Meniu
Pierce Brosnan, de la actor celebru, la pictor modernist

Pierce Brosnan, de la actor celebru, la pictor modernist

Cine spune că un actor faimos, nu poate deveni și un pictor faimos. Arta nu are limite, iar asta ne demonstrează și actorul care s-a apucat de pictură. Și se pare că nu e doar un hobby, acesta a avut numeroase expoziții unde fanii și iubitorii de artă au putut aprecia lucrările sale.

Actorul, care nu-și arată deloc vârsta, (acesta are 68 de ani) a vândut un portret al lui Bob Dylan pentru suma uriașă de 1,4 milioane de dolari.

Ceea ce poate nu știi, este că actorul pictează încă din tinerețe. Acum e tătic și bunic cu trei nepoți, deci se poate mândri că le are pe toate.

Multe dintre lucrările lui Brosnan încep de la simple schițe. Fiind asaltat cu o mulțime de apeluri telefonice în fiecare zi, în timp ce vorbește la telefon își umple caietele cu schițe, iar multe dintre acestea servesc ca puncte de plecare pentru viitoarele picturi.

La doar la 16 ani a părăsit școala pentru a deveni pictor. Nu a plecat decât cu un ghiozdan plin de desene și schițe. 

„Nu aveam acreditări sau calificări academice, dar aveam această pasiune arzătoare de a fi artist”, a spus Brosnan.

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *