru a adopta un blănos fără stăpân.

Câinele (Canis lupus familiaris) este una dintre subspeciile lupului cenușiu și este astăzi o prezență constantă în viețile noastre. Câinii de azi, domesticiți, după cele mai noi studii, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, sunt mereu prieteni devotați.

Nu este singura sărbătoare dedicată câinilor.

În 2010, în Olanda, a avut loc prima Conferinţă Naţională dedicată animalelor fără stăpân, în cadrul căreia a fost iniţiată o zi specială, devenită ulterior Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Astfel a fost aleasă data de 4 aprilie drept Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Data nu a fost aleasă întâmplător, ci la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei Mondiale a Animalelor, din 4 octombrie.

O altă sărbătoare dedicată câinilor a fost fixată de The International Guide Dog Federation pe 27 aprilie când se marchează Ziua Internațională a Câinilor Ghid. (europafm)

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.