Paginarium continuă seria de interviuri. Invitata din această săptămână este Alexa Stănescu, om de radio, jurnalist, producător radio de emisiuni, bloger. Aceasta a fost de acord să răspundă întrebărilor noastre, așadar veți afla mai multe informații în interviul complet:

 Înainte de toate, trei lucruri despre tine pe care toată lumea ar trebui să le cunoască? Cine este Alexa Stănescu?

Salutare, ce chestie… chiar 3 lucruri spun de obicei despre mine: sunt mamă, om de radio și soție&om (2 in 1).

 Cum ai ajuns în punctul în care te afli astăzi? Care crezi că au fost cele mai utile lucruri, persoane sau sfaturi care te-au ajutat să ajungi până aici?

Eu nu sunt omul planurilor. Sunt spontană. Asta pentru că mereu am funcționat cel mai bine apelând la inspirația de moment. M-am lăsat dusă de viață și am făcut alegeri atunci când mi s-au ivit. Nu am avut un plan de bifat. Asta și pentru că sunt omul care se frustrează dacă nu îi ies lucrurile planificate perfect. Mi-au ieșit în cale oameni de la care am învățat meserie și șefi și prieteni care mi-au dat încredere în mine, atunci când eu nu aveam.

Cred că sfatul cel mai bun primit a fost:  să nu las să treacă o zi fără să învăț ceva, și că nimic nu e întâmplător.

 Să vorbim și despre activitatea ta. Ești om de radio, jurnalist, producător radio de emisiuni, bloger la alexisme.ro. De unde această pasiune? Ai simțit mereu că asta vrei să faci sau a fost ceva spontan?

Întâmplător am ales acest drum al jurnalismului. Nu pot să zic că îmi plăcea să citesc sau să scriu. Sincer.. Am picat la facultatea de Litere, la Comunicare, așa că împreună cu  prietenele mele am decis să urmăm jurnalismul la o facultate privată.

A fost ceva spontan. Nu voiam să pierdem un an.

Eu făceam practică la Mix FM și eram în anul I de facultate când s-a ivit ocazia să aplic pentru bursele Europa FM, un fel de intership (la vremea respectivă nu exista acest cuvânt în vocabular, ci mai degrabă se numea practică plătită).

 Cum ai realizat că ai datele necesare pentru această meserie?

Îmi amintesc de prima zi la Mix FM, când m-am dus ca să mă prezint și să văd cu ce se mănâncă radioul. Venisem la 8 dimineața și până la 16 nu plecasem. Abia dacă băusem apă și mâncasem niște covrigi. Nimeni nu mi-a zis când pot să plec, îmi era rușine să întreb și oricum mă fascina. Oamenii veneau, plecau, schimbau turele, fiecare avea altceva de făcut și un alt stil. Pur și simplu nu mai voiam să plec acasă.

Atunci am simțit că adrenalina radioului este pentru mine.

 Dacă nu mergeai în direcția aceasta, ce meserie/vocație crezi că ai fi avut astăzi?

Mi-a plăcut întotdeauna să descopăr lucruri, așa că aș zice arheolog sau detectiv, meserii care însă cu greu pot fi practicate în România.

 Ce satisfacții îți oferă această carieră?

M-am îndrăgostit de sunete, de voci. Îmi place să ascult oameni care vorbesc orice în fața unui microfon, fără să am imagini video. Sunetele îmi conturează în minte locuri, redau chiar și mirosuri. Sunetul pașilor într-o pădure sau pantofilor pe gresie, un parchet care scârțâie, o respirație, un foșnet, o ușă care se deschide, chiar și un zâmbet, orice poate fi redat cu un sunet și asta este pentru mine o provocare. Să găsesc sunetele potrivite pentru reportaje. Îmi amintesc de un coleg care lucra la un reportaj audio cu persoane surdomute. Într-adevăr o provocare pentru un reporter de teren.

O altă satisfacție este faptul că mereu cunosc oameni și locuri.

Mă bucur că nu i-ai spus meserie pentru că jurnalismul  nu este o meserie pentru mine. Mi-a intrat în sânge microbul și nu mai pleacă. Dovadă că, după ce am născut și eram în concediu de creștere al primului copil, am decis să îmi fac un blog pentru că mă fascinau toate informațiile pe care nu le știam despre creșterea unui copil, încât am vrut ca toată lumea să le afle. Nu mai puteam apela la sunete, dar făceam un alt tip de jurnalism.

La sunete apelez acum în noul proiect pe care l-am lansat: o serie de podcasturi despre societate și viața noastră agitată de familie, înainte și după pandemie.

 Ce contează cel mai mult: talentul sau munca?

Se poate să nu ai talent, așa cum poate nici eu nu aveam când am intrat la facultate. Dar dacă muncești și îți place ceea ce faci, dacă vrei să descoperi, dacă ești curios, dacă ai dorința să afli lucruri devine încet – încet un talent, pentru că te dezvolți, evoluezi, devii mai experimentat cu trecerea timpului.

 Orice producător de emisiuni are și momente în care inspirația și creativitatea nu sunt la cote maxime. Ce faci atunci când pur și simplu nu ai inspirație și ai de făcut o emisiune interesantă pentru ascultători?

Mă joc cu copiii care mă încarcă de energie, mă liniștesc uneori când dorm cu ei și atunci parcă dau năvală toate gândurile. Ascult podcasturi străine și vorbesc cu prieteni sau cu soțul. El e mereu o sursă de idei bune pentru că vede lucrurile din altă perspectivă.

 Care este rutina ta înainte de a veni în fața microfonului?

Aș zice mai mult că am niște reguli:

1. Nu citesc știri scrise de altcineva decât de mine (doar dacă e breaking news și nu am de ales, caz în care am oricum încredere în colegi)
2. Obligatoriu ajung mai devreme la radio ca să pot scrie știrile fără să fiu pe fugă.
3. Citesc cu voce tare pe măsură ce scriu știrile. Eu cunosc tonalitatea, rapiditatea și cursivitatea frazelor și nu vreau să mă bâlbâi dacă o frază e prea lungă sau conține cuvinte greu de pronunțat.

 În calitate de om de radio, ce întâmplare/situație te-a pus până acum cel mai mult la încercare și de ce?

Au fost multe momente, atât pe teren, la munca de reporter, cât și în studio, ca prezentator de știri.

Îmi amintesc de o iarnă cumplită când am mers cu echipa știrilor împreună cu o firmă de securitate în niște sate uitate de lume, ca să ducem alimente unor bătrâni blocați în nămeți. A fost o situație care m-a solicitat mult emoțional. Am văzut tristețe multă în ochii bătrânilor uitați de copii, bătrâni care nu știau cine îi caută la ușă pe ei în miez de iarnă doar ca să le ofere ajutor. Am stat de vorbă cu preotul satului, cu  cel mai bătrân localnic și mulți alții care mi-au dat o lecție pe care nu o voi uita: emoția simțită atunci mi-o voi aminti mereu.

De la pupitrul știrilor din studio am fost copleșită de un alt tip de emoție, la Colectiv, și la protestele de la OUG 13, pentru că simțeam că ar trebui să fiu și eu alături de toți oamenii aceia care își spuneau nemulțumirile în stradă. Dar am simțit că trăiesc totuși un moment istoric de partea cealaltă a baricadei.  Atunci a trebuit să fiu obiectivă să nu mă implic emoțional și a fost greu.

 În prezent ții cursuri de radio alături de Carmen Ivanov (Dicție.ro). Cum este să-i înveți pe cei mici tainele radiolului? Ce ți se pare cel mai complicat în lucrul cu copiii?

Pot să spun că nu cred că aș fi putut ține aceste cursuri dacă nu aveam și eu copii. Să lucrezi cu cei mici este amuzant, dar obositor pentru cine nu e obișnuit cu energia copiilor. Te încarcă și descarcă în același timp.

Mie personal îmi place fantastic de mult să îi cunosc și să văd cum evoluează, cum sunt dornici să se joace cu sunetele, cu vocea, să citească. Am rămas uimită de potențialul copiilor, de cât de dezinvolți sunt. Se vede clar cât de mult îi ajută relația cu tehnologia în procesul de învățare, și paradoxal, în același timp își doresc să vorbească și să citească corect. Nu folosesc telefoanele și calculatoarele doar pentru a se juca.

 Ce rol au avut cărțile în viața ta?

Sper să nu te dezamăgesc și să îți zic că aș prefera să mă întrebi ce rol au acum cărțile în viața mea. Mie nu mi-a plăcut să citesc când eram la școală. Asta deși am avut o învățătoare minunată, pe care am îndrăgit-o ca pe mama mea. Și nici mama nu îmi amintesc să mă fi închis într-o temniță silindu-mă să citesc domuri de cărți. Pur și simplu nu am simțit magia. Să fi fost tehnicile de atunci de învățare? Habar nu am. Cert e că abia târziu, în clasa a 12-a am început să le savurez. Și asta cu ajutorul prietenilor. Cred că e foarte important și anturajul și cred că avem nevoie de modele și oameni care să povestească mult despre cărți.

Am început să devorez cărți cu adevărat, să vreau să citesc și să le caut, abia după ce am născut: cărți de dezoltare personală și apoi cărți de parenting și romane. Probabil pentru că setea mea de informație când am devenit părinte era imensă, nici nu mai vorbeam cu prieteni așa des.

Acum însă încerc să câștig înapoi tot timpul pierdut și le cumpăr copiilor mei foarte multe cărți și sper să găsesc o modalitate prin care să nu îi oblig să citească, ci să o facă ei de plăcere.

 Dacă ar fi să fii o carte, ce fel de carte ai fi? Cum ar arăta această carte, ce fel de copertă, pagini etc. ar avea? Și, de asemenea, dacă ar fi să fii emisiune de radio, cum ar suna aceasta?

Mi-ar plăcea să mă regăsesc într-o carte cu coperți groase, de vreo 200 de pagini, cu foi subtiri și ușor îngălbenite, care să miroasă a cerneală de tipar, și care să aibă ilustrații alb negru.

Îmi plac emisiunile de tip magazin de weekend, presărate cu muzică veche și cu dialoguri între prezentatori care se potrivesc unul cu altul.

 Ce citești acum și de ce?

Vreo 3 cărți, puse strategic în locuri diferite și pentru momente diferite. În general am o carte de dezvoltare personală, un roman și una de parenting.

La colțul meu special amenajat de citit am Atlasul fericirii din care citesc câte o rețetă de fericire pe zi. Este o carte care îți deschide mintea și îți arată câte tipuri de fericire există în funcție de cum privești lucrurile. Fericirea în funcție de țară. Nu, România nu e pe listă. Dar constat că putem atinge fericirea așa cum se simte în Canada, Australia sau Japonia, și nici măcar nu știm asta.

Pe noptieră am o carte de parenting: Părinți liniștiți, frați fericiți, de Laura Markham, o tipă senzațională căreia i-am luat și interviu când a venit în România și care mi-a oferit bazele unei relații fabuloase cu copiii mei și mă bucur că am avut curajul să îi urmez calea.

În curte, pe șezlong, în weekend, în pauza de somn a celui mic, citesc un roman: Casa Riverton. Am ales-o pentru că acțiunea se petrece înainte de Primul Război Mondial și se întrepătrunde cu prezentul. Îmi plac romanele de tip misterios și istorice.

 Cum vezi piața de carte din România?

Cred că este în creștere, că părinții sunt tot mai educați, merg la târguri și, de când există librăriile online, marketingul ajută foarte mult. Și ofertele sigur că îndeamnă românii să cumpere, dar cred că cel mai bine funcționează tot recomandările făcute între prieteni, doar că pe rețelele de socializare. Nu o dată mi s-a întâmplat să recomande cineva o carte și să nu o găsesc pe stoc la nicio librărie. Cred că există un mare potențial și pe piata autorilor români, în special la cărțile pentru copii. Am multe prietene care scriu cărți pentru copii minunate.

Poți să numești trei scriitori români pe care trebuie musai să îi citim?

Mircea Eliade, Matei Vișniec și Neagu Djuvara.

 Ce alegi, o carte proaspăt ieșită de la tipar pe care să o răsfoiești sau un ibook? Mai ai nevoie de cărți în format fizic sau totul a devenit digitalizat?

Avem un ritual eu și fiul meu cel mare și mă bucur că acum îl practică singur: când cumpărăm o carte o mirosim cu ochii închiși. Da, prefer o carte clasică oricând, am un e-book primit cadou care nici nu știu dacă mai merge. Am încercat să citesc o carte cu el, dar nu am reușit.

La acest capitol sunt încă oldschool și mi-e tare bine așa.

Te ajută cărțile în meseria pe care o practici? Ai fi putut ajunge până aici fără cărți?

E adevărat că nu am citit de plăcere când eram mică, și pot spune că sigur aș fi ajuns și mai departe dacă aș fi citit mai mult. Fără discuție, cititul dezvoltă imaginația și vocabularul. Acum mi-e teamă că nu am timp să citesc în viața asta cât aș avea de recuperat.

 Consideri că insuflarea plăcerii cititului celorlalți, atât copiilor, cât și adulților va avea un efect benefic asupra călității vieții lor?

Cred că cititul înseamnă putere. Putere să faci ce vrei tu și nu ce vrea altcineva pentru tine. Cititul te dezvoltă, îți creează legături cu personaje, te duce în călătorii, dar te și educă, și educația este fundația oamenilor. Fără ea ne prăbușim.

 Ce sfaturi ai pentru cei care vor să-ți calce pe urme? Merită să facă această meserie? Și, mai mult, ce trebuie să aibă în vedere dacă vor să intre în această lume?

Depinde mult ce anume urmărești. Dacă merită timpul tău? Că ești mereu de gardă ca medicii, că nu ai pauze nici când ești acasă cu iubitul sau familia? Da, merită, de exemplu, dacă atunci când te trezești în miez de noapte pentru că trebuie să mergi pe teren, o faci pentru că vrei să afli ce s-a întâmplat și să relatezi evenimentul, nu pentru că ți se spune să mergi.

Sau, îți mai dau un exemplu: când au loc incendii, tragedii sau alegeri și simți adrenalina știrilor până în miez de noapte sau dis de dimineață la birou sau pe teren, merită.

Jurnalismul nu e PR, nici marketing și nici senzațional.

Eu cred însă că ORICE subiect poate fi o știre dacă știi să o scrii fără senzațional.

 Ce carte te-a influențat și te-a făcut să gândești altfel?

În Atelierul de Magie de James R. Doty

 Având în vedere meseria pe care o ai, trebuie să fii la curent cu tot ce se întâmplă atât în țară, cât și în lume. Informația, fie ea din cărți sau din format electronic, ne ajută să înțelegem mai multe lucruri. Ce sfaturi ai pentru cititorii noștri?

Nu credeți orice site și orice informație. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să vă puneți întrebări. Trăim în epoca fake news și oamenii cred atât de ușor orice. În general, un text cu multe semne de exclamație și eventual scris cu greșeli ar trebui să vă pună în gardă că nu e o sursă bună.

Citiți și verificați informația înainte să o dați mai departe. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi!

Recomandă-ne cinci cărți. Top 5 Alexandra Stănescu.

Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău –Frederik Bergman

Castelul de sticlă – Jeanette Walls

Povestile Evei Luna de Isabel Allende

Cum să opresti Timpul De Matt Haig

Here I come Again – Howard Stern