Nu întâmplător am ales această zi pentru a vorbi despre poetul Hector de Saint-Denys Garneau. Astăzi, 24 octombrie, reprezintă ziua în care poetul ne-a părăsit. A plecat prea tânăr și, cu siguranță, a lăsat în urmă prea puțin. S-a născut în iunie 1912 și a murit în 1943. A fost un poet canadian de limbă franceză și, de asemenea, a fost nepotul istoricului François-Xavier Garneau.

Medicii îi descoperă o leziune la inimă, iar percepția lui asupra lumii se schimbă radical în momentul în care devine conștient de fragilitatea propriei existențe. Constrâns să întrerupă definitiv studiile în filozofie, tânărul Garneau cade prada depresiei. Publică un singur volum de poeme, Regards et jeux dans l’espace, în 1937, marcând o turnură în literatura Québecului, care se limita până atunci la o palidă imitație a literaturii franceze.

Din păcate doar după moartea sa va fi recunoscut ca precursor al literaturii moderne. Saint-Denys Garneau moare, în circumstanțe considerate enigmatice, la vârsta de 31 de ani, pe 24 octombrie 1943. (conform wikipedia)

Opera sa lirică exprimă sentimentul tragic al singurătății și obsesia morții și marchează începutul poeziei canadiene moderne.

• 1937: Priviri și jocuri în spațiu (Regard et jeux dans l’espace)
  1949: Singurătăți (Solitudini)
  1954: Jurnal

COMPANIE (ACCOMPAGNEMENT) – Hector de Saint-Denys Garneau

Pășesc alături de o bucurie
De o bucurie ce nu-mi aparține
De o bucurie a mea ce nu o pot cuprinde.

Pășesc alături de mine cu bucurie
Cu bucurie îmi ascult pasul ce merge alături de mine
Dar nu-mi pot schimba locul pe trotoar
Nu-mi pot pune picioarele în pașii aceia și să spun: iată-mă, eu sunt acela.

Pe moment sunt mulțumit de această companie
Dar complotez în taină schimbări
Prin tot felul de operații, de alchimii,
De transfuzii de sange,
Prin permutări de atomi, prin joc de echilibru.

Astfel că într-o zi, odată transpus
Să fiu purtat de dansul acestor pași de bucurie
În zgomotul descrescător al pașilor mei alături de mine
Cu pierderea pașilor mei pierduți, ce se sting la dreapta mea
Sub pantofii unui străin care trece pe o stradă transversală.

(în românește de Constantin ROMAN, București, 1965)

foto: Pexels