Joan Crawford a dispărut de mai bine de patru decenii, dar va rămâne mereu o actriță importantă a Epocii de Aur de la Hollywood. Cariera ei cinematografică a durat din 1925 până în 1970 și, în cea mai mare parte a acelei perioade de timp, a fost savuroasă și plină de farmec. Trăia totul la intensitate maximă și nu rata nicio situație în care putea fi în prim-plan. Nu întâmplător am ales această zi pentru a vorbi despre ea. S-a născut chiar pe 23 martie.

Deși părerile cu privire la talentul ei actoricesc sunt împărțite, Crawford a câștigat un Oscar și a muncit foarte mult pentru a deveni actriță. Din păcate, ea este mai cunoscută din cauza peliculei „Mommie Dearest”, filmul din 1981 cu Faye Dunaway în rol principal, interpretând-o chiar pe Crawford, pretinsul părinte abuziv așa cum o descrie în jurnal fiica ei adoptivă.

 O stea în devenire 

Crawford s-a născut în San Antonio, Texas, pe 23 martie. Se pare că anul nașterii este învăluit în mister. Deși nu există certificat de naștere pentru Joan Crawford (născută Lucille LeSueur), toată lumea este de acord cu data de 23 martie a nașterii ei. Anul este o altă chestiune. Crawford a susținut întotdeauna anul 1908, ceea ce ar însemna că ar fi avut 16 ani când a semnat prima oară contractul cu MGM în ianuarie 1925. Alte surse, precum IMDb, spun 1905, iar unii spun 1904, despre care biograful Donald Spoto susține că este imposibil, deoarece fratele ei Harold era născut în septembrie 1903. 

Părinții ei s-au separat înainte de a se naște ea, iar mama ei s-a căsătorit mai târziu cu directorul unui teatru, Harry Cassin, deși după nașterea micuței Joan s-a confruntat cu o sărăcie cruntă. Crawford avea să fie cunoscută drept Billie Cassin în copilărie și în cele câteva prime reclame pe care le-a făcut.

După ce mama ei și tatăl ei vitreg s-au despărțit, Crawford a urmat două școli private. Nu a primit totul de-a gata, a lucrat pentru a-și plăti școlarizarea, fiind, de asemenea, tratată aspru, primind chiar pedepse corporale. Din cauza volumului mare de muncă, nu a putut să meargă la cursuri și dosarul ei școlar a fost anulat.

 De la figurație la contract cu MGM 

După un scurt timp petrecut la Stephens College, Crawford a plecat să urmeze o carieră în dans. Nu s-a lăsat și a performat în cele din urmă în spectacolul de pe Broadway „Innocent Eyes”. Până în 1922, Billie câștiga concursuri de charleston în Kansas City. Apoi s-a îndreptat către Chicago și mai apoi către New York pentru a dansa pe o scenă adevărată. A fost văzută în corul „The Passing Show” în 1924 de către producătorul MGM Harry Rapf, a fost chemată la un test de ecran și i s-a oferit un contract.

Șeful MGM, Louis B. Mayer, a văzut potențial în ea, dar nu ca Lucille LeSueur sau Billie Cassin. A fost anunțat un concurs public „de redenumire” cu un premiu în valoare de 1.000 de dolari. Numele nou părea a avea potențial. Singura care nu era de acord era chiar ea, căreia i se părea că noul nume sună precum „crawfish”. Bunul ei prieten și uneori co-star, William Haines, a poreclit-o Crawford Cranberry.

A jucat într-o serie de filme mute în această perioadă cu noul nume de „Joan Crawford”. Actrița a făcut furori cu rolul din „Our Dancing Daughters” (1928), în care a jucat o fată bogată și îndrăgostită care se mută la Charleston.

Urmează o carieră cinematografică prolifică și de lungă durată, Crawford urmând în cele din urmă să joace în peste 50 de filme. S-a remarcat și în producții precum Hollywood Revue (1929) și Grand Hotel (1932), iar abilitățile ei de dans au fost confirmate și aplaudate în hitul din 1933 „Dancing Lady”, alături de Fred Astaire.

 Crawford – micuța roșcovană 

Pare atât de înaltă pe ecran, nu? Ei bine, ochii și gura erau cu siguranță mari și plini de expresivitate, dar avea o înălțime de1.60. În ceea ce privește tenul și culoarea părului, pistruii au fost ascunși cu ajutorul machiajului și părul s-a schimbat odată cu rolul. 

În plus, Crawford a fost rar văzută cu părul coloarat. Prima apariție televizată a părului roșcat a fost în 1953 în „Torch Song”.

 Clark Gable – la limita dintre prietenie și romantism 

Chiar dacă avusese patru soți – actorii Douglas Fairbanks, Franchot Tone, Phillip Terry și președintele companiei Pepsi-Cola, Alfred Steele – și mulți iubiți, Crawford a fost întotdeauna mai apropiată de Clark Gable. Au jucat împreună în opt filme, mai mult decât oricine altcineva, și se zvonește că cei doi au avut o aventură de zeci de ani. Erau cu siguranță prieteni buni, iar când soția lui Gable, Carole Lombard, a murit într-un accident de avion în 1942, Crawford i-a preluat rolul din filmul „They All Kissed the Bride” și și-a donat salariul Crucii Roșii Americane.

 Otrava din box-office 

Deși Crawford și-a câștigat locul sondajul „Top Ten Money-Making Stars” de la începutul și mijlocul anilor 1930, în 1938 ea, Marlene Dietrich, Greta Garbo și Katharine Hepburn, au fost etichetate drept „otrăvurile din box-office” de către „Independent Theatre Owners Association of America”. O serie de roluri i-au estompat „vedetismul” pentru o scurtă perioadă, dar Joan a fost întotdeauna bună la reveniri.

 Oscar la pat 

Crawford a fost o mare vedetă, cu cele mai mari câștiguri din anii 1930, deși până la sfârșitul deceniului, filmele ei au avut un succes limitat. Și-a revenit cu filmul „A Woman’s Face” (1941) înainte de a părăsi MGM și apoi a semnat cu Warner Brothers, obținând în cele din urmă rolul principal în „Mildred Pierce” în 1945. Filmul a primit mai multe nominalizări la premiile Oscar, iar Crawford a câștigat pentru cea mai bună actriță.

„Nu mi-a plăcut faptul că publicul a preferat să se uite la Lana Turner sau Betty Grable sau Judy Garland în loc să se uite la mine… E amuzant, știi că nimic nu durează pentru totdeauna, dar când lumea ta se prăbușește, te simți cu adevărat zdrobit. Și m-am simțit zdrobită, de parcă acei ani de mijloc ar fi fost un fel de menopauză nesfârșită…”

După cum spune legenda de la Hollywood, Joan Crawford s-a prefăcut bolnavă înainte de ceremonia de decernare a premiilor Oscar din 1946. Mulți au considerat nominalizarea „marea revenire” după o absență de doi ani de pe micul ecran – Crawford credea că Ingrid Bergman va câștiga Oscarul pentru „The Bells of St. Mary’s” și nu dorea să fie prezentă și să asiste la pierderea ei. După ce a descoperit că a câștigat, ea și-a aplicat un strat serios de machiaj și a invitat membrii presei în dormitorul ei, în timp ce a acceptat premiul.

Poți ghici cât de mult s-a licitat pentru legendarul Oscar pe care Crawford l-a câștigat?

Răspunsul este: 426.732 USD (dolari americani). Pentru a pune această cifră în perspectivă, în 2001 Steven Spielberg a plătit 578.000 de dolari pentru Oscarul care i-a aparținut rivalei lui Crawford, Bette Davis, pentru rolul ei din „Jezebel”. Spielberg a plătit și mai mult – 607.500 de dolari – pentru trofeul lui Clark Gable câștigat pentru rolul din „It Happened One Night”.

Crawford avea să mai primească două nominalizări la Oscar de-a lungul anilor, una pentru rolul ei din „Possessed” (1947), iar cealaltă pentru „Sudden Fear” (1952), pe care l-a și produs. Ea a devenit cunoscută pentru un devotamentul constant față de cariera ei și pentru dorința de a se adapta indiferent de situație sau de oameni.

 Certuri, zvonuri, bârfe și minciuni 

Probabil nu ai văzut „Johnny Guitar”, dar acum, dacă vei viziona filmul, vei ști că cele mai memorabile momente ale sale surprind dușmănia dintre personajele lui Crawford și Mercedes McCambridge. Conflictul, alimentat de alcool și orgolii, s-a revărsat și pe platourile de filmare din Arizona: să spunem doar că la un moment dat, hainele lui McCambridge au ajuns să se împrăștie pe strada de lângă motelului actrițelor.

Pe de altă parte, legendara ceartă Crawford-Bette Davis în timpul filmărilor pentru „Whatever Happened to Baby Jane?” rămâne în istorie.

Serialul „Feud”, regizat de minunatul și inegalabilul Ryan Murphy, ne duce exact pe platourile de filmare de la acea vreme unde Joan Crawford și Bette Davis erau în război artistic și nu numai. Serialul emană exact aroma anilor respectivi, forfota din studiourile de filmare și este presărat atât cu umor, cât și cu dramă. Interpretate de marile actrițe Susan Sarandon și  Jessica Lange, serialul a avut un succes garantat.

Deși destul de liniară până la sfârșitul anilor 1950, cariera sa a fost revitalizată de clasicul horror „Whatever Happened to Baby Jane?”.

 O stea către apus 

Viața publică și privată a lui Joan a început să fie limitată începând cu 1973. Una dintre ultimele ei apariții publice a fost în aprilie, la Primăria orașului New York, în cadrul unui eveniment – „Legendary Ladies” – găzduit de John Springer, unde a răspuns la câteva întrebări. În aceeași lună, noul șef al Pepsi-Cola, cu care a avut o relație antagonistă de la moartea fostului soț, a retras-o forțat din consiliul de administrație al companiei după cei 18 ani de reclamă pentru Pepsi. În septembrie ’73, considerentele financiare au forțat-o pe Joan să se mute într-un apartament mai mic.

Pe 23 septembrie 1974 a fost ultima apariție publică a lui Joan, într-un eveniment la Rainbow Room din NYC pentru a o onora pe Rosalind Russell. După ce a văzut fotografiile din presă a fost îngrozită, spunând:

„Dacă așa arăt, nu mă vor mai vedea”.

Se pare că Joan a renunțat la băutură în decembrie 1974 și rar și-a părăsit apartamentul după acel an, deși nu a fost o izolată complet. Își vizita prietenii precum artistul Russ Elliott, editorul Carl Johnes (care a publicat mai târziu o carte despre relația lor), publicistul Michael Sean O’Shea și alții.

Un semn că Joan însăși a recunoscut că viața ei aproape s-a încheiat a venit pe 8 mai, când și-a dăruit iubitul animal de companie  rasa Shih Tzu pe nume „Princess Lotus Blossom”. Două zile mai târziu, în dimineața zilei de 10 mai, Joan Crawford a murit. Numai menajera ei și o fană au fost prezente. Joan s-a epuizat vizibil de luni de zile și mai multe surse menționează cauza reală a morții ca fiind cancerul la ficat. Sinuciderea a fost, de asemenea, luată în calcul din cauza importanței simbolice a datei – aniversarea nunții ei cu Al Steele. A fost incinerată și rămășițele ei îngropate la Mausoleul Ferncliff din New York, alături de cele ale lui Steele.

A fost imaginea perfectă a vedetei de cinema cu o voință de fier. Avea o inteligență nativă și o vitalitate extraordinară. Chipul ei era o construcție extraordinară de linii și planuri. Mulți o comparau cu o divinitate din Grecia secolului al V-lea. Cu cât era mai aproape de aparatul de fotografiat, cu atât devenea mai tandră.