Să spunem că A citește 300 de cărți pe an. B citește doar 30. Ambii sunt absolvenți de facultate, oameni inteligenți cărora le place să citească ficțiune, non-ficțiune și lucrări de interes general; printre revistele pe care le scanează în mod regulat se numără The New Yorker și Atlantic Monthly. Performanța lui A îl intimidează pe B, făcându-l să creadă că A citește de 10 ori mai repede decât el. B nu se simte atât de bine în privința asta încât i-a vorbit de multe ori despre asta psihoterapeutului său.

Dar B a greșit. A nu citește de 10 ori mai repede, pentru că A nu poate citi de 10 ori mai repede. Studiile arată că toți oamenii cu studii superioare (facultate +…) citesc cu aceeași viteză atunci când citesc din plăcere.

În lumea controversată a teoriei cititului, există unanimitate în acest punct. Dacă scoți din calcul timpul petrecut gândindu-te la concepte complexe și nefamiliare – lectura este un proces îngrozitor de mecanic. Te uiți la un cuvânt sau mai multe cuvinte. Asta se numește FIXARE și durează în medie aproximativ 0,25 secunde. Îți muți privirea la următorul cuvânt sau grup de cuvinte. Asta se numește SACADĂ (eng. saccade) și durează în medie aproximativ 0,1 secunde. După ce se repetă o dată sau de două ori, faci o PAUZĂ pentru a înțelege fraza la care tocmai te-ai uitat. Asta durează în medie între 0,3 și 0,5 secunde. Adaugă toate aceste fixații, sacade și pauze de înțelegere împreună și vei constata că aproximativ 95% dintre toți cititorii cu studii superioare citesc între 200 și 400 de cuvinte pe minut, potrivit Keith Rayner, psiholog-lingvist la University of Massachusetts Amherst. Majoritatea acestor cititori citesc aproximativ 300 de cuvinte pe minut.

Dar ce spune cealaltă față a monedei? Nu este posibil să existe o mână de oameni ca A, super-inteligenți care pot citi mult mai repede decât toți ceilalți? Se spune că John F. Kennedy citea 1.200 de cuvinte pe minut. Evelyn Wood, care e renumită pentru citirea rapidă, a susținut că un profesor i s-a lăudat că citea mai mult de 2.500 de cuvinte pe minut „cu o reamintire și o înțelegere remarcabile”. Un studiu din 1963 a pretins că a găsit o persoană care citea 17.040 de cuvinte pe minut. Ultimele două exemple sunt culese dintr-un studiu din 1985 din „Reading Research Quarterly”, al lui Ronald Carver, profesor de cercetare în educație și psihologie la Universitatea din Missouri-Kansas City. Carver crede că toate aceste trei exemple sunt nebunești. JFK, spune el, probabil că citea 500-600 de cuvinte pe minut – asta este foarte rapid – și poate că ar fi putut trece peste 1.000 de cuvinte pe minut. Dar scanarea rapidă a scrisului (eng. skimming) nu înseamnă citire. Cu excepția cazului în care ești deja familiarizat cu materialul, vei pierde multe. (Cursurile de citire rapidă învață acest „skimming”, nu citirea, deși cei mai mulți nu vor admite asta.)

Când Carver și-a propus să găsească cei mai rapizi cititori din lume și să vadă cât de repede citesc, a ajuns să aibă 16 subiecți de testare – patru grupe de câte patru. Primul grup a avut cel mai mare punctaj la un test pe care Carver l-a administrat unui grup mare de studenți. Cel de-al doilea grup a avut succes la joburi „care necesitau multă lectură”. Al treilea grup a obținut scoruri „excepțional de bune” la testele standardizate de citire administrate de un coleg. Al patrulea grup a avut „reputația și documentele justificative pentru a fi cititori rapizi”.

La îndrumarea lui Carver, cei 16 au citit pasaje de text în anumite condiții: niciunul dintre ei nu putea citi mai repede de 600 de cuvinte pe minut și reține mai mult de 75% din informațiile conținute în text. Din asta Carver a concluzionat că cel mai rapid cititor de nivel de facultate va citi, în cel mai bun caz, de două ori mai repede decât cel mai lent cititor de nivel de facultate.

Concluzia ar fi că A nu citește mult mai repede decât B; doar citește mult mai mult. Poate că A are o călătorie lungă cu metroul până la serviciu, în timp ce B conduce. Acest lucru îi lasă lui B o speranță sclipitoare: poate el să-l ajungă din urmă pe A ascultând audiobook-uri? Probabil că nu. 

Ritmurile și inflexiunile limbajului vorbit transmit mai mult sens audio decât cuvântul tipărit. Compară teatrul radiofonic cu citirea piesei. Cuvânt cu cuvânt, ascultarea va fi mai ușoară. Dar cititorii se pot întoarce înapoi și se pot uita la ceva ce au omis; academicienii numesc asta REGRESIE. Un alt avantaj al lecturii este că te poți „deconecta și să te gândești doar la ceea ce citești”, spune James M. Royer, un alt psiholog al U. Mass. Amherst. Totuși, este probabil adevărat că, dacă vrei cu adevărat să absorbi informație cât mai semnificativă, o vei face prin citit.

Audiobook-urile reprezintă, de asemenea, o problemă de timp. Carver a descoperit că cititorii de nivel de facultate preiau și înțeleg în mod optim cuvintele rostite la aceeași rată ca a cuvintelor scrise – de obicei aproximativ 300 de cuvinte pe minut. Problema este că nici măcar licitatorii nu pot vorbi cu mult peste 250 de cuvinte pe minut. (Pentru a produce un eșantion de 300 de cuvinte pe minut, Carter a trebuit să folosească un dispozitiv de „vorbire comprimată în timp” care compactează cuvintele și șterge fracțiunile de aer dintre cuvinte). Cele 250 de cuvinte ale unui licitator sunt mult mai multe decât cele 175 de cuvinte pe minut pe care le gestionează voice-overul pe bandă. Din păcate, asta înseamnă că audiobooku-ul din mașina lui B îi oferă puține speranțe pentru a-l ajunge din urmă pe A. Dar B se poate consola amintindu-și că A este doar o cincime din viteza de citire de care se temea cândva.