Vorbele istorice par să fie uitate sau amintite vag în zilele noastre. Vorbe precum „O clipă, domnule călău!”, „Ai învins, Galieene!”, „E pur si muove!”, „Republica nu are nevoie de savanți” etc., par să fie niște aberații pentru tinerii din ziua de azi și aproape imposibil de explicat pentru unii profesori.

Vorbele istorice, îmblânzindu-se cu timpul, au descoperit virtuțile unui imaginar demn de explorat. Ce ar fi acest imaginar moral și politic, universal și național fără aportul vorbelor și faptelor istorice? Probabil un concert al cărui solist ar cânta fără orchestră.   

Semnificație

Istoria ne poartă în trecut, având în vedere Evanghelia după Matei, când un grup de farisei și de partizani ai regelui Irod încearcă să-l pună în încurcătură pe Isus: „Spune-ne ce crezi: Este îngăduit să-i plătim bir Cezarului?”. Isus le cere o monedă din cele cu care se plătea birul, pe care era chipul împăratului Romei: „Chipul acesta și slovele scrise pe ea ale cui sunt? Ale Cezarului”, i-au răspuns fariseii. Atunci Isus le-a zis: „Dați cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. (Matei, 22, 17-22)

De aici relevă antagonismul dintre puterea temporală și cea spirituală, fapt care va domina îndelung, începând cu Evul Mediu, istoria Europei.