Una dintre cele mai mari plăceri ale învățării unei limbi noi este descoperirea particularităților ei nebănuite. Și, deși de multe ori ne blocăm la capitolul „gramatică” sau „conjugare”, cu siguranță ne place să aprofundăm un vocabular nou, neobișnuit, plin de cuvinte care sună frumos și care au o definiție pe măsură.

Limba română rămâne una complexă și plină de poveste care de-a lungul istoriei a fost presărată cu anumite cuvinte pe care și astăzi le folosim.

Pe data de 13 mai aprindem reflectoarele asupra DORULUI și îl aducem la rang de sărbătoare. Evenimentul nu are o istorie atât de mare în spate, prima oară când s-a dedicat această zi dorului fiind anul 2015: iniţiativa le-a aparţinut membrilor trupei Vunk, care au vrut să dedice această zi tuturor celor care se simt departe de ţară, de cei dragi sau de copilărie.

„Ne plângem că ne e dor de cineva sau de ceva, iar de la a recunoşte acest lucru şi până la a face ceva în acest sens este cale lungă. Deseori, spunem că ne e dor de părinţi, dar cu greu ne găsim timp să îi sunăm.

Deseori, spunem că ne e dor de locurile copilăriei, dar rareori ne facem timp ca să mergem acolo. Plecând de la acest lucru şi de la faptul că spunem deseori că sărbătorim tot felul de zile care nu ne aparţin, precum Halloween-ul sau Valentine’s Day, am zis să propunem românilor Ziua Dorului, o zi în care să luăm atitudine în ceea ce priveşte acest sentiment”, a declarat artistul Cornel Ilie.

Aproape 40% din totalul cuvintelor din vocabularul limbii române provin din franceză și italiană, dar în schimb avem 3 cuvinte care ne reprezintă tradițiile în patrimoniul cultural UNESCO: „dor”, „doină”, „colind”;

Cuvâtul „dor” nu poate fi tradus cu exactitate în altă limbă. Dorul este un sentiment care exprimă o dorință puternică de a revedea pe cineva sau ceva drag sau de a reveni la o stare emoțională preferată.

„Particularitatea curioasă a acestui cuvânt este că, în sensul său, reflectă trei concepte specifice: dorința, nostalgia și absența. Este, așadar, un amestec de nostalgie, absența a ceva sau a cuiva dar, în același timp, o potențială aspirație la ceva mai mult, o melancolie care nu se resemnează, în ciuda suspinelor”, sunt de părere cei de la Metropolitan Magazin (metropolitanmagazine.it)

Și să nu uităm că acest cuvânt e des întâlnit în poezii, mai ales la Mihai Eminescu:

„Mai am un singur dor,
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor,
La marginea mării.”