Poate că sună ciudat, dar se pare că a fost odată ca niciodată o poezie care a existat mai puțin de un minut. Este o poveste pe care a împărtășit-o criticul Alex Ștefănescu într-un articol din „România Literară”. El a fost norocosul care a avut șansa de a vedea, preț de mai puțin de un minut, o poezie de-ale marelui poet. Se pare că poezia nu a existat mai mult de un minut.

În anul 1972, Alex Ștefănescu era redactor al revistei „Tomis” și fusese trimis să ia 10 poezii de la Nichita. Din spusele acestuia, Nichita s-a uitat ironic și l-a întrebat:

• Exact zece?!
• Da, zece.

„Cu un secret amuzament, marele poet mi-a dictat una după alta zece poezii, improvizându-le pe măsură ce le dicta.”

„Acum – a continuat Nichita Stănescu – scrie pe o foaie separată încă una!”

• Îți place?
• Da! Da!
• În cazul ăsta, să-i dăm foc ca să rămână numai a noastră.

„Mi-a luat foaia din mână și i-a dat foc cu bricheta, trimițând în neant o poezie care existase mai puțin de un minut.”

sursa: Alex Ștefănescu | O poezie a lui Nichita Stănescu care a existat mai puțin de un minut, din „România Literară”, nr. 04-05

sursa foto: Playtech.ro