🔍🔍🔍 Pentru mai multe articole accesează secțiunea:

BLOG

În multitudinea unităților frazeologice, uneori a clișeelor internaționale, întâlnim o mulțime de formule în care apar nume proprii, referințe cu semnificații istorice, filosofice, religioase, sociale, umoristice etc. de maximă generalitate, dar de mai mică accesibilitate decât presupun cei ce le utilizează îndeosebi în stilurile publicistic și beletristic.

Folosim expresii, citate celebre, dictoane latinești etc., dar multe dintre aceste expresii celebre, pe lângă faptul că sunt folosite ca titluri de cărți, de articole, nu sunt acoperite de o înțelegere culturală corespunzătoare. Ne ajunge să cunoaștem sinonimul unui cuvânt, nu mai căutăm istoria din spatele lui.

Vezi: CUVÂNTUL SĂPTĂMÂNII

Ei bine, în superficialitatea vremurilor în care trăim, semnificațiile acestor expresii devin confuze, de cele mai multe ori intuite sau ghicite mai mult decât motivate ca să nu mai menționăm faptul că oricum se îndepărtează de sensul inițial până ce devin niște concepte inadmisibile din punct de vedere interpretativ.

✍ Legendă

Pe drumul spre Atena, prin istmul Corint, bântuiau tâlhari cruzi care înspăimântau călătorii cu crimele lor: Perifete, cel cu ghioaga făurită de Hefaistos, Sinis cel monstruos cu trei ochi și cu cocoașă, dar și cu o forță enormă, vicleanul Sciron și alții. Între ei, vestit era diabolicul Procust sau Damastes. Acesta îi jefuia pe drumeți și îi supunea unei probe complicate: să se culce pe un pat de aramă, iar dacă nu erau întocmai după mărimea lui, să suporte „chinurile de a fi potriviți” prin tăiere cu securea ori prin lungire, din zdrobirea cu un ciocan, ceea ce se sfârșea inevitabil cu moartea nefericiților.

Eroul Tezeu se luptă cu fiorosul tâlhar și îl biruie, silindu-l să suporte supliciul pe care nemernicul îl aplica altora. Uriașul Procust este „scurtat” de viață spre liniștea oamenilor și gloria lui Tezeu.

✍ Semnificație

 PATUL LUI PROCUST   a devenit semnul unei realități rigide, depersonalizatoare, în raport cu care nu există posibilitatea unei relații acceptabile fără sacrificii esențiale, inclusiv pierderea vieții. În acest sens este folosit și de Camil Petrescu, în binecunoscutul său roman, cu titlul constituit din această unitate frazeologică.

🔍🔍🔍 Pentru mai multe articole accesează secțiunea:

BLOG