În multitudinea unităților frazeologice, uneori a clișeelor internaționale, întâlnim o mulțime de formule în care apar nume proprii, referințe cu semnificații istorice, filosofice, religioase, sociale, umoristice etc. de maximă generalitate, dar de mai mică accesibilitate decât presupun cei ce le utilizează îndeosebi în stilurile publicistic și beletristic.

Folosim expresii, citate celebre, dictoane latinești etc., dar multe dintre aceste expresii celebre, pe lângă faptul că sunt folosite ca titluri de cărți, de articole, nu sunt acoperite de o înțelegere culturală corespunzătoare. Ne ajunge să cunoaștem sinonimul unui cuvânt, nu mai căutăm istoria din spatele lui (vezi CUVÂNTUL SĂPTĂMÂNII).

Ei bine, în superficialitatea vremurilor în care trăim, semnificațiile acestor expresii devin confuze, de cele mai multe ori intuite sau ghicite mai mult decât motivate ca să nu mai menționăm faptul că oricum se îndepărtează de sensul inițial până ce devin niște concepte inadmisibile din punct de vedere interpretativ.

✍ Legendă

Între Italia și Sicilia se află strâmtoarea Messina, strâmtoare care a reprezentat mereu un motiv de îngrijorare sau chiar spaimă pentru navigatori. De ambele părți ale acesteia se află stânci abrupte care au provocat numeroase naufragii. Dacă reușeai să treci cu corabia prin strâmtoare acest lucru reprezenta un act eroism demn de laudă și glorie. Coloșii de piatră și-au găsit reprezentarea alegorică în legendele vechilor greci:

• Scylla – era fiica lui Typhon și Echidna. Aceasta fusese prefăcută în monstru marin de către vrăjitoarea Circe într-un moment de gelozie. Monstrul marin înghițea nave și corăbieri. Și-a găsit sfârșitul în piatră deoarece a fost pedepsită de Heracles fiindcă răpise o parte din boii lui Gerson.
• Charybda – era fiica lui Poseidon și a Gaei. Aceasta era de o sălbăticie și lăcomie fără margini, înghițind toți cutezătorii care ajungeau în preajma sa. A fost trăsnită de Zeus fiindcă înghițise o parte din cirezile pe care Heracles le mâna spre Argos.

Conform scrierii lui Homer, Ulisse, regele insulei Itaca, e silit să străbată această strâmtoare şi trebuie să aleagă: va trece mai aproape de Scylll sau de Charybda? S-a gândit că navigarea prin dreptul Charybdei va duce la scufundarea corabiei şi, implicit, la moartea întregului echipaj, așadar a ales nagivarea mai aproape de Scylla. Pierde şase oameni, dar își continuă călătoria – a ales răul cel mai mic.

✍ Semnificație

„A fi între Scylla și Charybda” presupune un moment de grea cumpănă și chiar primejdie, aparent fără ieșire, dar care rezervă oricum surpriza de a fi argonaut sau egalul lui Ulisse.