Meniu
Revoluția garoafelor roșii- Ziua libertății

Revoluția garoafelor roșii- Ziua libertății

Ziua de 25 aprilie marchează Revoluția Garoafelor roșii sau, cum e denumită în portugheză, Revolução dos CravosRevoluţia garoafelor roşii reprezintã o lovitură de stat militară de stânga, în urma cãreia Portugalia a trecut de la un regim dictatorial la democraţie. În numai câteva ore, o jumătate de secol de dictatură fascistă a fost răsturnată. De obicei, noţiunea de revoluţie implică schimbări sociale, economice şi politice la nivelul unui regim politic, şi violenţă, vărsarea de sânge, un număr de victime, dar acestea nu au avut loc în Portugalia. S-a făcut apel la calm, iar populaţia a ieşit în stradă pentru a sărbători şi a oferi garoafe, semn al păcii, nu pentru a protesta.

Pe 25 aprilie 1974, armata portughezã, sau mai bine spus cei mai tineri membri ai corpului ofiţeresc, au declanşat o revoltã împotriva guvernului autoritar ce a condus în Portugalia din 1926. Lovitura de stat a surprins Europa şi Statele Unite şi a dus imediat la prabuşirea regimului autoritar. Nu au fost demonstraţii înainte de lovitura de stat, iar conducãtorii loviturii au rugat cetãţenii sã stea în case. În ciuda acestei rugăminţi, în câteva ore străzile s-au umplut cu portughezi care celebrau acţiunea militarilor şi făceau apel la forţele guvernului să nu opună rezistenţă. De asemenea, populaţia a oferit garoafe soldaţilor. Aceste flori au dat acţiunii de schimbare a regimului numele de  Revoluţia garoafelor roşii . Roșul era culoarea simbolică a socialismului și comunismului, principalele tendințe ideologice ale insurgenților. Au murit patru persoane, fiind ucise de trupele guvernamentale, înainte ca regimul aflat la putere să predea conducerea statului, iar alte câteva persoane au mai căzut victime în decursul anului, în cadrul diverselor manifestaţii, proteste, dar per total revoluţia s-a caracterizat prin lipsa violenţei, iar succesul a cuprins Portugalia.
Acest eveniment a demonstrat că pot exista schimbări de regimuri dictatoriale şi fără vărsare de sânge atunci când masele se mobilizează.

Portugalia a rezistat valului de decolonizări din anii 1950-1960, dispariţia imperiilor coloniale fiind privită cu groază la Lisabona. În ciuda oprobiului internaţional şi a izolãrii crescânde, dictatorul portughez nu a fost în niciun caz pregătit şi determinat să urmeze modelul decolonizării. Salazar şi-a continuat regimul ce s-a legitimat conştient ca „întorcând spatele Europei”.
Mobilizarea populaţiei – împreună cu intervenţia deschisã şi neştiutã a puterilor europene şi a Statelor Unite ale Americii -au ajutat la salvarea Portugaliei de un potenţial război civil, şi au condus la acceptarea politicilor democratice şi la viitoarea integrare în Comunităţile Europene. Pentru acea perioadă a fost o adevărată dezvoltare căci partide politice noi se constituie sau ies la iveală, alegeri au loc, iar oamenii îşi pot exprima punctele de vedere în favoarea unui regim constituţional, o democraţie în stil european. Portughezii nu au favorizat întoarcerea la un sistem autoritar de dreapta, nici nu au îmbrăţişat ideea unui regim autoritar de stânga, dupã cum a fost propus de puternicul Partid Comunist Portughez şi aliaţii lor.
A fost sfâritul celui mai îndelungat regim dictatorial din Europa de Vest, şi disoluţia finală a Imperiului Portughez. După revoluţie, s-a adoptat o nouă constituţie, cenzura a fost înlăturată, s-a declarat libertatea cuvântului, deţinuţii politici au fost eliberaţi şi teritoriile portugheze din Africa subsahariană au primit independenţa ca state comuniste. (historia.ro)

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.