Vorbele istorice par să fie uitate sau amintite vag în zilele noastre. Vorbe precum „O clipă, domnule călău!”, „Ai învins, Galieene!”, „E pur si muove!”, „Republica nu are nevoie de savanți” etc., par să fie niște aberații pentru tinerii din ziua de azi și aproape imposibil de explicat pentru unii profesori.

Vorbele istorice, îmblânzindu-se cu timpul, au descoperit virtuțile unui imaginar demn de explorat. Ce ar fi acest imaginar moral și politic, universal și național fără aportul vorbelor și faptelor istorice? Probabil un concert al cărui solist ar cânta fără orchestră.   

Semnificație

Ils n’ont pas de pain? Qu’ils mangent de la brioche!

Vorbă atribuită în chip abuziv Mariei-Antoaneta, soție a urmașului la tron, delfină în 1770, regină în 1774. Cei care colportează fraza aceasta vor să înfățișeze pe regină ca fiind proastă, plină de dispreț și neștiind nimic despre viața poporului.

Este vorba de fapt de o legendă, de o glumă tradițională. În cartea a VI-a a Confesiunilor sale, scrisă înainte de 1769 și desigur încă din 1767, Rousseau face „confesiunea” următoare:

Scena se petrece în 1740, acasă la domnul de Mably. Rousseau a pus mâna pe câteva sticle de vin d’Arbois pentru „suflețelul lui”.

„Din nefericire – scrie el – niciodată nu pot bea fără să mănânc. Dar de unde fac rost de pâine? Nu aveam cum să-mi pun de-o parte. Iar ca să-l trimit pe lacheu să-mi cumpere însemna să mă dau de gol și chiar să ofensez gazda. Și nici să-mi cumpăr eu nu cutezam. Cum să se ducă un domn arătos, cu sabia la șold, la brutar, să-și cumpere o bucată de pâine? Până la urmă mi-am amintit de soluția propusă de o mare prințesă căreia i se spusese că țăranii nu au pâine: << N-au pâine? Să mănânce cozonac!>> Mi-am cumpărat cozonac.”Rousseau

Cozonacul prințesei imaginare a lui Rousseau ne este servit ca o felie de umor, nu are gustul acru al tot atât de imaginarului cozonac atribuit „austriecei”.