Vorbele istorice par să fie uitate sau amintite vag în zilele noastre. Vorbe precum „O clipă, domnule călău!”, „Ai învins, Galieene!”, „E pur si muove!”, „Republica nu are nevoie de savanți” etc., par să fie niște aberații pentru tinerii din ziua de azi și aproape imposibil de explicat pentru unii profesori.

Vorbele istorice, îmblânzindu-se cu timpul, au descoperit virtuțile unui imaginar demn de explorat. Ce ar fi acest imaginar moral și politic, universal și național fără aportul vorbelor și faptelor istorice? Probabil un concert al cărui solist ar cânta fără orchestră.   

Semnificație

 „E vina lui Voltaire! E vina lui Rousseau!”  – un fel proverb care provine pare-se de la Geneva, știut de toată lumea și folosit cu sau fără umor, privitor la Revoluția franceză. A devenit foarte popular în timpul Restaurației, în cântece care voiau să caricaturizeze prejudecățile ultraregaliștilor:

Si nous voici par terre

C’est la faute à Voltaire

Les pieds dans le ruisseau

C’est la faute à Rousseau

Voltaire e de vină

Căci iată-ne în tină

Rousseau e vinovat

Că-n șanțuri am călcat.

E interesant de observat că acest termen facil și popular, drag lui Gavroche, caricatural, ironic, răsună ca un ecou al tezei lui Edmund Burke cu privire la primejdiile Revoluției. Încă din octombrie 1789 el considera că Revoluția din Franța trebuie să inspire temeri, pentru că a fost dezlănțuită de atei ca Voltaire, ascunși după perdeaua de fum a deismului, și de doctrinari care taie firul în patru cum a fost, prin excelență, Jean-Jacques Rousseau, autorul Contractului social.