Meniu
Expresii celebre: chinurile lui Tantal

Expresii celebre: chinurile lui Tantal

În multitudinea unităților frazeologice, uneori a clișeelor internaționale, întâlnim o mulțime de formule în care apar nume proprii, referințe cu semnificații istorice, filosofice, religioase, sociale, umoristice etc. de maximă generalitate, dar de mai mică accesibilitate decât presupun cei ce le utilizează îndeosebi în stilurile publicistic și beletristic.

Folosim expresii, citate celebre, dictoane latinești etc., dar multe dintre aceste expresii celebre, pe lângă faptul că sunt folosite ca titluri de cărți, de articole, nu sunt acoperite de o înțelegere culturală corespunzătoare. Ne ajunge să cunoaștem sinonimul unui cuvânt, nu mai căutăm istoria din spatele lui (vezi CUVÂNTUL SĂPTĂMÂNII).

Ei bine, în superficialitatea vremurilor în care trăim, semnificațiile acestor expresii devin confuze, de cele mai multe ori intuite sau ghicite mai mult decât motivate ca să nu mai menționăm faptul că oricum se îndepărtează de sensul inițial până ce devin niște concepte inadmisibile din punct de vedere interpretativ.

Legendă

Inițial, ca fiu al lui Zeus și al nimfei Pluto, Tantal, rege al Lydiei, fusese un favorit al zeilor, în a căror companie era primit adeseori, participând la ospețele lor și bucurându-se de ocrotire. El și-a pierdut protecția după multe momente de infidelitate: ar fi destăinuit muritorilor secrete ale Olimpului, bârfind cu dispreț slăbiciunile zeilor și, în erezia lui, ar fi săvârșit fapta infamă de a-și fi ucis fiul, oferindu-l olimpienilor veniți în ospeție, pentru a le verifica atotputernicia cunoașterii și chiar a refuzat să-și țină cuvântul față de Pandareus, care îi încredințase câinele de aur furat de la templul lui Zeus din Creta.

Tantal a fost pedepsit pilduitor de către zei: să rabde de foame și de sete în Infern, aflat în apă până la gât și înconjurat de copaci ale căror crengi încărcate de rod se aplecau în preajma lui, dar pe care nu le putea atinge.

 

Semnificație

Expresia „Chinurile lui Tantal” definește tortura infernală, față de care pălesc motivele care motivează orice răzbunare. Astfel, Tantal apare ca un martir etern al lipsei de măsură vindicativă a zeilor pentru abaterile omenești.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *