Meniu
Ziua Bucureștiului

Ziua Bucureștiului

Pe 20 septembrie 2022 se împlinesc 563 de ani de la prima atestare documentară a orașului București. Pentru a marca acest moment, în weekend-ul 16-18 septembrie, autoritățile locale au organizat o serie de evenimente sub egida Zilele Bucureștiului.

În București, cel mai mare oraș din țară, locuiau în ianuarie 2022 2.161.842 de persoane.

 

Legenda orașului București

Potrivit legendei, Bucureștiul a fost întemeiat de ciobanul Bucur, un proprietar bogat de oi din această zonă.

Într-o iarnă, fiica lui Bucur, Anca, a fost răpită de o ceată de tătari și a fost dusă în apropiere de râul Nistru. Ulterior, după lungi căutări, tatăl său a găsit-o în viață și a salvat-o.

După ce s-au întors la stâna de pe malul Dâmboviţei și-au construit o casă mare cu un gard înalt asemeni un cetăți. Apoi, când Anca s-a măritat şi a avut copii, aceștia au ridicat o biserică, care se păstrează și până în ziua de azi, cunoscută ca „Bisericuţa lui Bucur”.

O altă legendă din secolul al XVI-lea spune că întemeietorul „Cetății București” a fost Negru Vodă.

 563 de ani de la atestarea documentară

„Cetatea București” a fost menționată prima dată într-un document emis pe 20 septembrie 1459. Este vorba de un hrisov în care se menționează că Vlad Țepeș a petrecut patru din cei șase ani din prima sa domnie „în Cetatea București”.

Documentul a fost descoperit în jurul anului 1900.

 

 Dezvoltarea Bucureștiului

Cetatea București a fost amplasată la intersecția unor drumuri comerciale importante, frecvent folosite de negustori. Din București plecau drumuri spre Giurgiu, Cornățel, Târgșor, Târgoviște și Slatina.

Amplasarea a reprezentat un factor important pentru dezvoltarea orașului în jurul Curții Domnești a lui Vlad Țepeș.

Complexul era format din Palatul Voievodal și Biserica Buna Vestire, cunoscută ulterior sub numele de Biserica Curtea Veche

 

 București a devenit în 1659 capitala Țării Românești

În timpul domniei lui Gheorghe Ghica (1659-1660), Bucureștiul a devenit capitala Țării Românești.

Decizia de a stabili capitala aici, a fost luată  din rațiuni militare – orașul de pe Dâmbovița era mai ușor de supravegheat de către garnizoana otomană aflată la Giurgiu.

 Lucruri mai puțin știute despre Capitala României

► În 1857, Bucureștiul a fost primul oraș din lume în care a fost introdus iluminatul cu petrol lampant..

► Calea Victoriei, numită inițial Podul Mogoșoaiei, a primit actuala denumire în 8 octombrie 1878, după Războiul de Independență, când armata română a intrat triumfală în București.

► Mița Biciclista a fost prima femeie care a pedalat pe străzile din București.

► Primul automobil din București a fost înmatriculat în anul 1901 și îi aparținea inginerului George Assan. Mașina a fost fabricată în Belgia la Fabrica Națională din Herstal.

► Aeroportul Internațional București-Băneasa a fost inaugurat în 1920.

► În 1929 a fost montat primul semafor din București. Acesta se află in dreptul Cercului Militar de pe Calea Victoriei.

► Metroul bucureștean a fost deschis pe 16 noiembrie 1979.

► În București se află a doua cea mai mare clădire administrativă din lume – Palatul Parlamentului.

► Grand Hôtel du Boulevard a fost primul hotel bucureștean cu apă curentă în camere, iar după 1904 a beneficiat de iluminat electric și ascensor.

► Tavanul Teatrului Odeon din București este retractabil. Mecanismul, instalat în 1911, funcționează și astăzi.

► Palatul Telefoanelor este considerat primul zgârie-nori din România. A fost construit în 1934 în stil Art Deco. La început clădirea nu a fost apreciată de bucureșteni, fiind considerată „urâtă”. (stirileprotv.ro)

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *