Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Expresii celebre: Cavalerul tristei figuri

Expresii celebre: Cavalerul tristei figuri

În multitudinea unităților frazeologice, uneori a clișeelor internaționale, întâlnim o mulțime de formule în care apar nume proprii, referințe cu semnificații istorice, filosofice, religioase, sociale, umoristice etc. de maximă generalitate, dar de mai mică accesibilitate decât presupun cei ce le utilizează îndeosebi în stilurile publicistic și beletristic.
Folosim expresii, citate celebre, dictoane latinești etc., dar multe dintre aceste expresii celebre, pe lângă faptul că sunt folosite ca titluri de cărți, de articole, nu sunt acoperite de o înțelegere culturală corespunzătoare. Ne ajunge să cunoaștem sinonimul unui cuvânt, nu mai căutăm istoria din spatele lui.

Vezi: CUVÂNTUL SĂPTĂMÂNII

Ei bine, în superficialitatea vremurilor în care trăim, semnificațiile acestor expresii devin confuze, de cele mai multe ori intuite sau ghicite mai mult decât motivate ca să nu mai menționăm faptul că oricum se îndepărtează de sensul inițial până ce devin niște concepte inadmisibile din punct de vedere interpretativ.

 

Legendă

Fără îndoială, una dintre cele mai remarcabile opere din literatura mondială este Iscusitul hidalgo don Quijote de la Mancha a lui Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616), publicată în 1605 (partea I) și în 1916 (partea a II-a). Elogiile care au însoțit-o în cariera seculară au în vedere atât calitatea ei de frescă a Spaniei secolului al XVI-lea, cât și memorabilul personaj principal, acel „hidalgo” al tuturor visurilor și dezamăgirilor care este don Alonzo Quijano, devenit Don Quijote, prototip al  antieroului  romanului cavaleresc. Prin această carte, Cervantes a stopat irevocabil producția în serie a romanelor pe teme cavalerești, care invadase literatura vremii. Autorul își atinge scopul mărturisit „de a dărâma toată priceperea această uriașă clădire înălțată din mulțimea cărților asupra cavalerismului”, prin conceperea acestui protagonist în care distilează artistic condamnarea duioasă și ridicolul neiertător ale romanelor eroice, cultivate abuziv în timpul respectiv.

 

 CAVALERUL TRISTEI FIGURI  este victima propriilor iluzii absolutizate de lecturile care eroizau intens și fals până la nivelul în care virtutea se schimba în viciu. Don Quijote gândește în contratimp cu realitatea și această defazare constituie terenul evoluției epice complexe, pentru că Cervantes neagă diferențiat și nuanțat. Prin personaj, el exaltă ideea de dreptate, adevăr, generozitate, însă având ca punct de plecare aspectul viu al existenței, nu artificiul imaginației care amenință cu domnia monstruoasă a minciunii, a imoralității. Don Quijote se vrea un binefăcător ale cărui fapte sunt generate de idealuri înalte, nobile, cărora le închină viața aspră, dusă în spiritul celui mai mare respect pentru onoare. Din toate încercările, personajul iese purificat și, în clipa finală, revendică acea parte de considerație care să-i ofere un loc în mijlocul oamenilor:

Viața mea n-a fost atât de păcătoasă încât lumea să aibă dreptul să mă socotească nebun

Prin Don Quijote, Cervantes oferă lecția inegalabilă a faptului că înfrângerea aparentă în spațiul unei rătăciri determinate de confuzia iluzie-realitate este înălțătoare și recuperabilă prin sentimentele și atitudinea ce au generat-o: dragoste, bunătate, blândețe, puritate, curaj.

Semnificație

„Cavalerul tristei figuri” se spune cuiva care, însuflețit de frumoase și nobile idei, găsește mijloace și forme de exprimare care îl expun ridicolului și neînțelegerii publice, fiind în dezacord cu exigențele realității.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *