Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

10 martie 1835: Falansterul de la Scăieni – un experiment social uitat

10 martie 1835: Falansterul de la Scăieni – un experiment social uitat

 Începuturile socialismului utopic 

Pe 10 martie 1835, Teodor Diamant, socialist utopic, pune bazele primului falanster de tip fourierist din România, la Scăieni, Județul Prahova, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Nu a durat mult și Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu. Nu a fost meritul său în totalitate. Inspirația pentru acest tip de modul de organizări sociale vine de la gânditorul francez Charles Fourier (1772-1837).

 

 

 O nouă eră 

Preconizând o societate bazată pe egalitate economică și socială, se urmărea reorganizarea spațiului social în comunități locale autarhice. În centrul acestora se afla falansterul – clădire în care membrii comunității locuiau, mâncau și lucrau împreună. Beneficiile acestei noi organizări sociale urmau a fi considerabile și se considera că Pământul va trece într-o nouă eră. Aceasta urma a fi o delimitare istorică de circa șaptezeci de mii de ani de prosperitate și de progres.

 

 

 Un diamant neșlefuit 

Printre numeroșii discipoli pe care Charles Fourier i-a adunat în jurul său la Paris s-a numărat și un tânăr intelectual român, care va încerca implementarea modelului societal fourierist în Principatele Române. Teodor Mehtupciu (1810-1841), fiul al vistierului Iamandache Mehtupciu, zis Diamandi, a fost caracterizat de Ion Ghica drept „om de spirit, învăţat, plăcut la vorbă”. Diamant a urmat cursurile şcolii Sfântul Sava din Bucureşti, iar din 1828, obţinând o bursă din partea Aşezămintelor mitropolitului Soditei Filitti, a urmat cursurile Școlii de cadeţi din München. Din 1830, Diamant se află în Paris pentru a-şi continua studiile; aici, el intră în contact cu mediile intelectuale dominate de ideile fourieriste. Popularitatea acestui curent de gândire printre tinerii boieri români aflaţi la studii în metropola franceză e reliefată de scrierile lui Ion Ghica, care prezintă legătura strânsă dintre Charles Fourier şi discipolul său român. Întors în Principate, Diamant va încerca implementarea ideilor fourieriste în contextul socio-economic local.

 

 

 Curiozitate istorică sau experiment eșuat?  

Spaţiul ales pentru înfiinţarea primului falanster românesc (denumit în epocă „Societatea agronomică şi manufacturieră” sau „Colonia soţilor agronomi”) a fost moşia Scăieni, deţinută de boierul Emanoil Bălăceanu. Această moşie de mărime medie în epocă se afla în judeţul Săcuieni, desfiinţat în anul 1845, care cuprindea părţi din actualele judeţe Prahova şi Buzău. Proprietar a patru moşii, cea de la Scăieni fiind cea mai importantă, Emanoil Bălăceanu denotă o personalitate duală: el apare, mai întâi, ca un speculant lipsit de scrupule, măcinat de datorii, abil în a amâna hotărârile autorităţilor, căutând mereu o sursă de a obţine fondurile necesare plătirii numeroaselor sale restanţe, pe de altă parte este prezentat drept un tânăr boier cu vederi progresiste, fourierist convins, care a îmbrăţişat cu toată convingerea şansa istorică de a construi un nou model societal între graniţele moşiei sale. Adevărul istoric pare să fie la mijloc: astfel, este o certitudine faptul că micul boier Bălăceanu a încheiat, la data de 10 martie 1835, un contract de închiriere a moşiei Scăieni cu un număr de zece „colonişti”, pe o perioadă de cinci ani – fapt ce demonstrează acordul boierului cu privire la demararea experimentului fourierist; însă, nu e mai puţin adevărat faptul că modelul societal imaginat de Fourier prevedea ca spaţiul pe care urma să se întemeieze noul falanster să fie donat de către proprietar, nu închiriat pentru o sumă importantă (3600 de galbeni).
Altă deosebire însemnată faţă de modelul fourierist are în vedere numărul coloniștilor: numai zece persoane au semnat contractul de închiriere a moşiei la data de 10 martie 1835, pentru ca, la data de 20 septembrie 1836, un raport întocmit de reprezentanţii „Departamentului treburilor din lăuntru” să arate că falansterul de la Scăieni era format din 53 de membri activi, la care o listă întocmită de Bălăceanu adaugă alţi 14 „soţi agronomi” ce nu sunt la Scăieni. În condițiile în care Fourier anticipa că falansterul trebuie să cuprindă 1620 de coloniști, este clar, deci, că falansterul a fost pe toată perioada activităţii sale foarte slab populat. Interesantă este decizia boierului Bălăceanu de a elibera din robie ţiganii de pe moşia Scăieni, fapt neobişnuit pentru acea epocă, însă explicabil datorită nevoii de mână de lucru în falanster.

 Tablou cu verdeață și aer curat 

Tabloul acestui oraş idilic creionat de Diamant cuprinde şi „verdeaţă şi aer curat care va întâmpina cele mai multe boale”, nu va exista „aerul cel vătămător al oraşelor celor mari”, toate acestea „pentru folosul şi plăcerea oamenilor”.
Împletirea dintre muncă şi acumularea de noi cunoştinţe este o realitate de care vor beneficia toţi membrii noii comunităţi, chiar şi copiii de o vârstă foarte fragedă: „copii dela vârsta de patru ani găsesc să-şi câştige hrana vieţii cu chiar munca lor”. Diamant anunţă, de asemenea, dispariţia specializărilor profesionale, întrucât toţi membrii comunităţii, învăţând unii de la alţii, vor putea practica o multitudine de meserii: „spre pildă veşmintele, cismele, mobilele şi altele asemenea, făcându-se iarna, croitori, cismari, tâmplari şi ceilalţi meşteri (…) pot eşi vara să răsufle aer curat şi îmbălsămit de mirosul florilor la lucrul câmpului şi al grădinilor”. Mobilitatea profesională este, însă, condiţionată de dificultatea şi de greutatea muncii depuse, astfel că, deşi bărbaţii, femeile şi copiii pot alege să lucreze în orice sector doresc, Diamant le rezervă femeilor şi copiilor „lucru grădinilor, florăriilor, meşteşugurilor, frumoaselor arte”, în timp ce bărbaţii ar trebui să se ocupe de „a sparge cu plugu ăst mult pământ înţelenit”.
Interesant este că media de vârstă a bărbaţilor identificaţi pe moşia Scăieni este de 20 de ani, deci coloniştii bărbaţi erau în primul rând tineri „feciori” săraci adunaţi de către Emanoil Bălăceanu din mahalele Bucureştilor pentru a-i lucra moşia gratuit. La Scăieni existau şi 27 de „colonişti” ţigani (12 bărbaţi, 15 femei), care, lucru neobişnuit pentru epocă, fuseseră „sloboziţi de supt robie cu condiţie şi aşezaţi între soţi”.
Un accent deosebit trebuia pus în cadrul falansterului, conform scrierilor lui Diamant, pe dezvoltarea şi răspândirea educaţiei. Emanoil Bălăceanu face cunoscut faptul că în cadrul moşiei de la Scăieni se predau limbile română şi franceză, aritmetică, geografie, catehism, muzică, desen şi caligrafie. Şcoala falansterului (denumită „pansion”) avea trei clase şi număra 14 elevi, într-o proporţie egală băieţi şi fete, cu vârste între 4 şi 14 ani. În realitate, singurii copii care au beneficiat de o oarecare instruire au fost copiii boierului, aşa cum arată o plângere adresată Stăpânirii de către „soţi”, din data de 3 decembrie 1836.

 O altă încercare de reformă socială 

În urma eşecului constituirii primului falanster în spaţiul Principatelor Române, Teodor Diamant va alege să urmeze o traiectorie profesională mult mai puţin utopică: folosindu-se de cunoştinţele sale de inginerie acumulate în spaţiul german şi francez, va obţine în 1836 brevetul de inginer hotarnic. O ultimă tresărire fourieristă apare în anul 1841, când Diamant adresează un Memoriu Consiliului administrativ al Principatului Moldovei. În cuprinsul acestuia, Diamant îşi anunţă disponibilitatea de a „putea face să înceteze viaţa de vagabondaj a ţiganilor statului”, prin intermediul înfiinţării unor colonii „nu militare, ci agricole-industriale”. Dezamăgit de experienţa de la Scăieni, Diamant nu mai doreşte restructurarea radicală a societăţii româneşti, el dorind doar să propună un proiect de relocare a vagabonzilor. Memoriul accentuează importanţa educaţiei de tip religios, fapt ce-şi găseşte explicaţia în intenţia lui Diamant de a găsi sprijin material şi financiar pentru a realiza această colonie şi de la membrii clerului moldovenesc. În epocă, Biserica era una dintre cele mai mare proprietare de pământ, Diamant sperând să primească din partea acesteia o moşie pe care să realizeze noul experiment social. Diamant promite că activitatea acestei noi colonii va determina fondarea de alte asemenea aşezăminte, afirmând într-un limbaj utopic că Moldova „poate găsi în cei care ţin cârma treburilor capacitatea deobândită pentru a o conduce la fericirea după care aspiră”.

 

 Teodor Diamant – unul dintre primii intelectuali ai Principatelor Române 

Cazul lui Teodor Diamant trebuie înţeles în contextul primului val de intelectuali români moderni: educat în Occident, entuziast receptor al celor mai noi şi revoluţionare teorii ale modernizării, el se va întoarce în spaţiul Principatelor cu convingerea că aceste idei îşi vor găsi aici un tărâm fertil de dezvoltare. Articolele scrise de el, implicarea sa oricât de tangenţială în organizarea falansterului de la Scăieni, cât şi activitatea de promovare a ideilor fourieriste printre tinerii intelectuali ai epocii îl propulsează pe Diamant drept unul dintre primii intelectuali români, în sensul de individ angajat în criticarea societăţii contemporane lui şi în găsirea de soluţii pentru a grăbi modernizarea statului.
Ideile lui Teodor Diamant au anticipat elemente care vor intra în structura societăţii româneşti de după 1848, unele chiar foarte târziu: eliberarea robilor ţigani (în 1844 în Ţara Românească, respectiv 1847 în Moldova), ziua de muncă de opt ore, egalitatea formală dintre genuri, condiţii de muncă decente. Destinul său este însă unul romantic, el sfârşind prin a se izola fizic şi social, fiind învins de prezentul pe care a vrut cu orice preţ să-l depăşească şi neajungând să vadă viitorul pe care a vrut să-l creeze.(historia.ro)

 

Scris de

Comment (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.