Vorbele istorice par să fie uitate sau amintite vag în zilele noastre. Vorbe precum „O clipă, domnule călău!”, „Ai învins, Galieene!”, „E pur si muove!”, „Republica nu are nevoie de savanți” etc., par să fie niște aberații pentru tinerii din ziua de azi și aproape imposibil de explicat pentru unii profesori.

Vorbele istorice, îmblânzindu-se cu timpul, au descoperit virtuțile unui imaginar demn de explorat. Ce ar fi acest imaginar moral și politic, universal și național fără aportul vorbelor și faptelor istorice? Probabil un concert al cărui solist ar cânta fără orchestră.   

Semnificație

Așa spunea adesea Ludovic al XIV-lea cât a domnit în numele său propriu (1661-1715). Vorba a fost răutăcios interpretată de Saint-Simon. Micul duce vedea în ea nu doar o șovăială a voinței, ci și a gândului. Uita însă că Gaston d’Orléans, fratele lui Ludovic al XIII-lea, răspundea tot așa partizanilor săi: „Se va vedea”.

Uita mai ales că „Voi vedea” era expresia prudenței indispensabile cârmuitorilor de state. Lucrul e adevărat în politică, dar și în alte domenii, ca mecenatul.

Ludovic al XIV-lea, după ce ascultase mai mulți candidați la postul de organist al Curții, a spus:

în loc să ia o hotărâre pe loc, pentru a părea infailibil. Câteva zile mai târziu se afla care fusese alegerea regelui: François Couperin, care a fost cel mai mare maestru francez al clavecinului și un mare compozitor.