Meniu
Top 5 cele mai misterioase cărți din lume

Top 5 cele mai misterioase cărți din lume

Orice carte are farmecul ei, asta e cert. Dar există în lume anumite creații învăluite în mister total. Nimeni nu a descifrat încă despre ce anume este vorba în paginile acestor opere misterioase.

Orice carte are farmecul ei, asta e cert. Majoritatea cărților sunt scrise în așa fel încât să poată fi ușor de citit și înțeles. Altele, în schimb, rămân un mister inclusiv pentru cei mai culți dintre noi. Dar există în lume anumite creații învăluite în mister total. Nimeni nu a descifrat încă despre ce anume este vorba în paginile acestor opere misterioase. Unele cărți au rămas nedescifrate fie pentru că așa au vrut autorii lor, fie pentru că au fost scrise în limbi demult uitate.

 

Iată cele cinci cărți misterioase care le-au dat mari bătăi de cap până și cercetătorilor și traducătorilor. Fie constituite din texte religioase obscure, despre magie sau coduri de neînțeles, aceste cărți devin din ce în ce mai fascinante.

 

① Manuscrisul Voynich

Considerat cel mai misterios manusris medieval, manuscrisul Voynich este, cu siguranță, cel mai misterios text din lume. Este o carte plină de desene şi înscrisuri, care i-a uimit pe toți criptografii care au încercat s-o descifreze.

Se crede că lucrarea a fost realizată în secolul al XV-lea, dar autorul și limbajul în care a fost redactată rămân necunoscute. De-a lungul anilor, manuscrisul a fost studiat de o mulțime de criptografi profesioniști și amatori, inclusiv de spărgători de coduri americani și britanici. Cu toate acestea, nimeni nu a reușit să descifreze ce vrea să spună manuscrisul lui Voynich. În 2009, cercetătorii de la Universitatea din Arizona au datat hârtia manuscrisului cu Carbon 14, rezultatele arătând că lucrarea a fost creată între 1404 şi 1438.

Cartea misterioasă care conţine scrisuri şi imagini pe care unii le-au considerat lipsite de sens este acum mult mai aproape de a fi descifrată după mai bine de un secol de mister. Un om de ştiinţă anunţă că a descoperit tiparuri lingvistice în Cartea Voynich, acesta fiind un pas crucial în descifrarea limbilor misterioase.

Oamenii de ştiinţă anunţă că au descoperit tipare lingvistice ce sugerează prezenţa unor cuvinte cu înţeles în text.

Manuscrisul este mult mai complex decât falsurile din acea perioadă, care nu prezentau nici pe departe acelaşi grad de efort. Pe baza analizei ilustraţiilor, manuscrisul pare să fie o carte ştiinţifică, cu remedii pe bază de plante, desene astronomice şi ilustraţii detaliate. Cartea conţine 240 de pagini, cu anumite pagini lipsă, iar experţii cred că iniţial avea aproximativ 272 de pagini.

Cartea este foarte bizară: pe lângă faptul că este scrisă într-o scriere necunoscută şi indescifrabilă, ilustraţiile sunt şi ele un mister. Multe plante par să fie inventate sau hibrizi din plante deja existente. De exemplu, rădăcinile nu se potrivesc cu plantele desenate deasupra lor.

S-a pornit de la ideea identificării substantivelor proprii din text, urmând abordările mai vechi care au dus la succesul descifrării hieroglifelor egiptene şi a altor scrieri misterioase, şi s-au folosit apoi acele substantive pentru a descifra parţial manuscrisul. Manuscrisul are foarte multe ilustraţii reprezentând stele şi plante.

Printre cuvintele identificate se numără cel ce denumeşte constelaţia Taurului, alăturat unui desen ce reprezintă şapte stele, care ar putea fi Pleiadele (un grup de stele ce face parte din această constelaţie), şi cuvântul KANTAIRON, scris lângă desenul ce reprezintă o plantă numită ţintaură (din genul botanic Centaurea), o plantă medicinală binecunoscută şi utilizată în Evul Mediu.

S-au mai recunoscut cuvintele ce denumesc plante ca ienupăr, coriandru, spânz, bumbac, negrilică, şofran, precum şi cuvântul Chiron (numele unui corp ceresc, în astrologie). Deşi nu a fost decodificată decât o mică parte a manuscrisului, vestea a stârnit agitaţie în lumea lingviştilor şi a criptografilor, deopotrivă, deoarece s-ar putea dovedi un pas esenţial spre o descifrare integrală a documentului.

 

 ② Cartea lui Soyga

Evul Mediu a fost o perioadă propice pentru cărți misterioase. Totuși, niciuna nu întrece Cartea lui Soyga. Manuscrisul este un tratat despre magie și paranormal care conține pasaje încă nedescifrate.

Cartea este asociată cu John Dee, un gânditor celebru al erei elisabetane, cunoscut pentru legătura sa cu ocultismul. În anii 1500, se spunea că Dee deține singura copie a manuscrisului și că a devenit obsedat de descifrarea sa.

 

 

 

Dee se preocupa în special de tabelele criptate, despre care credea că sunt cheia unor cunoștințe esoterice de mare însemnătate.

Traducerea lor nu era, însă, o sarcină ușoară, deoarece autorul manuscrisului încifrase bine textul. Pentru a înțelege aceste tabele, Dee a cerut ajutorul unui medium celebru, Edward Kelley.

Din păcate, Dee a murit înainte de a desluși misterele Cărții lui Soyga. Mai mult, deși s-a crezut că a dispărut, două copii ale cărții au fost redescoperite în 1994, în Anglia.

De atunci, cercetătorii o studiază intens, dar nu au reușit să îi descopere adevărata semnificație.

 

③ Codex Rohonczi

Descoperirea, în Ungaria, a acestui text misterios îi intrigă pe cercetători de peste 200 de ani. Mulți savanți au studiat textul – cunoscut drept Codex Rohonczi sau Codicele Rohonczi – pentru a-i înțelege mesajul, pentru a identifica autorul și pentru a stabili când anume a fost redactat.

Însă toate aceste eforturi s-au dovedit inutile; originea și înțelesul textului rămân niște mistere.

Codex Rohonczi a fost descoperit în secolul al XIX-lea. Se crede că a făcut parte din biblioteca personală a contelui Gusztav Batthyany, pe care nobilul a donat-o Academiei Ungare de Științe.

În total, Codex Rohonczi conține 448 de pagini. Textul pare a fi scris în maghiara veche, de la dreapta la stânga, cu niște caractere bizare. Ulterior, savanții au afirmat că, de fapt, textul ar putea fi scris în orice limbă, de la hindi la maghiara veche. Totuși, el nu se încadrează pe deplin în niciuna dintre aceste limbi.

De asemenea, numărul simbolurilor folosite este de zece ori mai mare decât cel al simbolurilor din orice alfabet cunoscut. Inclusiv hârtia manuscrisului are o caracteristică specială.

Fiecare pagină conține un filigran: o ancoră înscrisă într-un cerc, situat în centrul unei stele cu șase raze. Filigranul pare a data din anii 1529-1540, însă Codex Rohonczi pare să fi fost scris mult mai devreme.

Această discrepanță face dificilă stabilirea cu exactitate a datei la care a fost scris textul. Totuși, este posibil ca manuscrisul să fi fost transcris ulterior creării sale.

Codex Rohonczi nu conține numai text. Are și 87 de ilustrații, care înfățișează bătălii, peisaje și imagini religioase. Simbolurile par a face trimitere la mai multe religii, inclusiv la creștinism, hinduism și islam.

Unii savanți consideră că manuscrisul a fost creat într-o societate în care cele trei religii coexistau.

Încercările de traducere au dat naștere mai multor teorii. Ipotezele variază foarte mult, iar savanții nu au căzut de acord nici măcar asupra orientării textului.

Cercetătorul Marius-Adrian Oancea a propus ipoteza că textul folosește alfabetul maghiarei vechi (cunoscut ca „szekely rovasiras” sau „szekely-magyar rovas”) și că textul tratează subiecte din Noul Testament. Aceasta se numește „Ipoteza alfabetului maghiarei vechi”.

Pe de altă parte, cercetătorul Mahesh Kumar Singh crede că textul este o variație a scripturii Brahmi, din India. Potrivit lui Singh, Codex Rohonczi ar trebui citit de la stânga la dreapta și de sus în jos. Aceasta este „Ipoteza brahmi-hindi”.

Singh a susținut că a transliterat primele 24 de pagini în hindi, iar apoi le-a tradus din hindi în maghiară. Potrivit acestei traduceri, Codex Rohonczi începe ca o evanghelie apocrifă (adică, text a cărui autenticitate Biserica o contestă), urmată de un prolog meditativ.

Apoi, urmează povești despre copilăria lui Isus. Totuși, traducerea lui Singh a fost imediat criticată ca fiind lipsită de substanță. Mulți o consideră o farsă.

Și Viorica Enăchiuc, istoric, a încercat o traducere, ajungând la concluzia că textul trebuie citit de la dreapta la stânga, de jos în sus. Potrivit acesteia, Codex Rohonczi este scris în dialectul latinei vulgare care se vorbea în Dacia.

Aceasta se numește „Ipoteza daco-romană”. Enăchescu susține că Codex Rohonczi datează din secolul al XI-lea sau al XII-lea și aparține vlahilor, care au luptat cu hunii și pecenegii. La rândul ei, Enăchiuc este criticată pentru lipsă de substanță, munca ei fiind considerată neștiințifică.

În cele din urmă, cercetătorul maghiar Attila Nyiri a propus teoria conform căreia, dacă sunt întoarse cu susul în jos, paginile sunt – de fapt – un text sumerian. Aceasta este „Ipoteza sumeriano-maghiară”.

Dar și traducerea lui Nyiri a fost criticată. Contestatarii ipotezei sale susțin că istoricul și-a luat o prea mare libertate în rearanjarea simbolurilor, ceea ce, în esență, ar putea duce la un număr infinit de traduceri.

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, au existat și încercări de descifrare cu ajutorul calculatoarelor. Însă traducerea textului s-a dovedit, din nou, imposibilă.

Unii cercetători, precum Levente Zoltan Kiraly, au ajuns la niște concluzii larg acceptate despre structura cărții și despre referințele acesteia la viața lui Isus. Deși nu s-a ajuns la o concluzie definitivă privind originile sau înțelesul Codex Rohonczi, a fost totuși înlăturată ipoteza că textul este o farsă.

Este posibil ca, în urma studiilor viitoare, Codex Rohonczi să fie mai bine înțeles. Dar deocamdată el este doar un indiciu textual despre unele dintre misterele trecutului omenirii.

 

 

④  Tăblițele Rongorongo

Una dintre cele mai interesante teorii privind simbolurile Rongorongo este că nici măcar băștinașii care le-au scrijelit pe lemn nu știau ce înseamnă. Ei doar au avut grijă să păstreze și să transmită mai departe texte elaborate de o civilizație antică avansată, care a dispărut.

Deși nu face parte dintr-o carte propriu-zisă, acest sistem de scriere refuză și acum să se lase descifrat. Rongorongo este un sistem indescifrabil de pictograme care își au originea în Insula Paștelui.

Există puține exemple ale acestei scrieri, printre care câteva sculpturi în piatră și tablete de lemn. Ele continuă să fie cel mai mare mister neelucidat al lingvisticii.

Izolarea în care a trăit civilizația de pe Insula Paștelui înseamnă că Rongorongo a fost dezvoltat fără influența altor limbi. Textele Rongorongo sunt scrise alternativ, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga.

Deși intens studiat, oamenii de știință n-au reușit să traducă vreo propoziție din Rongorongo. Totuși, ei au reușit să identifice o serie de date calendaristice, dar și informații legate de descendențe genealogice.

 

⑤ Codex Seraphinianus

Codex Seraphinianus îi uimește pe critici de decenii întregi. Această carte este opera fantastică a lui Luigi Serafini.

Artist, arhitect și designer, Serafini s-a bazat pe studiile sale multidisciplinare pentru a compune o enciclopedie a unei lumi a imposibilului.

Publicat în 1981, Codex Seraphinianus a uimit cititorii cu ilustrațiile complexe și premisa sa originală. Inițial, cartea părea complet lipsită de sens – o enciclopedie despre o lume extraterestră, pentru care se folosise un sistem de scriere extraterestru, însă toată această nebunie are un sens.

Luigi Serafini a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a termina acest proiect și, de atunci, despre carte s-au scris numeroase lucrări academice și eseuri. La fel ca în cazul altor enciclopedii, paginile din Codex detaliază exhaustiv diferitele elemente ale lumii, numai că, în acest caz, această lume nu există în universul fizic.

Flora este înfățișată în diagrame care amintesc de ilustrațiile botanice clasice. Fauna este înfățișată în mod ludic ca fiind alcătuită din animale care sunt versiuni din altă lume ale animalelor de pe Pământ.

Aceste imagini ale faunei sunt incredibil de pline de imaginație, jucându-se adeseori cu formele – ca în cazul copacilor goi pe dinăuntru – sau combinând obiecte obișnuite, cum ar fi penele de scris și acvariile cu creaturi fantastice.

Desigur, Serafini nu putea exclude oamenii din această lume extraterestră. Așa că ne înfățișează mai multe culturi pline de culoare, printre ale căror elemente se numără hainele tradiționale și informații despre felul în care membrii acestor culturi interacționează cu copiii lor.

Toate ilustrațiile din enciclopedie amestecă modernul cu arhaicul, ceea ce contribuie la atmosfera de vis a cărții. Orașele imaginate de Serafini au o arhitectură în același timp riguroasă și romantică.

Artistul pune în contrast ziduri de oraș ca niște labirinturi cu ceea ce pare a fi un canal atmosferic. Codex Seraphinianus este atât de meticulos, încât vorbește chiar și despre elementele microscopice ale acestei lumi.

Mai multe pagini sunt rezervate unor imagini cu bacterii. Altele prezintă tuburi și flacoane complicate, care ar putea fi folosite pentru distilarea substanțelor chimice. Probabil inspirat de trecutul său de designer, Serafini arată invențiile uimitoare ale acestor oameni imaginari.

O astfel de realizare științifică o constituie ceva ce pare a fi un elicopter care creează niște tipare ca un curcubeu pe cer. Alte dispozitive sunt aproape ca niște mașinării cu piese al căror scop este necunoscut.

Ilustrațiile sunt fantastice și uneori de coșmar. Avem de-a face cu o doză sănătoasă de umor negru corporal în maniera lui Hieronymus Bosch.

Descrierea mâncării este creativă și tulburătoare. Cititorilor li se spune că unele societăți mănâncă pești care curg la robinet. De asemenea, sunt prezentate boluri cu dinți care macină mâncarea până când aceasta devine o pastă, care mai apoi este mâncată cu un pai.

Alături de desene sunt explicații scrise într-o limbă inventată, care amintește întrucâtva de sanscrită: elegantă, cursivă și împodobită cu bucle. Serafini a spus că limba nu trebuie înțeleasă, însă a înflăcărat imaginația criptografilor și fanilor de pretutindeni.

În parte, acesta era și scopul: Serafini dorea ca „cititorii” să experimenteze senzația de minunare și confuzie pe care o simt copiii înainte de a fi învățat limbajul scris. Rezultatul este că această carte pare a fi un artefact misterios dintr-un alt loc și timp.

Pe lângă farmecul său misterios, o parte din popularitatea durabilă a Codex Seraphinianus se datorează felului în care acesta amestecă irealul cu lumescul. Cea mai mare parte a reprezentărilor artistice din Codex au o calitate onirică, amestecând obiectele obișnuite cu anatomii imposibile și culori vii.

Una dintre plantele din carte crește dintr-un scaun obișnuit, în timp ce altă ilustrație înfățișează o lampă de stradă obișnuită care emite un nor strălucitor. O altă ilustrație reprezintă haine viu colorate, dintre care unele arată mai degrabă ca niște flori uriașe.

Pe o pagină se află o creatură pe jumătate om și pe jumătate animal, care aduce aminte de celebra creatură pe jumătate om și pe jumătate taur – Minotaurul din mitologia greacă.

„Mitologie” ar fi un cuvânt bun pentru a descrie opera lui Serafini. Având aproape 360 de pagini, cartea poartă cititorul într-un tur aventuros al unei lumi extraterestre, plină de minuni și scene desprinse din cărțile cu povești.

Codexul se sfârșește cu un epilog – scris, desigur, în aceeași limbă indescifrabilă. Ciudat este faptul că Serafini a descris procesul de creare a enciclopediei ca fiind, uneori, o experiență mistică.

L-a comparat cu „scrisul automat”, adică un fel de a scrie sub dictarea unei forțe exterioare (în general, e vorba despre fantome sau spirite) sau sub imperiul subconștientului. Ținând cont de cât de bizare și incredibile sunt unele dintre ilustrații, nu ne vine greu să credem asta.

Au fost tipărite multe ediții diferite din Codex Seraphinianus, și, drept dovadă a popularității cărții, Serafini a scos pe piață câteva copii semnate chiar anul acesta. Codex Seraphinianus a inspirat pe toată lumea, de la membri ai mediului academic, la coregrafi și până la autori de ficțiune, dintre care cel mai celebru este Italo Calvino.

Chiar și azi, entuziaștii încă încearcă să decodeze scrisul misterios, în timp ce comentatorii culturali discută despre semnificația sa. Ca un fel de test Rorschach cultural, Codexul poate reprezenta orice, de la teama subconștientă de necunoscut până la haosul și larma Epocii Informației.

Chiar dacă cititorii nu înțeleg cuvintele și nici chiar unele dintre imaginile din Codex Seraphinianus, un lucru este universal înțeles: faptul că bizarul și necunoscutul ne atrag pe toți cu o forță hipnotică.

 

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *