Meniu
Artă, carte și celebritate: 1 martie

Artă, carte și celebritate: 1 martie

Astăzi, 1 martie, chiar dacă pare o zi simplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2021, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.

 

↘ Se naște marele scriitor Ion Creangă

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humuleşti, judeţul Neamţ. A fost primul copil al lui Ştefan a Petrii Ciubotariul şi  Smarandei Creangă – „răzeşi fără pământuri” din ţinutul Neamţului.

Renunţă la cursurile seminarului și se ocupă de îngrijirea fraților mai mici după moartea tatălui în 1858. Urmează, pe 23 august, căsătoria cu Ileana Grigoriu, fata preotului Ioan Grigoriu, şi intră în rândul clericilor.

Pe 12 ianuarie 1860 socrul său, preotul Ioan Grigoriu, încearcă să-l sugrume. Despre acest coșmar avea ulterior să menționeze Creangă: „12 zile ale lunii ianuarie, orele bătute unul după 12 noaptea, au venit şi stăpânul casăi, aflându-mă eu dormind, pe când toată suflarea să odihneşte, lângă a me soţie; fără să ştiu când au intrat în casă, s-au repezit şi mi-au pus unghiile în gât (ghiarale), de a mă sugruma cu totul ! …”. După o scrisoare adresată Mitropolitului, nu i se face dreptate, ba chiar este arestat şi închis în beciurile Mitropoliei.

În  luna iunie a anului 1865 încheie cursurile la Institutul Vasilian din Iaşi, primind Atestatul cu nota „eminentă” la toate materiile.

Este acuzat de presa vremii că a frecventat spectacolele Teatrului Naţional din Iaşi, un lucru interzis, însă, de canoanele bisericeşti, și i-a fost interzis să slujească pentru câteva luni. În septembrie 1868, apare, în 8.000 de exemplare, „Metoda nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare”, de Ion Creangă, C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu, şi, de asemenea, Creangă semnează şi publică poezia „Păsărica în timpul iernei”.

Un an mai târziu apare „Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive”, de C. Grigorescu, Ion Creangă şi V. Răceanu.

Într-o zi de duminică, pe 10 august 1871, Ion Creangă apare la slujbă tuns şi cu pălărie, acest moment fiind începutul unui lung şir de necazuri pentru el. Este convocat de mai multe ori în faţa Consistoriului Mitropoliei, dar nu se prezintă. În cele din urmă este judecat în lipsă, inclusiv pentru faptele din anul 1868, iar verdictul Consistoriului suna astfel: „Diaconul Ioan, pentru că au mers la teatru şi apoi la cercetare au cutezat a susţine că nu au greşit, ci încă s-a silit a argumenta că acolo au găsit moralul dumnezeiesc; pentru că au slobozit cu puşca asupra bisericii; pentru că după aceea nici trăieşte cu soţia sa şi încă s-au tuns părul, să fie oprit de lucrarea diaconiei pentru totdeauna”.

Așadar, în 1872, Creangă pierde calitatea de cleric, este destituit şi din învăţământ şi este dat afară şi din casa din curtea Mănăstirii Golia. Datorită sau din cauza acestor necazuri o cunoaşte pe Tinca Vartic, nepoata diaconul Vartic, alături de care îşi va petrece tot restul vieţii.

Fiind exclus din rândul clerului, a divorţat februarie 1873. În septembrie 1874, este numit institutor la clasele I şi II-a de la Şcoala primară de băieţi nr. 2 din Păcurari, Iaşi. La 29 noiembrie 1874, publică poeziile „Nu lucrezi n-ai ce mânca!” şi „Ia, clopoţelul sună” şi povestirile „Păcală, Inul şi cămeşa”, „Acul şi barosul” şi „A fost, a fost, că de n-ar fi fost nu s-ar povesti”.

În anul 1875, este numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice, ocazie cu care face cunoştinţă cu Eminescu, care avea apoi să îl introducă la Junimea, unde Creangă publică, în acelaşi an, în revista „Convorbiri literare”, „Soacra cu trei nurori” şi „Capra cu trei iezi”.

 

Ion Creangă devenise recunoscut pentru faptul că la căsuţa sa din Ţicău deţinea un număr foarte mare de pisici, peste 30, iar fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viaţa sa, elocvent fiind numele dat uneia din feline, Mărioara, după mătuşa lui zgârcită din satul natal Humuleşti.

Anul 1880 este plin de evenimente în viaţa marelui povestitor, perioadă în care începe să scrie „Amintiri din copilărie”, cu care a atins apogeul creaţiei sale, la doar cinci ani de la debutul său în „Convorbiri literare”. Tot atunci devine membru în Consiliul Instrucţiunii, însă apar şi primele semnele serioase ale îmbolnăvirii de epilepsie. În martie şi aprilie 1881, Creangă publică primele două părţi din „Amintiri din copilărie”, în „Convorbiri literare”, însă în acelaşi an se va interna la Spitalul Brâncovenesc pentru a căuta alinare pentru boala sa.

În iunie 1889, Creangă află din ziare despre moartea lui Eminescu, bunul său prieten, moment care avea să îi grabească şi lui sfârşitul. Înmormântarea lui Creangă a fost una cu peripeții. A murit pe un ger cumplit. Sicriul cu rămășițele pământești ale lui Creangă trebuia cărat pe umeri. Dricul cu cai nu s-a încumetat să coboare povârnișul. Urcând dealul, unii dintre purtatorii năsăliei au alunecat și au căzut. Astfel, trupul lui Creangă a fost aruncat afară din coșciug, rostogolindu-se până în vale.

 

 

↘Se naște cărturarul Gheorghe Asachi

Pe 12 noiembrie se naște Gheorghe Asachi. Nu a fost un om oarecare, a fost cărturar, poet, prozator, dramaturg, literat, publicist, filosof, pedagog, îndrumător cultural, promotor al teatrului românesc, pictor, arhitect şi diplomat. Lui i se datorează întemeierea învățământului (1813), a presei (Albina românească) şi a teatrului (1816) în Moldova.

În primii ani de viaţă, Gheorghe Asachi primeşte o educaţie aleasă chiar în familia sa, apoi parcurge şcoala începătoare din Herţa, unde a învăţat sub îndrumarea dascălului Ştefan Raerezul. Însă şcoala din Herţa nu îi putea asigura nivelul de educaţie dorit de părinţii săi, iar Academia domnească din Iaşi funcţiona cu profesori greci şi în limba greacă, astfel că în anul 1795, întreaga familie se va muta la Lemberg (Lvov, Ucraina), unde Gheorghe Asachi şi-a continuat studiile la gimnaziul din localitate, în limbile polonă, latină şi germană.

Mai departe, Asachi va urma cursuri la Facultatea de Filosofie, Litere şi Ştiinţe, unde va aprofunda logica, matematica, istoria naturală, fizica, metafizica, etica şi arhitectura. Studiile universitare vor fi abandonate în anul al treilea, din cauza nepromovării unor examene. O altă posibilă explicaţie ar fi şi faptul că, la 6 septembrie 1803, tatăl său a fost rechemat de la Lemberg şi numit, de către mitropolitul Veniamin Costache, protoiereu sau „protopresviter” a toată Moldova, cu însărcinarea de a supraveghea şi întregul cler ieşean, astfel că tânărul Asachi nu va mai primi atenţia apropiată a părintelui său.

Cu toate că nu a obţinut diplomele în urma unor studii superioare, Asachi este considerat personalitate cu cea mai vastă cultură din întraga Moldovă de la începutul secolului al XIX-lea.

În anul 1804, va reveni la Iaşi, unde se va îmbolnăvi de friguri, iar pentru tratament şi pentru continuarea studiilor, la 16 iulie 1805, va pleca la Viena, unde va avea asigurată o bursă din partea Eforiei Şcoalelor, şi unde va studia astronomia şi matematicile superioare cu celebrul astronom Tobie Bürg, precum şi pictura, până în anul 1808.

Va reveni la Roma, unde se va afla până în anul 1812, în acest răstimp studiind literatura Renaşterii, cea clasică latină şi italiană, arheologia, pictura şi sculptura.

La Vatican o va cunoaşte, în anul 1809, pe Bianca Milesi, fiica unui negustor bogat originar din Milano şi refugiat la Roma, o tânără frumoasă, inteligentă, instruită şi cu educaţie aleasă, care frecventa, ca şi Asachi, atelierele unor artişti precum pictorul Michele Keck sau sculptorul Antonio Canova. Asachi se îndrăgosteşte de tânără, însă sentimentele sale nu vor fi împărtăşite, cu toate acestea, dragostea lui avea să îl înalţe sufleteşte, trezindu-i simţăminte poetice, dragostea de ţară şi de neam.

Acesta este şi motivul pentru care Asachi începe să scrie poezii pline de accente patriotice, calitatea scrierilor sale aducându-i poziţia de membru extraordinar al Societăţii Literare din Roma.

De reţinut este faptul că Asachi va publica, la 26 decembrie 1811, primul său sonet în limba italiană, intitulat „În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard”, în Giornale del Capidoglio, în acelaşi an fiind scris şi primul poem în limba română, „Cătră Italia”.

Asachi este cel care organizează şi prima reprezentație teatrală în limba română, la 27 decembrie 1816, în casa hatmanului Constantin Ghica din Iași, cu pastorala „Mirtil și Hloe”, prelucrare de Florian după S. Gessner. Cu aceasta, Asachi a început o lungă etapă de animator al teatrului românesc în Moldova, unde viaţa teatrală era dominată de trupele franceze şi italiene. În acest context, el a înfiinţat o trupă de actori amatori, a pus la dispoziţie un repertoriu alcătuit din traduceri şi prelucrări din literatura universală (Voltaire, Kotzebue, Gogol, Racine ş.a.) şi a scris şi numeroase lucrări în acest scop.

 

Cursurile lui Asachi susţinute la Academia domnească din Iaşi au deschis o luptă înverşunată îndre adepţii învăţământului în limba greacă şi ai celui în limba română.

Astfel că primii au pornit acţiuni de defăimare a tânărului profesor Asachi, printre dascăli şi în faţa domnnitorului. Drept consecinţă, cursurile lui Asachi sunt suspendate, însă meritele sale nu au putut fi trecute uşor cu vederea de către domnitor, devreme ce Asachi îşi va păstra titlul de profesor, postul de bibliotecar şi locuinţa sa de la Academia Domnească.

În 1 iunie 1829, Asachi va fonda revista „Albina românească”, prima gazetă politică şi literară din Moldova, ce sugera din titlu o deschidere spre ambele principate, pe care o va tipări la viitoarea tipo-litografie „Institutul Albinei” – apărută în ianuarie 1832, prima tipo-litografie din Moldova, una dintre cele mai mari realizări ale lui Asachi pe plan cultural -, unde  îi apar şi primele volume originale, „Culegere de poezii” și „Fabule alese”.

Mișcarea teatrală ieşeană, al cărei principal promotor a fost Gheorghe Asachi, a reprezentat atât un mijloc de promovare şi de afirmare a ideilor de progres şi dreptate socială, cât şi un mijloc de educaţie morală şi patriotică, de afirmare a limbii române.

La 1 ianuarie 1841, o altă realizare a lui Asachi, Şcoala de arte şi meserii din Iaşi, îşi începea cursurile.

Tot lui Asachi i se datorează înfiinţarea Pinacotecii, a primului muzeu natural din Moldova, a primei biblioteci publice, sau a fabricii de hârtie de la Petrodava, de lângă Piatra Neamţ – prima de acest gen din ţară, întemeiată la 8 noiembrie 1841.

Asachi va avea în vedere şi necesitatea înfiinţării de şcoli şi pentru minorităţile naţionale, astfel că, la propunerea comunităţii armene din Iaşi, va pune bazele, începând cu anul 1842, unei şcoli elementare pentru populaţia aparţinând acestei etnii. Asachi va propune, de asemenea, şi înfiinţarea unei şcoli elementare pentru populaţia evreiască. Mai mult, primul abecedar în limba armeană, „Cheul cetirii literelor mesrobiene”, a fost tipărit la Iași, la Tipografia „Albina”, în 1847, sub îngrijirea lui Gheorghe Asachi.

În anul 1849, după urcarea pe tron a lui Grigore Al. Ghica, Asachi nu a mai reprezentat o personalitate agreată, el a înţeles cu nu mai putea juca acelaşi rol important, astfel că, la 20 august 1849 şi-a prezentat demisia din postul de referendar al şcolilor, iar în 15 decembrie, în acelaşi an, renunţa şi la postul de arhivist al statului. În schimb, pentru ambele posturi, lui Asachi i se acorda câte o pensie pe viaţă, ca recunoaştere a meritelor sale incontestabile.

La fel de adevărat este faptul că, după anul 1849, Asachi a rămas în urma epocii sale, nemaifiind un „animator” al vremurilor, tocmai fiindcă starea de lucruri la acel moment nu mai trezea în fiinţa sa entuziasmul pe care îl înregistrase cu ani în urmă.

Din vasta sa creaţie literară, menţionăm volumele „Culegere de poezii” – Iaşi şi „Fabule alese” − Iaşi, ambele apărute în 1836,  „Petru Rareș” şi „Dramă istorică în patru părţi” − Iaşi, scrise în 1853, „Nouvelle historique de la Moldo-Roumanie”, 1859,  „Elena Dragoș” – dramă istorică originală − Iaşi şi „Turnul Butului”, dramă originală, în 1863.

La 12 noiembrie 1869, Gheorghe Asachi pleca la Dumnezeu, la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat la Biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi.

 

 

 

↘ Se naște marele compozitor Frédéric Chopin

Când auzim de Chopin nu ne putem gândi decât la un singur instrument muzical: pianul. Cu toate că niciodată nu i-a plăcut să dea concerte, apărând doar de 30 de ori în fața publicului, ca pianist era mai bun decât mulți virtuozi ai secolului al XIX-lea. A contribuit foarte mult la schimbarea muzicii pentru pian. Prietenul său Robert Schumann caracteriza compozițiile cu stil novator ale lui Chopin drept lovituri de tun ascunse într-un buchet de flori.

Compozitorul s-a născut în Zelazowa Wola, un sat de pe lângă Varșovia. După registrul stării civile din biserica satului, s-a născut la data de 22 februarie 1810, dar după afirmația mamei sale, Frederic a văzut lumina zilei doar în 1 martie. A avut trei surori – Ludwika, Izabela și Emilia – cu care și-a petrecut copilăria fericită.

Frederic a fost un copil minune. Desena caricaturi, scria poezii, cânta la pian cu sora sa, Ludwika. La vârsta de 6 ani a luat primele lecții de pian de la un profesor local, care i-a arătat repertoriul clasic german, mai ales compozițiile lui Johann Sebastian Bach. Improviza cu plăcere, iar la vârsta de 7 ani, în 1817, a realizat prima compoziție. Tânărul compozitor a fost desemnat cu mândrie de presa poloneză drept un geniu. Vestea s-a răspândit cu repeziciune și primul său concert a avut loc la vârsta de 8 ani.

Studiile aprofundate le-a început mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În acest timp – ca de altfel în toată viața lui – a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte și spectacole de operă. Chopin a simțit nevoia de a pleca în străinătate pentru a se dezvolta, îmbogăți și aprofunda capacitățile muzicale.

În 1829 tânărul artist dădea concerte la Viena și avea un succes răsunător. Pe vienezi i-a uluit noutatea muzicii sale. S-a întors în Varșovia, dar cu intenția fermă de a realiza o carieră internațională.

 

Muzica lui Chopin, pe lângă virtuozitatea sa, poartă și un mesaj profund contrar altor compozitori care scriau doar pentru etalarea virtuozității instrumentale. Digitația, utilizarea pedalelor și ritmul au făcut tonalitatea pianului mai colorată, i-au mărit expresivitatea. Stilul interpretativ introdus de compozitorul polonez a devenit determinant în cadrul artiștilor instrumentiști în următoarea jumătate de secol.

Talentul muzical ieșit din comun al lui Chopin a devansat epoca sa. Contemporanii săi apreciau rafinamentul și nuanța compozițiilor sale, dar nu au remarcat faptul că limbajul muzical al lui Chopin era absolut nou și în întregime polonez.

În 2 noiembrie 1830, la 20 de ani, a părăsit Polonia. Luându-și rămas bun de la Varșovia, și parcă presimțind că nu se va mai întoarce niciodată în țară, a luat cu el un pumn de pământ într-un vas de argint.

Chopin a sosit la Paris în 1831. Capitala franceză i-a devenit a doua patrie, dar compozitorul nu era fericit. În această perioadă trăiau foarte mulți emigranți polonezi la Paris. În anturajul lor, Chopin a intrat în cercul oamenilor bogați și influenți. În schimb, el a rămas sărac. În prima perioadă își asigura subzistența din lecții de pian – serviciile sale fiind solicitate mai mult de polonezi. Însă după ce a concertat la o serată muzicală a bogatei familii Rothschild, a devenit cel mai căutat profesor de pian din paris. Pentru câteva lecții de pian, elevii trebuiau să plătească sume considerabile, și în scurt timp Chopin n-a mai fost sărac.

În această perioadă Parisul era centrul cultural și intelectual al Europei. Dintre prozatori, trăiau aici Honore de Balzac, Victor Hugo, Stendhal, George Sand, Alfred de Musset, Alfred Victor de Vigny și Heinrich Heine, Hector Berlioz, Felix Mendelssohn și Giacomo Rossini și foarte mulți pictori în frunte cu Eugene Delacroix.

 

Nici temperamentul și nici starea sănătății lui Chopin nu erau potrivite pentru a duce viața plină de surmenaj a virtuozilor care dau concert după concert. În stilul său interpretativ intensitatea sunetelor nu era suficient de mare pentru a umple complet o sală mare de concerte. În plus, înaintea fiecărui concert avea un trac uriaș.

În octombrie 1836 la prietenul său Liszt a cunoscut-o pe George Sand, pe adevăratul său nume Aurore Dudevant, o scriitoare franceză cu o fire extravagantă. Scriitoarea era pasionată de oamenii de seamă, și avusese câteva aventuri amoroase cu artiști romantici. Curând l-a introdus și pe compozitorul polonez în cercul artiștilor romantici.

Sand și Chopin s-au îndrăgostit în vara anului 1838. Iarna următoare au petrecut-o la o mănăstire din Mallorca, unde încercau să vindece boala compozitorului. De câțiva ani apăruseră primele semne ale tuberculozei, semne care se accentuau în zilele ploioase. Clima mediteraneeană, cât și peisajul minunat, au avut efecte benefice asupra lui Chopin, care lucra la noi compoziții. Cu trecerea anilor, starea sănătății lui s-a agravat tot mai mult. La toată înălțimea lui apreciabilă avea numai 50 de kilograme. Cu toate aceste impedimente, la cererea prietenilor, Chopin a hotărât să susțină mai multe concerte în public. Marie d’Agonet, iubita lui Franz Liszt, a și remarcat odată că „Chopin își schimbă părerile încontinuu. La el un singur lucru e constant: tusea”.

Concertul din 26 aprilie 1841 a avut un succes răsunător. După această apariție, Chopin a mai concertat în public o singură dată. Dar în acest timp, relația dintre Chopin și George Sand a început să se destrame, și această decepție a agravat starea sănătății compozitorului. Pe măsură ce creșteau copiii scriitoarei, certurile dintre ei au devenit tot mai dure. Sand scria un roman în care eroina se distrugea din cauza scenelor de gelozie ale iubitului său grav bolnav. Concluzia era foarte clară: scriitoarea se săturase de Chopin. Legătura lor s-a terminat în 1847, după un scandal furtunos.

Starea sufletească și sănătatea lui Chopin se degradau tot mai mult. În urma unei invitații, în aprilie 1848, Chopin a plecat în Anglia. În scrisorile sale se plângea că nu are aer și că are impresia că imediat își dă duhul.

Boala a atacat din nou, și de această dată l-a învins. În ultimele zile a fost îngrijit de sora sa, Ludwika. Chopin a murit pe 17 octombrie 1849 la Paris. Înmormântarea s-a desfășurat după un scenariu conceput de el, și în timpul ceremoniei s-a cântat Recviemul lui Mozart.

Sicriul lui a fost presărat cu acel pumn de pământ pe care-l adusese din Polonia, și pe care îl păstrase cu grijă pe tot timpul șederii sale în străinătate. Numai după mulți ani i-a fost transportată inima la Varșovia și zidită  la biserica Sfânta Cruce.

 

 

↘Evenimente

  • În 1565 a fost fondat orașul Rio de Janeiro.
  • În 1872 a fost înființat primul parc național din lume – Yellowstone (SUA).
  • În 1938 a fost fondată compania Samsung.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.