Nu, nu este vreo sărbătoare dedicată acestor scriitori care au făcut ca operele sale să fie mai mult decât niște simple pagini. Nu găsim o explicație științifică pentru acest fapt, dar cert este că pe 10 octombrie s-au născut 3 laureați ai premiului Nobel. Desigur, nu s-au născut chiar în același an, dar ziua este de amintit.

1. Harold Pinter – dramaturg, poet, prozator, regizor, scenarist englez

Harold Pinter a fost un scriitor, actor și regizor de teatru, englez, unul din cei mai renumiți dramaturgi ai literaturii engleze contemporane. A scris pentru teatru, emisiuni de radio și televiziune, precum și scenarii de filme. Multe din primele sale opere aparțin teatrului absurd. Este laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2005.

În 1957 scrie prima sa piesă de teatru într-un act, „The Room” (Camera), în care descrie amenințările lumii exterioare în sfera intimă aparent liniștită a unui personaj, în spiritul teatrului lui Samuel Beckett, piesă care este reprezentată în premieră în același an.

Urmează „The Birthday Party” (Ziua de naștere, 1958), „The Caretaker” (Îngrijitorul, 1960). Piesa „The Homecoming” (Întoarcerea acasă, 1965) înregistrează un deosebit succes și marchează consacrarea lui ca autor dramatic. Și în această piesă, tema principală este nesiguranța omului asaltat de forțe necunoscute și dificultățile comunicării între oameni. Dialogurile sale descriu greutățile de înțelegere, marcate prin pauze îndelungate în cursul conversațiilor, tăcerile fiind un element important în creșterea tensiunii dramatice. Aparentele refugii în lumea visului alcătuiesc clișee de viață ale protagoniștilor. Se poate riposta că nu teatrul său este absurd, ci condițiile în care trăiesc personajele sale. Adesea acestea nu știu ce scopuri urmăresc.

Printre numeroasele premii literare sunt de menționat: Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și Premiul Pirandello. În ziua de 13 octombrie 2005 Academia Suedeză din Stockholm îi conferă Premiul Nobel pentru Literatură.

Imediat după anunţarea premiului, Marika Grenser (ziarist liber profesionist) i-a telefonat lui Harold Pinter ca să-i afle reacţia. Răspunsul dramaturgului „tăcerilor şi pauzelor”, cum este adesea descris, a fost: „Nu pot pune în cuvinte ce simt. (..) Nu mă aşteptam absolut deloc. (…) Pentru moment n-am cuvinte. O să le am când vin la Stockholm.”

2. Ivo Andrić – scriitor şi diplomat iugoslav

Ivo Andrić a fost un scriitor sârb, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1961 „pentru forța epică cu care a zugrăvit motive și destine din istoria țării sale.”

O mare parte din opera lui Andrić a fost inspirată de tradițiile și particularitățile vieții din Bosnia și analizează complexitatea și contrastele culturale ale locuitorilor musulmani, sârbi și croați din regiune. Lucrările sale conțin numeroase așa-numite turcize: cuvintele de origine turcă, arabă sau persană care și-au găsit drumul în limbile slavilor sudici în timpul dominației otomane. Potrivit lui Vucinici, Andrić folosește aceste cuvinte pentru a „exprima nuanțe orientale și subtilități care nu pot fi interpretate în propriul său sârbo-croat”.

În discursul său de acceptare, Andrić a descris țara ca fiind una „care, în viteză de răzbunare și cu prețul unor mari sacrificii și eforturi prodigioase, încearcă în toate domeniile, inclusiv în domeniul culturii, să rezolve acele lucruri de care a fost lipsită de un trecut turbulent și ostil.”  În opinia lui Andrić, pozițiile aparent conflictuale ale grupurilor etnice disparate ale Iugoslaviei ar putea fi depășite prin cunoașterea istoriei. Acest lucru, a presupus el, ar ajuta generațiile viitoare să evite greșelile trecutului și ar fi în conformitate cu viziunea sa ciclică asupra timpului. (literaturanobel.ro)

3. Ivan Alexeievici Bunin – scriitor rus

Ivan Alekseyevich Bunin a fost primul scriitor rus laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1933 „pentru arta viguroasă prin care a dezvoltat tradițiile prozei ruse clasice”.

A lucrat în calitate de corector, statistician, bibliotecar, la diferite ziare. În anul 1891 i-a apărut prima culegere de versuri, marcată de o peisagistică lirică subtilă. A continuat și după aceea să încânte cu frumusețile naturii, cu simțul rafinat al omului format la țară.

Obține Premiul Pușkin pentru culegerea „Cad frunzele” (1901) – exemplu de perfecționare a formei poetice clasice, proprie marilor maeștri din secolul al XIX-lea. Publică și nuvele timpurii despre satul sărăcit și conacele decăzute. Face cunoștință cu Gorki care îl susține în încercarea de a colabora cu Editura „Znanie”. În povestirile lui se accentuează problematica socială: multe dintre scrierile sale înfățișează destrămarea Rusiei patriarhale, moșierești și țărănești, în condițiile dezvoltării relațiilor capitaliste.

Va spune în discursul său: „Copleșit de felicitările și telegramele care au început să mă inunde, m-am gândit în singurătatea și liniștea nopții la sensul profund al alegerii Academiei Suedeze. Pentru prima dată de la fondarea Premiului Nobel l-ați acordat unui exilat. Cine sunt eu cu adevărat? Un emigrant care se bucură de ospitalitatea Franței, căreia îi datorez o veșnică recunoștință. Dar, domnilor de la Academie, permiteți-mi să spun că indiferent de persoana și de munca mea, alegerea dumneavoastră în sine este un gest de o mare frumusețe. Este necesar să existe centre de independență absolută în lume. Fără îndoială, toate diferențele de opinie, de crezuri filosofice și religioase sunt reprezentate în jurul acestei mese. Suntem uniți printr-un singur adevăr, libertatea de gândire și de conștiință; aceste libertăți le datorăm civilizației. Pentru noi, scriitorii, libertatea este o dogmă și o axiomă. Alegerea dumneavoastră, domnilor academiei, a dovedit încă o dată că în Suedia dragostea de libertate este cu adevărat un cult național”.