Gigantul din Cardiff – farsa secolului 

În toamna anului 1869, Gideon Emmons și Henry Nichols erau pe teren pentru o lucrare la o fermă de lângă Cardiff, New York. Tot ce aveau de făcut era să sape o fântână pentru un bărbat pe nume William Newell. În loc să execute un puț obișnuit, aceștia au dat peste o descoperire arheologică extraordinară.

Abia săpaseră un metru și au găsit piatră. După ce au curățat locul, piatra respectivă semăna cu un picior de om. Au continuat să sape și să dezgroape și au scos un bloc de piatră în forma unui trup pietrificat, înalt de trei metri, care avea să intre în istorie sub numele de Uriașul din Cardiff.

Tot trupul era o stană de piatră. Se puteau vedea până și coastele, mărul lui Adam și un zâmbet.

 Necunoscutul pietrificat 

Proprietarul terenului și acum, al statuii, a expus imediat publicului gigantului pietrificat. Ferma obișnuită a devenit un furnicar, milioane de vizitatori din toate colțurile pământului veneau să vadă ceea ce cercetătorii vremii, specialiști în teologie, declarau: un uriaș de pe vremea potopului lui Noe.

La început, tariful gândit de a fost de Newell 25 de cenți, dar în scurt timp prețul s-a dublat, apoi s-a triplat. „Afacere de milioane!” spune gurile rele.

Privitorii erau înmărmuriți la vederea exponatului, parcă nu aveau curaj să vorbească în prezența lui. Mâna așezată pe burta părea să indice o moarte dureroasă, dar zâmbetul ne demonstra contrariul, o stare de seninătate, de liniște. Toată America era cu ochii pe Gigant. Ba era un miracol, bă era o blasfemie.

Exponatele erau la modă în acea perioadă. Un antreprenor care organizara spectacole cu exponate nemaivăzute, pe nume P. T. Barnum, se oferise să cumpere uriașul cu suma de 50.000 de dolari, ca să-l ducă la New York. A fost refuzat, însă, de proprietar. Deși inițial nervos din cauza refuzului, Barnum și-a trimis echipa să studieze îndeaproape exponatul de la fermă, iar apoi a conceput o copie identică.

Oamenii au apreciat copia întocmai ca pe original și a devenit la fel de populară precum originalul. Dar gurile au început să conteste veridicitatea celor două exponate.

 Bârfe, zvonuri și…minciuni? 

Și statuia originală era un fals. A fost construită chiar de prietenul proprietarului de fermă, George Hull. Prietenii au gândit farsa perfectă după ce, amicul lui Newell, care era ateu, a avut o dispută de câteva ore cu un preot despre biblie și despre cum poate aceasta fi interpretată.

Așadar, ideea statuii s-a născut de la următorul citat:

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” – Geneza 6:4

S-au cheltuit o mulțime de dolari. Pentru a se justifica atunci când a cumpărat blocul de piatră, acesta a zis că-l va transforma într-o statuie cu portretul lui Abraham Lincoln. Baia de acid a creat iluzia de vechime a statuii.

Oamenii de știință au dat verdictul final: este o farsă! Norocul farsorilor a fost că au vândut statuia înainte de a recunoaște totul. Amicul ateu și-a îndeplinit misiunea: a demonstrat cât de naivi și creduli pot fi oamenii.

 Gigantul din Cardiff reîncarnat 

Abia au trecut șapte ani de la întreagă farsă care a șocat oamenii că, în munții Colorado, a fost găsit un alt trup pietrificat – de această dată s-a ales un nume mai modest, mai simplu: Matahala. Și de această dată era vorba tot de o farsă a lui George Hull!