Vorbele istorice par să fie uitate sau amintite vag în zilele noastre. Vorbe precum „O clipă, domnule călău!”, „Ai învins, Galieene!”, „E pur si muove!”, „Republica nu are nevoie de savanți” etc., par să fie niște aberații pentru tinerii din ziua de azi și aproape imposibil de explicat pentru unii profesori.

Vorbele istorice, îmblânzindu-se cu timpul, au descoperit virtuțile unui imaginar demn de explorat. Ce ar fi acest imaginar moral și politic, universal și național fără aportul vorbelor și faptelor istorice? Probabil un concert al cărui solist ar cânta fără orchestră.   

Semnificație

Interjecția este mult mai cunoscută decât ai crede, asta dacă ar adopta pronunția neogreacă. Reprezintă strigătul de triumf al marelui matematician și fizician grec  Arhimede . 

Regele Hieron, cu care Arhimede era rudă prin alianță, i-a dat să rezolve următoarea problemă:  putea oare să dovedească, lăsând-o intactă, că o coroană prezentată ca fiind din aur curat conține și argint?  În timp de Arhimede căuta soluția, se zice că, făcând baie într-o cadă, a fost surprins de faptul că trupul său, scufundat în apă, îi părea mai ușor.

Astfel a ajuns să enunțe faimosul său principiu de hidrostatică:

Orice corp cufundat într-un lichid suportă o presiune verticală, de jos în sus, egală cu greutatea fluidului dislocuit și aplicată centrului de greutate a lichidului dislocuit, astfel numit centru de presiune.

Exaltat de descoperirea sa, Arhimede ar fi ieșit din baie, începând să alerge gol pe străzile Siracuzei și strigând: „ Héureka! Héureka! ”. Și de aici se vede cum imaginația populară are nevoie de simboluri simplificate: baia lui Arhimede, mărul lui Newton etc. De asemenea, eroul romanului balzacian „Căutarea absolutului”, dându-și sufletul, a strigat: „Héureka! Héureka!”

În pronunțarea neogreacă cuvântul sună:  Évrika!