Ne pare rău, nu există nimic în coș.
Ne pare rău, nu există nimic în coș.
Astăzi, 19 februarie, chiar dacă pare o zi simplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2020, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.
Marin Sorescu s-a născut pe 19 februarie 1936. A fost un scriitor român și membru titular al Academiei Române.
S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu.
În jurul datei sale de naştere au existat anumite dispute, fiind trecută în lucrările biografice data de 19 sau 29 februarie. În realitate, în buletin avea trecută data de 19 februarie. Unii spun că data adevărată de naştere este 29 februarie. Paginariul a decis să fie sărbătorit astăzi, 19 februarie, când se împlinesc 84 de ani de la nașterea autorului.
Creaţiile lui Marin Sorescu s-au bucurat de o largă apreciere şi peste hotare, lucrările sale fiind traduse în peste 20 de ţări, care i-au publicat peste 60 de cărţi în varianta locală. Mai puţin cunoscută este pasiunea lui Sorescu pentru pictură, aceasta fiind materializată prin numeroase expoziţii în ţară şi peste hotare.
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”, reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale. Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
În postfața volumului Tinerețea lui Don Quijote, Marin Sorescu susține că actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime” cu aspirația de a ieși din contingent, asemenea păsării care, petrecându-și majoritatea timpului într-un copac, nu cântă numai și numai despre copac. Poezia trebuie să fie clară, nu coborâtă la nivelul comun de înțelegere, pe cât posibil concisă, spre a avea parte de o critică lungă și personală, originală fără ostentație”.
Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici (Unde fugim de acasă? – 1967, Cirip-ciorap – 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia „Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Paracliserul întruchipează tragedia artistului creator consumat de propria-i flacără ce nu lasă în trecerea sa prin lume decât impalpabile vestigii, niște „vorbe pe pereți.” Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în Există nervi, teatrul istoric (A treia țeapă și Răceala) sau comedii, precum Vărul Shakespeare, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
André Gide a fost un scriitor, umanist și eseist francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1947 „pentru scrierile sale pline de înțelegere și semnificative din punct de vedere artistic, în care problemele și condiția omului au fost înfățișate cu o cutezătoare dragoste de adevăr și o subtilă intuiție psihologică”
Gide a militat pentru cunoașterea de sine și sinceritate, iar această credință a fost îmbogățită de umanismul său și de apelul continuu la toleranță pe care l-a susținut prin intermediul întregii sale opere. Deși a fost o figură literară nu lipsită de controverse în plan biografic, Gide a fost considerat un spirit revoluționar, care a sprijinit deschis calea libertății individuale și a sfidat principiile moralității înguste.
Încă înainte de moartea sa a fost recunoscut în unanimitate drept un umanist și un moralist în descendența vechii tradiții a moraliștilor francezi din secolul al XVII-lea. Caracterul nobil și puritatea și înălțimea stilului său i-au asigurat un loc în Panteonul literaturii franceze, dar și universale din toate timpurile.
În anul 1951, pe 19 februarie, la vârsta de 81 de ani, André Gide moare la Paris. Aproximativ un an mai târziu, în 1952, biserica romano-catolică include lucrările scriitorului pe lista cărţilor interzise, listă cunoscută ca Index Librorum Prohibitorum, publicații considerate drept eretice sau care încalcă anumite reguli morale, cărți interzise de a fi citite de către catolici.
Cert este că rămâne un autor important, care și-a pus amprenta asupra literaturii vremii și care a avut un rol important în dezvoltarea literaturii. Chiar și în ziua de azi i se montează piesele de teatru scrise.
Umberto Eco a murit în 2016 chiar pe 19 februarie la 84 de ani. A fost un scriitor italian, editor, filosof și semiotician.
A fost autor de romane, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii. Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.
Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii conceptele postmodernismului. Romanul a fost ecranizat în 1986.
Karl Otto Lagerfeld a fost un designer vestimentar, fotograf, caricaturist, designer și costumier german, care a locuit în Paris cea mai mare parte a vieții sale.
Lagerfeld a fost directorul creativ al cunoscutei casei de modă franceze Chanel, poziție pe care a deținut-o din 1983 până la decesul său, survenit în 19 februarie 2019, la vârsta de 85 de ani. A fost, de asemenea, între 1965 și 2019, directorul creativ al casei de modă Fendi, specializată în blănuri și haine de piele, precum și al întregului brand omonim.
Fiind unul dintre cei mai importanți creatori de modă ai sfârșitului de secol 20 și începutul secolului al 21-lea, Karl Lagerfeld era ușor de recunoscut pentru semnele sale distinctive, păr alb, de obicei legat la spate într-o coadă „de cal”, ochelari negri, mănuși de piele neagră fără degete, cravate negre lungi și largi, cu noduri mari, lejere și cămăși albe cu gulere înalte, albe, detașabile.
Lasă un răspuns