Ne pare rău, nu există nimic în coș.
Ne pare rău, nu există nimic în coș.
Astăzi, 19 noiembrie, celebrăm Ziua cercetătorului şi proiectantului din România. Marcarea acestei zile face trimitere la data în care, în 1912, se năştea savantul George Emil Palade, unul dintre creatorii biologiei celulare moderne.
Instituirea acestei zile s-a realizat prin Hotărârea de Guvern nr. 764/1994, în semn de omagiu faţă de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi cu profesorul Christian de Duve de la Universitatea „Rockefeller” din New York, al premiului Nobel pentru medicină, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”.
George Emil Palade s-a născut, la Iaşi, la 19 noiembrie 1912. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1936). A obţinut titlul de doctor în medicină cu teza „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă” (1940). În 1943, a devenit conferenţiar universitar la catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, potrivit volumului „Membrii Academiei Române” (2003).
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria biologiei şi medicinii.
Unanim recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, i-au fost decernate premii de înalt prestigiu ştiinţific, printre care: „Premiul Passano” (1964), „Premiul Albert Lasker” (1966), „Premiul Hurwitz” (1970) şi „National Medal of Science” (1986). (agerpres)
Lasă un răspuns