Există anumite lucrări, cărţi, capodopere inegalabile, esenţiale, anumite personalități marcante care fac parte din zestrea noastră naţională.
Generaţiile se succed, cu obiceiuri, educaţie, modă diferite, ordinea socială se schimbă, viaţa aduce elemente noi, dar numitorul comun al eternităţii noastre îl reprezintă şi aceste nepreţuite cărţi și figuri emblematice.
„Eminescu este nu numai cel mai mare scriitor român. El este o apariţie aproape neexplicabilă în literatura noastră. El a căzut în sărmana noastră literatură de la 1870 ca un meteor din alte lumi. Întâmplarea a făcut ca unul din cei mai mari poeţi lirici ai secolului al XIX-lea, secol atât de bogat, cel mai bogat în lirici, să se nască la noi, într-un colţ din fundul Moldovei.” – Garabet Ibrăileanu
Cu siguranță nu vom putea analiza toată opera marelui poet într-un scurt articol, dar această zi merită amintită deoarece astăzi se împlinesc 134 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.
Merită să fie cinstit deoarece, fără el, n-am fi compleți ca popor. Ceva ne-ar lipsi fără măiestria lui. Însuși Eliade mărturisea că, dacă toate cultura ar dispărea, rămânând doar o poezie de Eminescu, ar fi de-ajuns pentru noi, ca popor, să reconstituim toate creația națională.

Top 10 citate despre marele Mihai Eminescu
„Eminescu este nu numai cel mai mare scriitor român. El este o apariţie aproape neexplicabilă în literatura noastră. El a căzut în sărmana noastră literatură de la 1870 ca un meteor din alte lumi. Întâmplarea a făcut ca unul din cei mai mari poeţi lirici ai se colului al XIX-lea, secol atât de bogat, cel mai bogat în lirici, să se nască la noi, într-un colţ din fundul Moldovei.” – Garabet Ibrăileanu
„Dacă poporul român ar dispărea de pe fața pământului şi ar rămâne în urmă o singură carte a lui Mihai Eminescu, lumea va şti cine au fost românii.” – Mircea Eliade
„Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.” – Ion Luca Caragiale
„Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neântrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a întrerupt brusc cursul vieţii. Acest monument, mai durabil decât arama, a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neânţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă cotidiene, a lipsei umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic a vieţii.” – Mihail Sadoveanu
„A iubi pe Eminescu, a-l respecta, a-l admira şi a-l recomanda contemporanilor ca îndreptariu, aseasta cuprinde în sine şi altă datorie, anume datoria de a gândi şi de a scrie ca el. A gândi ca el, acesta înseamnă a gândi potrivit cu tradiţia, înseamnă a gândi potrivit cu cugetarea europeană, înseamnă a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm. A sărbători pe Eminescu, aceasta cuprinde datoria de a trăi o viaţă ca a lui : viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfă întreagă pentru poporul său. Aceasta înseamnă acceptarea, fără un cuvânt de protestare, a muceniciei absolute.” – Nicolae Iorga
„Eminescu, de pildă, a fost saturnul poeziei lirice filosofice. A istovit genul… impunându-şi marea lui personalitate, i-a supt seva până la sleirea definită… Şi-a impus pesimismul lui total ca o formulă a lirismului însuşi. Şi-a creat o limbă a lui, nouă, puternică, o armonie proprie, un ritm personal, a încetăţenit cuvinte, a creat chiar cuvinte, într-un cuvânt, a creat în formă şi în fond o nouă poezie lirică românescă, rupând cu alexandrismul dulceag şi optimist… Desigur, un mare câştig pentru literatura noastră ; un geniu în umbra căruia au pierit însă câteva generaţii de poeţi lirici… Lirismul român nu s-a ridicat nici astăzi deplin de pe urma sleirii lui, deşi au trecut treizeci de ani de la moartea marelui poet… Ca spre o lumină orbitoare, toate talentele plăpânde s-au îndreptat spre dânsul. Năzuind după viaţă, au dat peste moarte. Saturnul i-a înghiţit curând.” – Eugen Lovinescu
„El crescuse în Moldova, în Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucureşti, şi în multele lui cutreerări, mereu în mijlocul poporului român, citise cronicarii şi multe cărţi bisericeşti, cunoştea literatura română în toate fazele ei şi n-am cunoscut om stăpânit, deopotrivă cu dânsul, de gândul unităţii naţionale şi de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea neamului românesc.” – Ioan Slavici
„Prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la el, ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie şi cele mari. La scara culturii noastre, funcţia lui Eminescu poate fi mai vie decât cea a lui Shakespeare în Anglia, sau a lu Goethe în Germania, căci el nu e un simplu poet, nici un suflet nenorocit, ci o conştiinţă de cultură completă, de la deschiderea către matematici, pe care abia le cunoştea, până la aceea către istorie.” – Constantin Noica
„Faţa lui Eminescu e dublă: priveşte odată spre noaptea comună, a vegherii, a naturii şi a umanităţii, iar altă dată spre noaptea fără de început a visului, a vârstelor eterne şi a geniilor romantice … în planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din această faţă cu două profiluri: unul neptunic, născut din spuma amară şi din ape tânjind spre orizonturile lumii, celălalt plutonic, învăpăiat de focul originar.” – Ion Negoiţescu
„Niciodată nu s-a văzut la noi un temperament de artist completat de-o cultură aşa de vastă şi de o originalitate atât de marcantă. În poezia noastră dulceagă şi destul de ofticoasă, versul lui Eminescu se detaşează într-un relief izbitor. Simţi îndată că ai de-a face c-un reformator … E o necunoscută vibrare de gândire şi de sentiment. Altă limbă, altă viaţă, cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. Ce vigoare extraordinară şi ce frumuseţi ritmice, neatinse încă până la el!” – Alexandru Vlahuţă (Centrul Academic Internaţional EMINESCU)
Lasă un răspuns