În multitudinea unităților frazeologice, uneori a clișeelor internaționale, întâlnim o mulțime de formule în care apar nume proprii, referințe cu semnificații istorice, filosofice, religioase, sociale, umoristice etc. de maximă generalitate, dar de mai mică accesibilitate decât presupun cei ce le utilizează îndeosebi în stilurile publicistic și beletristic.

Folosim expresii, citate celebre, dictoane latinești etc., dar multe dintre aceste expresii celebre, pe lângă faptul că sunt folosite ca titluri de cărți, de articole, nu sunt acoperite de o înțelegere culturală corespunzătoare. Ne ajunge să cunoaștem sinonimul unui cuvânt, nu mai căutăm istoria din spatele lui.

Vezi: CUVÂNTUL SĂPTĂMÂNII

Ei bine, în superficialitatea vremurilor în care trăim, semnificațiile acestor expresii devin confuze, de cele mai multe ori intuite sau ghicite mai mult decât motivate ca să nu mai menționăm faptul că oricum se îndepărtează de sensul inițial până ce devin niște concepte inadmisibile din punct de vedere interpretativ.

✍ Legendă

La vârsta copilăriei, viitorul suveran Mithradates al VI-lea Eupator al Pontului (132-63 î.e.n.) și-a pierdut tatăl răpus de un asasin. La unsprezece ani este numit rege sub tutelă. În jurul său, intrigile și conspirațiile nu încetează nicio clipă, implicând-o și pe mama lui, în calitate de tutore prin testament. Timp de opt ani, viața tânărului rege se află în continuă primejdie. „Se spune că, pentru a se sustrage pumnalelor protectorilor săi legali, el ar fi ales voluntar o viață rătăcitoare și, schimbând noapte de noapte locul de odihnă, un refugiat în propria țară, el ar fi dus timp de șapte ani o existență de vânător lipsit de patrie” (Theodor Mommsen, volum II). Așadar, până în 112 î.e.n. când dobândește puterea, Mithradates trăiește în ură, nesiguranță, suspiciune.

De statură herculeana, dinamic, educat, dar cu însușirile stăpânului oriental pentru care supusul este ca un câine credincios, crud, perfid și lipsit de scrupule, va fi un adversar redutabil al Romei în așa numitele războaie mitradatice.

Poate că este edificator, pentru firea sa, faptul că și-a început domnia prin condamnarea la moarte sau întemnițare veșnică, a mamei, a fratelui său, a surorii cu care se căsătorise, apoi a continuat în timp, cu trei dintre fiii săi și cu tot atâtea fiice, iar înainte de a muri asediat de fiul său Phanakes, a ordonat ca soțiile sale, concubina și fiicele să moară bând otravă, oferindu-i favoritei sale privilegiul de a-și alege singură modalitatea de a muri, ca să-i lipsească pe învingători de trofeele victoriei.

Sentimentul că viață îi este primejduită nu l-a părăsit niciodată, de aceea a încercat să se apere cât mai bine: de la calitatea gărzii personale, până la imunizarea corpului împotriva otrăvurilor. În momentul când a încercat să se sinucidă bând otravă, trupul său, obișnuit prin tratament cu substanțe toxice, a refuzat să cedeze, iar regele a apelat la serviciile unui secund, mercenarul celt Betuitus, pentru a primi lovitura de grație.

Pornind de la această realitate a apărut verbul  A MITRIDATIZA  cu sensul de „a (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele”.

✍ Semnificație

Expresia  OTRĂVURILE LUI MITHRADATES  se folosește în relație cu orice fel de rău, care, printr-un procedeu anume își pierde efectul fatal, devenind suportabil, la modul cel mai surprinzător.