Această lege a fost promovată de ministrul liberal al Agriculturii – Basile M. Missir. Deși venea să reglementeze forma de organizare a meseriilor, ea introduce și un sistem de asigurări sociale pentru meseriași, pe baze corporatiste. Cu toate acestea, existau și așa-zise constrângeri, după cum enunța și legea: „odată ce o parte a meseriașilor dintr-o localitate au hotărât să formeze o corporație, ceilalți meseriași din aceeași categorie de meserie trebuie să facă parte din ea. Dacă cineva nu voia să facă parte, avea toată libertatea, dar nu mai putea să își exercite meseria.” Mai departe, legea pentru organizarea meseriilor se dorea a fi un proiect care să împace principiile liberale, în măsura în care formarea unei corporații depindea de „voința celor interesați”, argumentând ideea că „odată formată corporațiunea, face parte din ea orice meseriaș de aceeași meserie din comună. Principiul obligativității deciziunii majorității este hotărâtor.” După cum se poate observa, Legea Missir introduce în procesul de instituționalizare a asigurărilor sociale o nouă categorie „protejată” – cea a meseriașilor.

Mișcarea sindicală a atacat puternic această lege, considerând-o un alt procedeu al Partidului Liberal prin care acesta încerca să împiedice organizarea sindicală a clasei muncitoare. Sindicatele luptau intens împotriva corporațiilor, în care puteau să intre deopotrivă și patronii și muncitorii, insinuând o nouă oportunitate de exploatare burgheză și de constrângeri ale muncitorilor.

În portul gălățean, anul 1902 reprezintă un an marcat de puternice frământări. La baza acestora au stat grevele spontane izbucnite din dorința muncitorilor de a-și impune propriile revendicări, dar, totodată, se remarcă și activitatea sindicalistă care dorea să îndrepte acțiunile greviste înspre abolirea corporațiilor și contestarea legii pentru organizarea meseriilor. Se înregistra astfel la 30 mai 1902 o grevă a lucrătorilor de la încărcarea și descărcarea vapoarelor și cherestelei, după ce în prealabil aceștia înaintaseră două petiții cu revendicările lor Prefecturii și Căpităniei portului. La 19 august 1902 izbucnește greva căruțașilor, conflictul escaladând pe baze mai vechi dar și pe acuzele aduse de un antreprenor din port cum că unii muncitori ar fi „primejdioși socialiști”. Acest episod nu este unul întâmplător și poate fi un argument în plus pentru ideea impunerii anumitor „revendicări” politice în acțiunile muncitorești. (Florin-Daniel Mihai – „Din istoria instituirii asigurărilor sociale…”)