Aparent nicio legătură. Totuși, ar trebui să știi că pe 23 august, chiar astăzi, numai că în anul 1973 a avut loc jaful unei bănci din Stockholm, Suedia. Din păcate nu a fost un simplu jaf, ci s-a transformat într-o criză de ostatici. În următoarele cinci zile, ostaticii au început să simpatizeze cu răpitorii, de aici ajungându-se la ceea ce știm astăzi că se numește „sindromul Stockholm”.

Origine

Așa cum menționam mai sus, povestea sindromului începe în anul 1973, ca urmare a unui jaf la o bancă din Stockholm. Atunci, doi bărbați înarmați până în dinți au ținut ostatici 4 oameni timp de 6 zile.

După ce au fost eliberați, ostaticii au refuzat să depună marturie împotriva agresorilor și chiar au început să strângă bani pentru apărarea lor în instanță. Ulterior, una dintre femei s-a logodit cu unul dintre infractori.

După acest eveniment, psihologii și experții în sănătate mintală au atribuit termenul de „sindromul Stockholm” stării care apare atunci când victimele se atașează și ajung să protejeze sursa agresiunii lor fizice și emoționale.

Ce este?

Sindromul Stockholm este un răspuns psihologic care se dezvoltă atunci când victima unei răpiri sau a unui abuz se atașează emoțional de abuzator, ajungând chiar să-i justifice atitudinea.

Astfel, pusă într-o situație extremă, victima înlocuiește frica, disprețul sau respingerea cu o reacție paradoxală de simpatie față de agresorul ei. La baza sindromului stă instinctul de supraviețuire.

Exact ca în evoluția relației dintre personajele serialului „La Casa de Papel”, victimele ajung să trăiască sub iluzia unei cauze comune. Ele aleg să-și protejeze agresorul în fața autorităților și neagă orice ajutor venit din exterior.

Afecțiunea se poate dezvolta doar dacă victima este ținută captivă sau agresată perioadă îndelungată. Raportat la incidența infracțiunilor specifice, nu toate persoanele care trec printr-o astfel de experiență traumatizantă dezvoltă sindromul. Povestea din spatele numelui ilustrează cel mai bine dimensiunea fenomenului psihologic. (reginamaria.ro)

Sindromul poate fi explicat din punctul de vedere al evoluționismului. În istorie au existat și există multe practici care au implicat răpirea femeilor sau copiilor (vezi ienicerii turci care proveneau din copiii răpiți sau practica răpirii femeilor pentru a deveni soțiile răpitorilor). Femeile răpite care nu acceptau noul statut, care încercau să fugă sau nu cooperau erau omorâte, încarcerate sau pedepsite drastic. Pe de altă parte, femeile care se supuneau răpitorilor ajungeau să câștige favorurile acestora, să aibă o viață mai bună și să aibă copii. De-a lungul generațiilor aceasta ar putea să fi avut un efect de a selecta în populația respectivă acele gene care favorizau pasivitatea și solidarizarea cu răpitorii.