Dorința lui Alfred Nobel a fost ca premiul pentru literatură să fie acordat unui autor care a produs în domeniul literaturii „cea mai remarcabilă operă într-o tendință/direcție idealistă”. De atunci și până astăzi multe s-au schimbat, însă operele autorilor încă există și încă fac cititorii să tresară și să se bucure de adevărata literatură.

Luigi Pirandello a fost un dramaturg, romancier, poet și eseist italian. Așa cum noi ne mândrim cu Eminescu, Pirandello este comoara italienilor. S-a născut chiar în ziua de 28 iunie, fiind laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1934.

Problematica adevărului este centrală în opera lui Pirandello. Ceea ce-l tulbură pe personajul pirandellian, împingându-l uneori la autodistrugere, este tocmai confruntarea cu adevărurile celorlalţi, care sunt pentru el tot atâtea neadevăruri: el descoperă cu uluire că tot ce crede, uneori chiar cu sfinţenie, despre sine şi lumea lui nu este perceput la fel şi de semeni, care, de cele mai multe ori, văd şi simt exact contrariul.

„Când voi muri, să nu mă îmbrăcați, înfășurați-mă într-un cearșaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Și nimeni să nu mă-nsoțească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeți-mă.”

Motivația Juriului Nobel

„pentru îndrăzneața și ingenioasa renaștere a artei dramatice și scenice”