Meniu
Artă, carte și celebritate: 16 iulie

Artă, carte și celebritate: 16 iulie

Astăzi, 16 iulie, chiar dacă pare o zi simplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2020, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.

↘ Se naște poetul și prozatorul Dimitrie Anghel

În 1872, la Corneşti (județul Iaşi) se naște poetul şi prozatorul Dimitrie Anghel. Tatăl, comerciant şi moşier, descindea din aromâni refugiaţi din părţile Ianinei, iar mama, Erifilia, era grecoaică din insula Antigoni. Familia izbutise să intre în protipendada ieşeană, însă cunoaşte curând declinul. După ce Erifilia se stinge prematur, în 1879, tatăl lui Anghel, angajat în câteva întreprinderi hazardate, dă faliment, ceea ce îi provoacă şi moartea, în 1888. Lipsit de afecţiune maternă, cu complexe adânc înrădăcinate, refractar autoritarismului patern, dar acuzând şi absenţa unei îndrumări, este un elev mediocru. În 1890, el abandonează, în pragul absolvirii, Gimnaziul „Alexandru cel Bun”.

Împreună cu St. O. Iosif, de care leagă o foarte bună prietenie, traduce poezii de Paul Verlaine, ce vor fi strânse în volum în 1903. Din toamnă, cei doi se implică în reapariţia revistei „Sămănătorul”, la care Anghel colaborează cu traduceri, unele făcute cu St. O. Iosif, cu poezii şi proză, semnând şi cu pseudonimele Măghiran, Rozmarin, Florin, Teofil Jianu, V. Ieronim şi Ion Fulga.

Face traduceri cu Ion Minulescu din Victor Hugo, Albert Samain, Charles Guerin, Henri de Regnier, care, semnate Gabriel Sutzu, apar în „Sămănătorul”, „Viaţa literară şi artistică” şi „Revista celorlalţi”, toate fiind reunite în volum abia în 1935. Din noiembrie 1906, este redactor la „Sămănătorul”, unde va rămâne până în 1908. Primele trei cărţi au fost premiate în 1909 de Academia Română. În această perioadă, Anghel publică singur un al doilea volum de versuri, Fantazii (1909), şi traducerea piesei Amorul veghează de Robert de Flers şi G. A. de Caillavet (1909). Participă la şezători literare în Bucovina (1908, 1910), este membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, fiind ales vicepreşedinte în primele trei comitete.

Autor de extracţie parnasiană şi simbolistă, poet şi prozator înzestrat, cu o voce artistică unică în epocă şi în ansamblul literaturii române, Dimitrie Anghel era, în acelaşi timp, posesor al unui caracter extraordinar de dificil, trăind momente de gelozie feroce şi de umilinţă erotică extremă. Povara acestei sensibilităţi excesive l-a făcut să distrugă prietenia foarte fertilă din punct de vedere literar care-l lega de Şt.O. Iosif, şi să devină protagonistul uneia dintre cele mai sordide drame erotice din istoria literaturii române-din cele care fac, în prezent, deliciul cititorilor de tabloide, istorie de alcov care avea să-i fie fatală, la doar 42 de ani.


  1. Călinescu descrie mai precis caracterul poetului: „Cine priveşte faţa lui Anghel înţelege aceste furori orientale: ochi migdalaţi, blânzi şi fini, însă străvezii, exaltaţi, faţă inverosibil de prelungă, de hidalgo, greco-spaniolă ca fizionomiile fanatice ale lui El Greco… Lovea femeia cu o floare. Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soţia prietenului fără apărare nu era un om comod. O ţinea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel.”

Fiind „volubil şi picant, acidulat ca o şampanie”, cum spunea Natalia, Anghel se „bagă” în viața acesteia, cu care se va căsători în acelaşi an în care ea divorţează de Iosif. Acesta din urmă va muri în spital doi ani mai târziu, la 22 iunie 1913. Se pare că suferea de „boala lui Eminescu”.

Scenele de gelozie dintre cei doi erau frecvente. În dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914, după o ceartă prelungită o zi şi o noapte, pornită de la un incident minor, Dimitrie Anghel, aflat într-o criză de anxietate extremă, se împuşcă în piept, după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia. Drama are loc în locuinţa lor de la Tecucel. Se pare că Dimitrie Anghel a încercat doar s-o sperie pe soţia sa şi a tras spre fereastră, dar glonţul loveşte rama unui pat de fier şi ricoşează în piciorul soţiei. Acesta nu moare pe loc. După două săptămâni de stat în spital, la Iaşi, îngrijit de fratele său, doctorul Paul Anghel, se stinge din cauza septicemiei, la 13 noiembrie 1914.

 

↘ Se naște actrița și dansatoarea Ginger Rogers

Învăţ din toate pe câte le fac şi încerc să le pun în practică. Am învăţat să trec prin viaţă, nu să rămân în ea. Precum o corabie. Nu trebuie să laşi apa să pătrundă, altfel te îneci. Fireşte că am greşit şi am avut eşecuri, însă nu insist asupra lor deoarece oamenilor nu le pasă de gunoi. Când fac o greşeală e ca o frunză de salată stricată – o arunc la coşul de gunoi.

Ginger Rogers (numele original: Virginia Katherine McMath) s-a născut pe data de 16 iulie 1911 în Missouri, SUA. A fost o dansatoare și actriță americană, devenită celebră mai ales datorită parteneriatului artistic cu actorul și dansatorul Fred Astaire.

Și-a început cariera artistică de timpuriu, dirijată cu atenție de către mama ei, performând în spectacole locale din Texas. Apoi a apărut în trupa de vaudeville a lui Eddie Foy,  câștigând un concurs la Charleston la vârsta de 15 ani. Acest succes la condus-o, în cele din urmă, pe scena marelui Broadway în 1929, când a jucat în Top Speed.

La 19 ani, Rogers a jucat în filmul „Embraceable You” al lui George Gershwin și în Girl Crazy, după care a început cariera la Hollywood. Debutul și l-a făcut în filmul Young Man of Manhattan (1930), în care a imortalizat expresia „Cigarette me, big boy.”

Frumusețea ei impunătoare și farmecul sofisticat au căpătat o și mai mare strălucire în cuplul pe care l-a format împreună cu Fred Astaire. Începând cu Flying Down to Rio (1933), musicalurile în care au apărut împreună și scenele lor de dans s-au dovedit atât de populare încât au continuat parteneriatul în alte nouă filme, în special The Gay Divorcee (1934), Top Hat (1935), Povestea Castelului Vernon și Irene (1939).

Deși cel mai bine cunoscută pentru arta la care a ridicat dansul, Ginger Rogers a preferat cariera cinematografică, iar în 1940 a câștigat un Premiu Oscar pentru rolul său din Kitty Foyle , în care ea a portretizat o fată activă care, în cele din urmă, alege dragostea în pofida banilor. Tom, Dick și Harry (1941) și The Major and the Minor (1942) fac parte din cele 70 de filme ale sale, serie în care se mai includ și Roxie Hart (1942), Lady in the Dark (1944) și Monkey Business (1952).

După ce a apărut în ultimul film, Harlow (1965), Rogers a continuat să joace teatru.

A murit la 83 de ani de bătrânețe. Dar lăsat în urme milioane de pași de dans și o mulțime de filme care au făcut istorie.

 

 

↘ S-a născut Roald Amundsen, omul care a cucerit tărâmul înghețat al Polului Sud

Roald Amundsen s-a născut în data de 16 iulie 1872 în orașul Fredrikstad din provincia Ostfold din Norvegia. Încă din copilărie era pasionat de călătoriile polare.

În perioada 1903-1906, Amundsen reușise să traverseze pentru prima oară în istorie Pasajul de Nord-Vest, din Groenlanda până în Alaska. Odată cu expediția ambițioasă el a descoperit calea maritimă care făcea accesul din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific. După acest succes, Amundsen și-a dorit și mai mult, și anume să facă călătoria vieții sale: să ajungă pe tărâmurile înghețate ale Polului Nord. În acești ani, expedițiile polare fascinau, având tot mai mulți adepți, creându-se un fel de cursă pentru cucerirea celor doi poli. Frederick Cook si Robert Peary au făcut marele anunt de a fi ajuns la Polul Nord.

Pentru Amundsen fusese o lovitură destul de grea. Își imagina că va culege laurii, ca primul om care a condus o expediție la Polul Nord. Însă, ce se anunța era mult mai palpitant și mai primejdios. Cel care va schimba tendința și va da startul unei întreceri imaginare va fi exploratorul englez Robert Scott. Acesta va anunța în anul 1910 că vrea să ajungă la Polul Sud. Așadar, Amundsen va porni într-o cursă contra cronometru.

Amundsen era unul dintre cei mai pregătiți exploratori. Făcuse parte din Expediția Antarctică belgiană din care a făcut parte și Emil Racoviță.

Amundsen va porni în marea expediție, alături de alți 4 camarazi, la data de 3 iunie 1910, din Oslo. Își va anunța echipajul de schimbarea planului în ultimul moment, când vor ajunge în Madeira și se vor îndrepta către Polul Sud.

Exploratorul și-a instalat tabăra din Antarctica, în Golful Balenelor, la 14 ianuarie 1911. Roald Amundsen îi va da un nume sugestiv: „Casa Fram”. Amundsen a adus cu el 130 de câini pentru această expediție.

Asaltul final al Polului Sud va fi pornit de exploratori la data de 19 octombrie 1911. Amundsen, alături de Bjaaland, Hanssen, Wisting si Hassel se vor folosi pentru drumul lor înghețat de 4 sănii și 52 de câini.

Cei 5 temerari, pregătiți temeinic pentru aventura vieții lor, au ales o altă rută, ce le-a scurtat călătoria cu 21 de zile. Au atins Polul Sud la 14 decembrie 1911, cu o lună înaintea britanicului Robert Scott. În urma lor, exploratorii vor lăsa, ca dovadă a trecerii lor prin aceste meleaguri, un cort negru și o scrisoare în care era relatată întreaga expediție. Drumul de întoarcere, care a durat 41 de zile, a fost unul fără peripeții. Echipa a revenit triumfătoare, la baza Framheim, la 25 ianuarie 1912.

Amundsen a murit la Polul Nord, încercând să îl salveze pe cel care crease dirijabilul Norge cu care survolase Polul, Umberto Nobile. Echipajul dirijabilului „Italia” se prăbușiseră la Polul Nord în luna mai a anului 1928. O întreagă desfășurare de forțe internaționale au condus echipaje pentru salvarea acestora, printre care și Amundsen, care a fost dat dispărut.

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.