Astăzi, 27 octombrie, chiar dacă pare o zi simplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2020, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.

Se naște actorul, criticul literar, dramaturgul și scriitorul de literatură SF – Romulus Bărbulescu

Pe 27 octombrie 1925 se năștea actorul și scenaristul român contemporan Romulus Bărbulescu.

Tatăl său era marinar, așadar familia a trebuit să-și schimbe domiciliul în funcție de traseele sale navale. Micul Bărbulescu și-a petrecut copilăria la Constanța și Galați. După moartea tatălui său, a fost obligat să renunțe la școală și să practice diverse meserii: hamal, spărgător de lemne, miner, muncitor la abator etc.

Fascinat de lumea teatrului, joacă pe diverse scene încă de la vârsta de 17 ani, mai întâi în trupe de amatori, apoi în propria sa trupă, alături de care câștigă câteva premii la nivel național. În 1950, intră la IATC la secția actorie.

În paralel cu meseria de actor, Bărbulescu a realizat o serie de scenarii radiofonice și de televiziune. Pe plan literar, a devenit unul dintre cei mai importanți scriitori români de science fiction alături de George Anania, cuplu pe care Adrian Rogoz l-a numit „scriitorul bicefal”.

În anii ’80, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a preluat controlul asupra cluburilor de fani Anania și Bărbulescu. Romulus a continuat cu dramaturgia, realizând piesele SF „Despărțire la marele zbor” și „Fântânile”, precum și scenariul filmului „Mireasma ploilor târzii”. Din punct de vedere literar s-a concentrat asupra unor proiecte personale, publicând romanele „Catharsis” și „Încotro curge liniștea?”. Cu toate că au apărut sub semnătură proprie, Anania a recunoscut că el și Bărbulescu s-au ajutat reciproc în proiectele personale, declarând că „și atunci când apărea pe copertă numai RB sau numai GA, în interiorul cărții erau, de fapt aceiași RBGA”.

Să dea Dumnezeu ca omenirea să fie atât de înţeleaptă încât să adapteze ce a zis psihologul rus… Comportamentul uman este infinit! Şi viitorul nu va putea aparţine unei literaturi care să se plaseze dincolo de ştiinţă!

Teme abordate

• contactul direct cu o civilizație muribundă (Constelația din ape, Doando, Statuia șarpelui)
• abordarea perspectivei paleoastronauticii (Statuia șarpelui)
• contactul mijlocit de biounde (Șarpele blând al infinitului)
• contactul direct sau indirect cu diferiți membri ai unor rase galactice (temă prezentă în mai multe povestiri)

O altă temă majoră abordată de cei doi autori a fost legată de domeniul ciberneticii, o știință interzisă în acele vremuri în țările comuniste:

• realizarea unui alter-ego cibernetic al omului, relația dintre cei doi permițând zborul cosmic (Ferma Oamenilor de Piatră)
• calculatorul gigantic care conduce o mulțime de operațiuni și care este capabil să învețe (Paralela-enigmă)
• roboții prezenți ca ajutoare în viața de zi cu zi (Captiv în inima galaxiei), uneori sub forma unor gadgeturi tehnologice înzestrate cu rațiune (naveta și centura lui Donar din Paralela-enigmă), alteori preluând controlul societății într-o încercare de protejare excesivă care determină obținerea unor rezultate contrare (Planeta Umbrelelor Albastre)
• nave gigantice dotate cu inteligență, pornite în explorarea universului (Doando)

Romulus Bărbulescu a decedat pe 9 februarie 2010.

Se naște inventatorul lentilelor de contact – Otto Wichterle

Ottot a fost un om de știință ceh de renume mondial și inventator, lucrând în special în domeniul chimiei organice macromoleculare. Este recunoscut, de asemenea, ca unul dintre fondatorii acestui domeniu. El este cunoscut mai ales pentru descoperirile și invențiile sale care au condus la îmbunătățiri substanțiale și răspândirea la nivel mondial a lentilelor de contact moi.

Povestea lentilelor este una neobişnuită şi începe chiar în bucătăriea profesorului. Primele lentile de contact folosibile au fost produse în 1961 cu ajutorul unui dispozitiv montat pe masa sa din bucătărie care consta din dintr-un motor de gramofon şi piese de bicicletă şi jucării.

Cu toate că a pus bazele unei industrii de miliarde de dolari, Wichterle nu a devenit niciodată bogat datorită invenţiei sale, iar aceasta din cauza „vederii scurte“ a regimului comunist.

Deși țara ar fi trebuit să se mândrească cu invenția lui, guvernul cehoslovac a vândut patentele unui optometrist american pentru 330.000 de dolari.

A murit în 1998 în somn şi a lăsat lumii o invenţie folosită de milioane de oameni.

Se naște marele violonist – Niccolò Paganini

Niccolo Paganini s-a născut la Genova, Italia, la 27 octombrie 1782. A început să studieze mandolina la vârsta de cinci ani, ajutat de tatăl său, Antonio Paganini, iar la şapte ani, vioara cu fratele său Carlo.

A devenit celebru pe plan internaţional încă de la frageda vârstă de 22 de ani. Deşi erau mulţi muzicieni foarte buni, renumiţi în Europa, Paganini atrăgea mulţimile într-un fel deosebit de ceilalţi, mulţi considerând că a făcut un pact cu diavolul şi şi-a vândut sufletul în schimbul talentului incredibil pe care îl avea sau că era însuşi el.

Se pare că Paganini era primul muzician care cânta din memorie, motiv pentru care putea să se mişte pe scenă şi să interacţioneze cu audienţa. Mai mult, devenise celebru şi pentru solo-urile sale diificile pe care nimeni nu le putea reproduce. De asemenea, violonistul a inventat sau popularizat şi o serie dintre tehnicile pentru vioară folosite astăzi, precum pizzicato pe mâna stângă, precum şi feluri noi de înclinare şi reglare a viorii sau ciupirea corzilor cu mâna stângă.

La un moment dat, în timpul unui concert de la Viena , unul dintre spectatori a spus că, pentru o clipă, a putut să vadă cum diavolul l-a ajutat pe Paganini să cânte, mişcându-i braţul. Figura violonistului nu putea decât să ajute răspândirea unor astfel de zvonuri: era înalt şi foarte slab, cu degete foarte lungi, cu obrajii scobiţi, cu buze foarte subţiri, cu o privire intensă şi cu pielea palidă. De asemenea, se îmbrăca în negru mai tot timpul.

Un alt zvon care s-a răspândit în legătură cu faima lui Paganini a fost şi că ar fi omorât o femeie pentru ca mai apoi să îi prindă sufletul în vioara sa. Mai mult, se pare că din cauza notelor perfecte pe care le atingea, la un moment dat, după un concert, efectul asupra publicului a fost atât de puternic, încât ziarele au scris că una dintre corzile viorii lui Paganini ar fi fost făcută din intestinele amantei ucise.

Legenda lui Paganini căpătase asemenea dimensiuni încât, scriau ziarele epocii, înaintea unui concert, organizatorii locului unde acestuia trebuia să aibă loc, i-au cerut un certificat de naştere pentru a-şi dovedi originile pământeşti.

În ultima parte a decadei anului 1830, Paganini ajunsese nu doar un afemeiat, ci un viciat cu normă întreagă. În 1830 şi-a pierdut o bună parte din avere pe jocuri de noroc, iar zece ani mai târziu, sănătatea lui era într-un stadiu critic: suferea de sifilis, tuberculoză şi depresie. A murit pe 27 mai 1840, la Nisa, în Franţa, şi se spune că şi-a petrecut ultimele momente cântand la vioară. Cauza morţii ar fi fost, după cum scrie Guy de Maupassant’s în cartea „Sur l’eau”, o infecţie respiratorie.