Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

TRIBUT: Tennessee Williams

TRIBUT: Tennessee Williams

Tennessee Williams este personificarea dramaturgiei Americii de la începutul și la mijlocul secolului XX. Fiecare dintre piesele sale a devenit un hit pe Broadway și au ajuns cu succes să fie ecranizare. Câștigător a două premii Pulitzer, a intrat în istoria literaturii mondiale datorită pieselor de teatru „Pisica pe acoperișul fierbinte” și „Un tramvai numit dorință”. Este dramaturgul care se bucură poate de cele mai multe ecranizări.
Nu întâmplător am ales această zi pentru a vorbi despre T. W., deoarece chiar în ziua de 26 martie s-a născut.

 Primii ani 

Tennessee Williams, născut Thomas Lanier Williams, a venit pe lume la 26 martie 1911 în Columbus, Mississippi. Părinții săi erau Edwina Dakin și Cornelius Coffin „CC” Williams. A fost mai apropiat de bunicii materni, Rose și Reverendul Walter Dakin, iar familia sa a trăit în parohia reverendului pentru o mare parte din copilăria sa. În 1918, CC avea o poziție destul de importantă într-o companie internațională de încălțăminte, așa că familia s-a mutat la St. Louis, Missouri. 
Williams a avut o copilărie fericită pe meleagurile natale, dar lucrurile s-au schimbat atunci când s-a mutat, căci spiritul său liber s-a trezit dintr-o dată îngrădit într-un nou decor. Prin urmare, singurul său refugiu l-a constituit literatura și, încă de la o vârstă fragedă, a început să scrie.

 

 Traumele copilăriei 

Noua atmosferă urbană l-a întâmpinat cu ostilitate. Din băiatul senin, Tennessee a devenit retras și dependent de scris. A fost crescut mai mult de mamă, căci tatăl, care era comis-voiajor, a preferat mai mult să muncească decât să crească copii.
Opera sa viitoare a fost influențată foarte mult de familie: o atmosferă tensionată domnea adesea în casă. Însuşi dramaturgul avea să declare mai târziu că „era pur şi simplu un mariaj nepotrivit”.
Ulterior, Williams a numit acea atmosferă creată de părinți „un exemplu de căsătorie abuzivă”. Problemele familiale au servit ca sursă de inspiraţie: mama sa a devenit prototipul femeii slabe – Amanda Wingfield din „Menajeria de sticlă” -, în timp ce tatăl său s-a transformat în tipul agresiv – „Big Daddy” din „Pisica pe acoperișul fierbinte”.

 

 Micul dramaturg 

Williams a început să scrie povești și poezii în anul 1924 folosind o mașină de scris la mâna a doua, pe care o primise în dar de la mama lui. Scrierile sale au fost publicate în ziarul și anuarul școlii gimnaziale. În 1928, nuvela sa „Răzbunarea lui Nitocris” a fost publicată în „Povești ciudate”.
În 1929, Williams s-a înscris la Universitatea Missouri pentru a studia jurnalismul. Acolo a și scris prima piesă care tratează rebeliunea împotriva creșterii religioase – piesă care i-a adus o mențiune de onoare la un concurs de scriere. În 1932 a fost scos de la școală de către tatăl său și a început să lucreze la „International Shoe Company”. I-a displăcut rutina. Viitorul mare dramaturg ura slujba aceea (la fel cam Tom din „Menajeria de sticlă”). După terminarea programului se cufunda în lumea sa, creând povești și poezii. În cele din urmă a dezvoltat o depresie profundă, ceea ce a dus la o criză nervoasă. Cu toate acestea, experiența sa la fabrică s-a dovedit a fi utilă, întrucât un coleg de serviciu a servit drept „muză” pentru Stanley Kowalski din piesa „Un tramvai numit dorință”.

 Drumul spre succes 

În 1936 s-a înmatriculat la Universitatea din Washington și a început să scrie piese care vor fi produse de grupuri de teatru locale. În 1937, sora sa Rose a fost diagnosticată cu demență (schizofrenie) și a fost supusă terapiei cu electroșocuri.
Poate din cauza acestui eveniment tulburător piesele lui Williams tind să aibă în lumina reflectorului personajele feminine instabile din punct de vedere mental, precum Blanche DuBois în „Un tramvai numit dorință” sau Cathy în „Deodată, vara trecută”. În același an, Williams s-a transferat la Universitatea din Iowa pentru a studia dramaturgia. A absolvit în 1938. După absolvire s-a mutat la New Orleans, și-a falsificat certificatul de naștere și a devenit Tennessee. Aici, cel care fusese un tânăr introvertit şi retras a început să descopere viaţa palpitantă a oraşului, ceea ce l-a inspirat pentru piesele ulterioare. S-a dovedit a fi un dramaturg prolific, ceea ce a facilitat găsirea unui agent, pe Audrey Wood, cu care a legat o frumoasă prietenie. Încă se chinuia să câștige ca dramaturg așa că avea mai mult slujbe, inclusiv ca îngrijitor la o fermă de pui din Laguna Beach.
În 1939 a publicat povestea „Câmpul copiilor albaștri”, prima sa lucrare sub numele de Tennessee. După ce a primit 1.000 de dolari de la Fundația Rockefeller și-a planificat mutarea la New York. În 1940 a studiat dramaturgia sub aripa lui John Gassner. Piesa sa „Battle of Angels”, rescrisă în 1957 ca „Orfeu în infern” – ulterior ecranizată, cu Marlon Brando şi Anna Magnani în rolurile principale -, a avut premiera la Boston la sfârșitul lunii decembrie, dar dorința de a-l transfera pe Broadway nu s-a stins.
Marlon Brando în „The fugitive kind” (1960)
În 1942 l-a întâlnit pe fondatorul New Directions, James Laughlin, care avea să devină editorul majorității cărților lui Williams. În 1943 a lucrat ca scenarist având contract cu MGM. Studioul i-a respins piesa „The Gentleman Caller”, care a fost prima versiune a ceea ce avea să devină „Menajeria de sticlă”. În acel an, sora lui, Rose, a fost supusă unei lobotomii prefrontale, despre care Williams a aflat cu întârziere, lucru care l-a afectat foarte tare.
A revenit pe Broadway, în 1945, cu piesa „Menajeria de sticlă”, care a îndreptat atenţia criticii literare asupra dramaturgului, primind ulterior Premiul Academiei pentru Literatură de la Academia Americană de Arte și Litere. În martie, piesa a fost transferată pe Broadway, care a primit apoi „Premiul Cercului Criticilor de Teatru din New York” și „Premiul Donaldson”. Williams a fost inundat de un val de succes. Piesa recreează atmosfera sufocantă dintr-o familie mic-burgheză, ale cărei vise de fericire sunt brutal contrazise de realitate.

În vara anului 1947, în Provincetown, l-a cunoscut pe Frank Merlo, care a devenit partenerul său până la moarte, în 1963.

 

 Un tramvai numit dorință 

Doi ani mai târziu, are loc premiera unei noi piese, „Un tramvai numit dorinţă”, care depăşeşte succesul „Menajeriei..”. „Un tramvai numit dorinţă” i-a adus dramaturgului primul premiu Pulitzer din carieră, în anul 1948. Deși Williams a continuat să scrie piese până în anii 1980, nici una din piesele sale ulterioare nu s-a mai bucurat de atât de mult succes, atât în rândul criticilor, cât și al spectatorilor.
În anul 1951, un film cu un titlu omonim, realizat după piesă, avându-l la pupitrul regizoral pe Elia Kazan, care a regizat și piesa de pe Broadway, a câștigat mai multe premii, incluzând și premiul pentru cea mai bună actriță care i s-a acordat lui Vivien Leigh pentru rolul lui Blanche.
Marlon Brando și Vivien Leigh în „A street car named Desire” (1951)
De asemenea, în 1951, „Trandafirul tatuat”, după premiera de pe Broadway, a câștigat Premiul Tony pentru cea mai bună piesă.

 

 Pisica pe acoperișul fierbinte 

În 1955, a avut premiera o nouă piesă de un succes răsunător, „Pisica pe acoperişul fierbinte”, lucrare în care scriitorul explorează adevărata lume ascunsă din spatele celei aparente. Pentru aceasta, Tennessee Williams a fost distins cu cel de-al doilea premiu Pulitzer din carieră (1955).
Paul Newman și Elizabeth Taylor în „Cat on a hot tin roof” (1958)

 

 America’s Greatest Living Playwright 

În 1957, Williams a început să lucreze la „Orfeu în infern”, o refacere a primei sale piese de teatru „Bătălia îngerilor”. În același an a început ședințele de terapie Dr. Lawrence care l-a încurajat să ia o pauză de la scris, să se separe de iubitul său Frank Merlo și să ducă o viață heterosexuală. Putem să observăm nuanțele acestei perioade în „Deodată, vara trecută” și „Something Unspoken”.
În 1959, a publicat „Dulcea pasăre a tinereţii”, un amestec de poezie dureroasă, violenţă şi cruzime de coşmar, iar în 1962, a fost prezentată în premieră drama „Noaptea iguanei”, a cărei acţiune prezintă, alegoric, strădaniile zadarnice ale unor personaje de a-şi dobândi libertatea morală, de a se salva de presiunea tiranică a instinctelor. A primit recenzii pozitive și a primit premiul „New York Drama Critics Circle Award”.
Tot în 1962, a apărut pe coperta revistei Time ca „America’s Greatest Living Playwright”.

 

 Decădere și durere 

Anii ’60 au fost, însă, foarte dificili pentru dramaturg. În 1963 Frank Merlo e diagnosticat cu cancer pulmonar și moare în septembrie. Acest lucru a accentuat și mai mult alcoolismul lui T.W., precum și consumul de droguri. În 1964, a devenit pacientul doctorului Max Jacobson, cunoscut și sub numele de dr. Feelgood, care i-a prescris amfetamine injectabile, pe care le-a adăugat regimului său de barbiturice și alcool. 
Piesele sale nu s-au mai bucurat de succesul de până atunci, iar dramaturgul a căzut din nou în depresie. După o cădere nervoasă foarte violentă, fratele său l-a internat într-un sanatoriu, fapt pe care nu i l-a iertat niciodată, pentru că, aşa cum avea să scrie în volumul ulterior de memorii, acolo a trăit un adevărat coşmar. După externare, Tennessee Williams s-a apucat din nou de scris, dar lucrările sale nu au mai regăsit strălucirea celor care-i aduseseră faima.
Chiar și așa, în 1969, Institutul Naţional de Arte şi Literatură i-a oferit Medalia de Aur pentru Artă Dramatică.
În 1975 i s-a oferit cheia pentru orașul New York. Al doilea său roman, „Moise și lumea rațiunii”, a fost publicat în luna mai. La numeroasele drame pe care le-a scris s-au adăugat volume de povestiri scurte, de versuri, nuvele şi, în noiembrie 1975, un volum de memorii – „Memoirs”. Unele pasaje conțineau o discuție sinceră despre sexualitate și consumul de droguri, fapt care a șocat cititorii.
Tennessee Williams s-a stins din viaţă într-o cameră de hotel new-yorkeză, la 25 februarie 1983. Dorința lui era să fie îngropat în mare. Faptul că piesele sale continuă să fie puse în scenă cu succes, atât pe Broadway, cât şi în alte teatre din lume, dovedeşte încă o dată măreţia dramaturgului şi contribuţia substanţială pe care a adus-o literaturii universale.

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.