Meniu
Cartea românească de învățătură – primul cod de legi al moldovenilor

Cartea românească de învățătură – primul cod de legi al moldovenilor

pe 4 mai 1646 apare la Iași, „ Cartea românească de învățătură de la prăvilele împărătești și de la alte giudețe “, primul cod de legi tipărit în limba română. Tipărirea lucrării a fost efectuată la porunca lui Vasile Lupu.
Introducerea spunea așa:

„După tocmala și nevoința mării sale domnului datu-s-au învățătură și mie unui mai mic și nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile și le-am tălmăcit den scrisoarea grecească pre limbă românească ca să poată înțeleage toți.”

Prima parte a lucrărilor cuprinde legiferarea înăspririi situației iobagilor în relațiile lor cu marii boieri, iar cea de-a doua parte, text de drept canonic. Totodată, sunt consemnate date despre alfabetul slav, definiția gramaticii, nomenclatura dregătorilor și atribuțiile lor și, deosebite de valori, un tratat de epistolografie, un fel de manual cu model de corespondență protocolară între aristocrația clericală și cea laică. „Pravila” adoptă principii moderne, progresiste pentru acea epocă, referitoare la cauzele care diminuează răspunderea penală precum: vârsta, beția, nebunia, obiceiul locului, ascultarea de cel mai mare, surdo-mutismul, legitima apărare ș.a.

Vasile Lupu, Domn al Moldovei, de origine aromân, s-a remarcat pe parcursul a celor nouăsprezece ani de domnie, prin activitatea de sprijin a vieții culturale și religioase a Moldovei. Din timpul său a început activitatea tipografică în Moldova, sprijinită de mitropolitul Varlaam și de Petru Movilă. A întemeiat Academia Vasiliană, iar în anul 1640 a înființat Colegiul latin de la Iași. Tot în timpul domniei sale a apărut la Iași primul cod de legi tipărit în limba română „Carte romanească de învățătură de la pravilele împărătești și de la alte giudete”.

 

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea creşte considerabil numărul pravilelor traduse în limba română. Apoi, în secolul al XVII-lea, în principatele române sunt tipărite pravilele româneşti cu caracter laic. Prima dintre acestea a fost Cartea Românească de Învăţătură, tipărită la mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iaşi, în 1646, din porunca lui Vasile Lupu, ilustrată chiar în foaia de titlu a acesteia: „Cu zisa şi cu toată cheltuiala lui Vasile voievodul şi domnul Ţărîi Moldovei”. Textul acesteia nu avea caracter original, fiind o traducere a unor texte legislative străine, efectuată de logofătul Eustratie, care nu a revizuit conţinutul materiei, nu s-a preocupat de înlăturarea contradicţiilor şi repetărilor. Întrucât perioada domniei celui dintâi a fost destul de evidenţiată pe fondul domniilor precedente (19 ani), scopul său principal a fost consolidarea autorităţii monarhice. Dacă dreptul bizantin receptat prin pravile venea în conflict cu dreptul vechi nescris, acesta din urmă avea prevalenţă: „giudeţul giudeca cîteodata şi împotriva pravilei, pentru acest obicei al locului. Lucrurile se fac dupre cum iaste obiceiul locului, măcar de are fi împotriva pravilei … ”.
Conform documentelor ce datează din secolul al XVII-lea care indică intenţiile marilor boieri şi ale mănăstirilor de a mări veniturile de pe urma moşiilor prin intensificarea exploatării ţăranilor dependenţi, ultimii erau deposedaţi de pământurile sale şi privaţi de dreptul la strămutare, toate acestea fiind o necesitate pentru feudali. Ţăranii şi-au început a manifesta nemulţumirile prin răscoale, astfel a apărut necesitatea pedepsirii ţăranilor fugiţi şi readucerea lor pe moşie – fapte prevăzute de foarte multe porunci din pravila lui Vasile Lupu. Deci, aceasta a anulat dreptul de strămutare a ţăranilor dependenţi.
O altă cauză o constituie condiţiile istorice concrete ale Moldovei, dacă ne referim la sprijinirea meşteşugurilor de către domnie. Iarăşi observăm tendinţele boierilor şi mănăstirilor de a-şi mări veniturile pe seama atelierelor meşteşugăreşti.
Prin urmare, cu scopul de a scăpa de statutul de supuşi, un număr mare de meşteşugari se stabileau la oraşe, devenind oameni liberi. Mai târziu, aceştia s-au organizat în bresle cu statut propriu.
Vasile Lupu a ştiut să gasească un beneficiu în războaiele turco-persane, ce consta în dobândirea unei oarecare independenţe faţă de Imperiul Otoman, conturându-se legaturile dintre principatele române şi alte ţări străine precum Rusia, Polonia, Ucraina şi altele. Paralel cu aceasta, a fost cultivată limba română ca o limbă a poporului, urmărind unificarea spirituală a acestuia. De asemenea, monarhia considera că utilizarea limbii române îi va garanta autoritatea în instituţiile ţării, iar păturile sociale noi apărute în Moldova la fel pledau pentru introducerea limbii române în mănăstiri şi în cancelaria domnească. Toate astea au avut drept urmări larga aplicare a limbii române în literatură, biserică şi administraţie, astfel apariţia „Cărţii Româneşti de Învăţătură”, fiind tipărită în limba română, a fost condiţionată de constituirea acestor noi puteri sociale.
„Cartea Românească de Învăţătură” a fost, în mare măsură, condiţionată de necesitatea unei legiuiri care, prin măsurile sale, ar reglementa şi păstra relaţiile în societate. Cu toate acestea, principalul scop al pravilei a fost consolidarea aparatului de stat şi a puterii domnului, fiind conturat caracterul obligatoriu al dispoziţiilor acestuia.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *