Imaginează-ți o lume fără sărăcie, foamete, ură sau război. Este un gând care apare des în mintea noastră perioada aceasta, dar este oare posibil? Cuvântul utopie a fost propus de Thomas Morus în 1516 în cartea sa despre o societate insulară fictivă: οὐ + τόπος (topos) – „un loc care nu există”.

Utopia, în sensul cel mai larg al termenului se referă la tentativa umană de a crea o societate perfectă, care nu există (încă). Ideile care ar putea schimba radical lumea noastră sunt denumite, adesea, utopice. „Utopie”, în sens ușor peiorativ, desemnează orice idee prea avansată, prea optimistă sau lipsită de realism, care pare la un moment dat imposibil de realizat (himeră). Termenul se referă, mai ales, la agregări de indivizi care s-au strâns împreună pentru a crea asemenea societăți (societăți utopice, secte, falansteruri).

Citește și:

 Falansterul de la Scăieni – un experiment social uitat

Poate exista un „loc perfect” sau este doar o iluzie plină de ascunzișuri? Este o utopie compatibilă cu natura umană? Autorii acestui gen se confruntă cu aceste întrebări, mergând pe o linie fină între descrierile utopice și distopice. 

Iată top 10 lucrări utopice/distopice pe care trebuie să le citești:

1.  Republica – Platon 

Nu întotdeauna văzută ca făcând parte din genul utopic, dar „Republica” lui Platon a fost prima operă a literaturii mondiale care a conceput un stat ideal și a stabilit parametri concreți cu privire la activitățile fiecărei clase din societate.

În lucrare, Platon îl arată pe Socrate, dezbătând cu studenții săi despre orașul-stat ideal, formele posibile pe care le-ar putea lua guvernul și ce este cu adevărat justiția.

2.  Utopia – Thomas Morus 

Thomas More este considerat fondatorul acestui gen. Cu un amestec genial de satiră, idealism politic și confuzie, cartea lui More a fost văzută de unii ca o încercare de a justifica colonizarea Americilor, de alții ca o stare tristă a dogmei catolice și de fanii săi ca o viziune proto-comunistă.

Publicată în 1516, cartea te va intriga, iar T. M. rămâne cu siguranță un vizionar pentru timpul său.

3.  Orașul Soarelui – Thomas Campanella 

„Orașul Soarelui” este unul dintre cele mai vechi exemple de literatură utopică. A fost scrisă de filosoful dominican italian Tommaso Campanella în 1602, la scurt timp după ce a fost închis pentru că a fost considerat eretic. În aceeași tensiune idealistă ca la Thomas More, împărtășind viziunea armoniei religioase și a comunitarismului autentic, Campanella și-a plasat lumea ideală într-un ținut îndepărtat – lângă Ceylon – și, la fel ca Platon, și-a imaginat o societate condusă de o elită binefăcătoare.

Cartea ne introduce într-o societate utopică în care bunurile, femeile și copiii sunt proprietate comună. Timpul a dovedit că viziunea lui Campanella este depășită, dar având în vedere cucerirea spaniolă a Americilor în anii anteriori publicării cărții sale, nu este greu de înțeles ce a scris.

4.  Noua Atlantidă – Francis Bacon 

Deși publicată la numai 25 de ani după Orașul Soarelui, cartea lui Bacon aparține perioadei iluminismului timpuriu. Autorul imaginează o lume în care experimentul științific ar putea fi nucleul progresului unui stat ideal. Ca atare, cartea este o dovadă a cadrului conceptual în schimbare de la începutul secolului al XVII-lea, deși, la fel ca Campanella și More, Bacon și-a stabilit orașul ideală într-un loc îndepărtat – Pacificul de Sud.

Romanul, deși incomplet, înfățișează crearea unui tărâm utopic în care generozitatea și iluminarea, demnitatea și splendoarea, evlavia și spiritul public sunt calitățile comune ale locuitorilor legendarului oraș Bensalem.

5.  Erewhon – Samuel Butler 

Unul dintre cele mai strălucite romane utopice, care folosește un amestec de satiră devastatoare și narațiune convingătoare atât pentru a condamna evoluția muncii mecanicizate, cât și pentru a arăta cum ar putea fi mai bine condusă societatea.

Îngrozit de tabloul în care mașinile vor conduce viitorul, Butler era în esență suspicios față de orice model de perfecționare.

6.  Știri de nicăieri – William Morris 

Cea mai vizionară dintre numeroasele utopii socialiste concepute la sfârșitul secolului al XIX-lea. Romanul utopic a fost scris în 1890 și prezintă un viitor în care proprietatea comună și controlul democratic asupra producerii nevoilor de bază ale vieții se desfășoară într-un paradis pastoral. Cartea este povestită la persoana întâi de un bărbat care se trezește pe malul Tamisei, transportat cu câteva secole în viitor.

În această lumea nouă nu există nicio proprietate privată, nici industrializare, nici bani, nici sistem capitalist. Toți membrii societății cooperează și se bucură de munca lor. Cu părere de rău, naratorul se întoarce în timpul său, hotărât să facă din acest vis/viitor o realitate.

7.  Noi – Evgheni Zamiatin 

Un precursor al unor lucrări mult mai faimoase (Huxley sau Orwell), cartea este considerată a fi distopia anti-stalinistă care bate toate romanele. Romanul reprezintă reacția autorului față de experiența personală legată de Revoluția rusă din 1905, Revoluția rusă din 1917, viața lui în suburbia Jesmond din Newcastle și munca din portul Tyne din timpul Primului Război Mondial. Pe malurile râului Tyne a întâlnit el raționalizarea muncii pe scară largă. Zamiatin a fost un inginer naval, de unde trimiterea lui la Newcastle pentru a supraveghea construirea spărgătoarelor de gheață ale marinei imperiale ruse.

Acțiunea romanului Noi se petrece în viitor. D-503 trăiește în Statul Unic, un oraș-națiune construit aproape în întregime din sticlă, care permite poliției secrete/spionilor să supravegheze oamenii mai ușor și să se informeze despre faptele lor. Structura statului este similară conceptului de proiectare al închisorii dezvoltate de Jeremy Bentham, cunoscut sub numele de panoptic. Mai mult, viața este organizată pentru a promova o eficiență productivă maximă a sistemului, în conformitate cu teoriile lui F.W. Taylor. Oamenii mărșăluiesc laolaltă, purtând haine identice și sunt apelați pe baza indicativelor. Masculii au numere impare, precedate de consoane, in timp ce femeile au numere pare, precedate de vocale.

8.  Insula – Aldous Huxley 

Ultimul roman al lui Huxley din genul utopic și unul dintre cele mai de succes cărți ale acestui gen. Prezintă propuneri autentice pentru moduri de viață mai bune – inclusiv mai multe activități agricole, cluburi pentru copii, societăți care sunt în mare parte vegetariene – păstrând în același timp realismul în ceea ce privește acceptarea acestora.

Este povestea societății ideale. Creată de mai bine de 100 de ani, prin dorința celor doi fondatori ai săi de a reuni tot ce era mai bun în lumile cunoscute, Pala este clădită pe știință si tehnologie făcute pentru om, pe o filosofie de viață utilitaristă, pacifistă, pe demo­crație și mai ales pe atenția față de pericolele ce i-ar putea „întrerupe” buna funcționare. 

Dar, când totul funcționează ca la carte, cursul lucrurilor se va schimba radical din pricina unei conspirații. Jurna­listul Will Farnaby ajunge din cauza unui naufragiu pe insula interzisă – aici trăiește revelația unei lumi pe care n-o credea posibilă și care îi redă speranța. Insula mai este considerată și o carte despre multiplele manifestări ale morții.

9.  Deposedații – Ursula Le Guin 

Romanul are în prim-plan o planetă capitalistă – Urras – și satelitul său ecotopic – Anarres. Toate pasajele sunt descrise de Le Guin cu patos și realism – creativitatea individuală este înăbușită și nimic nu pare a se schimba.

Publicat în timpul Războiului Rece, acesta este un exemplu remarcabil de literatură utopică. Romanul distopic prezintă o versiune exagerată a SUA (Urras) într-o societate complet capitalistă, în timp ce cealaltă (Anarres) este URSS, unde conceptele de proprietate nu sunt cunoscute oamenilor. Lucrurile nu sunt perfecte în niciuna dintre lumi, iar progresul nu pare să-și facă apariția.

10.  Ecotopia – Ernest Callenbach 

Imaginează-ți un eco-stat, care s-a separat de SUA în 1980, săptămâna de lucru este redusă la 20 de ore, călătoria cu autobuzul este gratuită și sunt plantați o mulțime de copaci pretutindeni.

Este chiar foarte posibil mult ca lumea prezentată de Ernest să fie o lume în care am putea trăi în viitor!

Desigur, acestea sunt doar câteva cărți. S-au scris multe. Nu uităm nici de G. Orwell cu celebra distopie „1984” sau „Ferma animalelor”. Cum ar arăta viața noastră transpusă într-una din aceste cărți? Unele par exagerate, dar altele se pare că se adeveresc. Utopie nu înseamnă roboti sau mașini zburătoare. Așa cum observăm în cărțile menționate mai sus, oamenii au căutat de-a lungul timpului să creeze o astfel de societate, un astfel de loc care nu există.