Meniu
CÂND și DE CE ne-am oprit din citit?

CÂND și DE CE ne-am oprit din citit?

Pentru cei născuți înainte de anii 2000, lectura și înțelegerea cititului veneau în mod firesc, din câte ne amintim. Încă de mici ne plăcea să auzim povești și până am învățat cum să citim nu a fost decât un sigur pas.

Mersul la bibliotecă era destul de banal, devenise chiar o rutină. Astăzi pare mai mult o ocazie specială. Poate pentru mediul universitar nu este așa o raritate, în schimb pentru noua generație este. Este mai simplu să accesezi câteva site-uri și gata. 

Astăzi remarcăm o mulțime de copii care stau pe banchetele din spate ale mașinilor scumpe ale părinților lor, care privesc în gol un ecran de televizor, care se joacă pe telefon etc. Nu există niciun efort. Nu există imaginație. Nu există frumusețile din mediul înconjurător.

În școala primară, temele erau un lucru destul de ușor. Ne finalizam repede temele și făceam ce voiam după aceea, adică joacă, mișcare etc. Nu aveam telefoane cu internet și eram mai liberi ca oricând.

Dar lectura a început să se diminueze…

 

📕 Apoi, în liceu, a început să sune alarma!

Pe măsură ce liceul a continuat, lista „lecturilor obligatorii” a crescut. Dintr-o dată, profesorii ne-au dat teme care durau ore întregi, pe care le terminam uneori noaptea. Cu siguranță ne-am lovit de profesori mai în etate care, deși aveau cunoștințe, nu știau cum să vorbească despre acele cărți în termeni ușor de înțeles, în limbajul prezentului. Nu știau cum să conecteze publicul cu conținutul.

Odată cu asta, nu prea mai exista timp să consumi vreo carte pe care ai fi vrut să o citești în timpul liber.

Cine are timp să citească „pentru distracție” (sau „de fun” – cum se spune acum) cu tot ce se întâmplă?

Așadar, mulți au început să asocieze cărțile și cititul cu plictiseala.

 

📕 Facultatea: ori citești forțat ori nu prea citești deloc

Dacă ai noroc și ești la Facultatea de Litere și câteva alte facultăți, cu siguranță vei mai pune mâna pe o carte. Dar problema cu cursurile de la facultate este că, deși materialul ales este excelent din punct de vedere literar, nu ești învățat cum să te bucuri și să înveți – ideea era să ajungă toți studenții la aceleași concluzii la care profesorul dorea să se ajungă.

Nu am fost instruiți să citim corect, eficient și să analizăm literatura – suntem instruiți să împărtășim opiniile profesorului. În loc să te fi lăsat inspirat de lucrări clasice de literatură precum „Mândrie și prejudecată” (plus multe altele), citeai pentru a găsi răspunsurile pe care credeai că profesorul vrea să le vezi. 

Așa a fost distrus complet modul în care citeam.

Și profesorii care nu se pot adapta studenților au un impact negativ asupra lecturii acestora. În ritmul acesta, ajungi să termini o facultate și să nu mai vrei să mai auzi de cărți.

 

📕 Momente de frustrare

Așa că mulți au ajuns să nu mai citească ani de zile. Lectura nu mai era un obicei relaxant pentru că am trăit atâtea momente în care am fost obligați să citim și să înțelegem anumite lucruri. Nimeni nu ne-a învățat să citim eficient, să luam exact ceea ce ne trebuie din lectură etc. Așadar, când prindeam un weekend liber sigur nu citeam, ci preferam să facem altceva.

📕 Deci, care sunt soluțiile?

Nu există răspunsuri ușoare și nici răspunsuri care să funcționeze pentru toată lumea.

La fel cum nu există o singură modalitate de a preda literatura (chiar dacă mulți profesori cred că există), nu există o singură modalitate de a învăța din nou cum să citeaști. Este o luptă prin care trebuie să trecem cu toții.

Un prim sfat ar fi să nu te scufunzi în lucrări grele, decât dacă știi că genul acesta de lucrări te provoacă mai mult. Citește lucruri plăcute și, treptat, îți vei consolidez puterea „creierului de lectură”.

La sfârșitul zilei, trebuie să găsești bucurie în lectură. Nu încerca să urmezi calea altcuiva. Fii tu însuți și bucură-te de orice carte care îți trece prin mâini. Nu uita, lectura nu are vârstă. Poți începe sau reîncepe oricând.

La Paginarium găsești tot ceea ce ai nevoie. Astăzi ficțiune, mâine non-ficțiune, dezvoltare personală, cărți pentru copii și așa ajungi să vizionezi toate rafturile noastre virtuale. Nu mai aștepta. Celebrează primăvara cu un pachet nou de cărți!

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *