Artă, carte și celebritate: 29 aprilie

Astăzi, 29 aprilie, chiar dacă pare o zi simplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2020, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.

Se naște scriitorul Gala Galaction

Gala Galaction, pe numele său adevărat Grigore Pişculescu, a fost preot ortodox, scriitor, traducător, teolog, nuvelist, eseist şi jurnalist. De-a lungul celor 82 de ani de existenţă, Gala Galaction s-a împărţit între cariera preoţească şi un talent scriitoricesc deosebit. S-a născut pe 16 aprilie 1879, în satul Dideşti din Teleorman, fiind primul fiu al familiei Nicolae Pişculescu. Tatăl se trăgea dintr-o familie bogată de macedoni, iar mama era fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din Roșiorii de Vede. A fost atras de biserică încă de mic copil, prin prisma mamei sale, care i-a insuflat dragostea de Dumnezeu.

► Anii tinereții

După absolvirea şcolii generale, a plecat la Bucureşti şi s-a înscris la Liceul „Sf. Sava”. Aici l-a cunoscut pe poetul Tudor Arghezi, cel cu care va rămâne bun prieten vreme de 60 de ani. Arghezi era cu un an mai mic şi, ca să poată fi colegi, Gala Galaction a rămas un an repetent. Alături de Arghezi, în liceu şi-a descoperit pasiunea pentru literatura şi a avut primele încercări literare. După liceu s-a înscris la Facultatea de Litere, atras de o carieră didactică. În aceeaşi perioadă a frecventat cercul literar al lui Alexandru Macedonski. O întâmplare din primul an de studenţie avea să îi schimbe destinul. A făcut un pelerinaj la mănăstirile din Moldova şi cu această ocazie a fost fascinat de viaţa monahală. După vacanţă, cu gândul la preoţie, a abandonat Facultatea de Litere şi s-a înscris la Teologie, decis să devină preot.

► Povestea numelui

În scurt timp după intrarea la Teologie, viitorul preot avea să îşi aleagă un nume. Se spune că, într-un pelerinaj la Mănăstirea Neamţ, Grigore Pişculescu a văzut scris pe un perete numele Galaction şi aşa s-a ales cu pseudonimul cunoscut astăzi. Tânărul student avea intenţia de a se călugări, iar „Galaction” ar fi trebuit să fie numele de călugăr. Destinul său a luat însă o întorsătură ciudată. Într-o vizită la Mănăstirea Agapia, însoţit de N.D. Cocea, a cunoscut-o pe verişoara acestuia, Zoe Marcoci. S-a îndrăgostit de „surioara Zoe”, care era cu 11 ani mai mică decât el şi a decis să se căsătorească, după ce au corespondat intens o vreme. În timpul corespondenţei cu viitoare sa soţie, de care era amorezat, Gala Galaction proiecta în viitor publicarea epistolelor într-un volum.

„O, dragile scrisori, cât le mai visez eu adunate şi încorsetate într-un volum! Să ştii că am sfâşiat pagina cu acel titlu mediocru, «O poveste veche în zăbranic nou», definitiv fiind hotărât să nu dau acestor scrisori, fie că mi-o fi dat să le tipăresc eu însumi, fie că le voi lăsa moştenire literară inedită, decât titlul lor cel adevărat: «Scrisori către sora Zoe”.

Şi-au unit destinele în 1903 şi astfel Galaction a renunţat la calea monahală de care fusese atras. Avea să obţină licenţa în Teologie la doar 30 de ani.

► Preot la 43 de ani

La vârsta de 43 de ani, Grigore Pisculescu este hirotonit preot. Mai târziu, între anii 1922-1926, a activat ca misionar în Arhiepiscopia Bucureştilor. A fost profesor titular la Catedra de Introducere şi Exceza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), devenind mai târziu decanul acesteia. După anul 1941, el se intoarce in Bucureşti, unde este numit profesor la catedra de Exegeza Vechiului Testament, la Facultatea de Teologie, până în anul 1947. În anul 1947, după ce renunţă la postul de profesor universitar, părintele Galaction este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Academiei Române. Preotul Gala Galaction a fost ales în 1954 membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. În acelaşi an este ales şi deputat în Marea Adunare Naţionale. Ajunge membru onorific al Academiei Române în anul 1955. Ca deputat a militat pentru neimplicarea politicului în biserică.

► A tradus Sfânta Scriptură timp de 6 ani

Cel mai mare merit al lui Gala Galaction rămâne traducerea Sfintei Scripturi în limba română. Traducerea s-a dovedit o muncă titanică care a durat între anii 1928-1934, pe vremea când era profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău. Gala Galaction a lucrat la traducerea Sfintei Scripturi ajutat de părintele Vasile Radu. Lui Galaction îi aparţin cărţile deuterocanonice, lov şi Noul Testament. Alături de prietenul său Arghezi, Galaction a avut o activitate publicistică intensă, editând revistele „Cronica” şi „Spicul”, în  perioada 1915-1918.

► A ţinut un jurnal vreme de 57 de ani

Gala Galaction a lăsat în urmă un amplu jurnal, publicat postum în trei volume. Jurnalul care consemnează evenimentele şi trăirile din viaţa preotului scriitor în perioada 1898-1955 este considerat a fi cea mai amplă scriere memorialistică din literatura română. Între 11 septembrie 1898 şi 11 septembrie 1955, Gala Galaction a umplut nouă caiete de manuscrise. În jurnal, Gala Galaction a relatat şi ziua în care a asistat la „diaconirea” lui Tudor Arghezi. Scriitorul şi-a încredinţat manuscrisele Jurnalului, spre păstrare şi publicare postumă, celor patru fiice ale sale. Prima ediţie a Jurnalului lui Gala Galaction a apărut în trei volume, în perioada 1973-1980. Din cauza cenzurii comuniste, pasaje şi capitole întregi nu au văzut lumina tiparului. În 1997 apare a doua ediţie, completă.

Se naște poetul Gheorghe Tomozei

Născut pe 20 aprilie 1936 în București, Gheorghe Tomozei a urmat cursurile Liceului „Nicolae Balcescu” din Târgoviște, apoi se înscrie la „Școala de literatură” Mihai Eminescu, unde l-a avut coleg pe Nicolae Labiș, de care îl va lega o mare prietenie. Un alt scriitor celebru de care va fi foarte apropiat peste ani a fost Nichita Stănescu, care îl numea adesea „Prințul Tom”.

Gheorghe Tomozei a debutat în 1953 cu poezie în publicația „Tânărul Scriitor”, și în volum cu Pasărea albastră, în 1957. De altfel, va avea o susținută activitate publicistică și se va dovedi un autor prolific, publicând în următoarele decenii un număr impresionant de volume de poezie, proză, memorialistică, literatură pentru copii, dar și valoroase traduceri din lirica universală (a transpus în limba română sonetele lui William Shakespeare).

Începând din 1969 și până în 1972 este redactor-șef al revistei piteștene Argeș, dar a fost redactor și la celebra revistă Cinema, la Tânărul Scriitor, Almanahul Scriitorilor, colaborând cu majoritatea revistelor literare de prestigiu – România literară, Luceafărul, Steaua, Convorbiri literare, Tribuna etc. Puternic marcat de personalitatea lui Nicolae Labiș și mai ales de dispariția tragică a acestuia, va publica două cărți despre acesta, Moartea unui poet (1972) și Urmele poetului Labiș (1985).

Gheorghe Tomozei a avut un singur fiu, Maximilian Tomozei, astăzi fotograf la Paris, din relația cu scriitoarea Cleopatra Lorințiu.
Poetul a murit pe 29 martie 1997, înainte să împlinească 61 de ani.