🔍🔍🔍Pentru mai multe articole accesează secțiunea:

BLOG

Doctorul Mina Minovici era medic legist. A fost un om care a iubit cartea, căutând mereu noutatea. A studiat atât la Berlin, cât şi la Paris psihiatria. Prin prisma profesiei sale a avut contact cu moartea de foarte multe ori. A văzut atât de multe încât mereu rămânea cu un gust amar deoarece nu prea exista pe atunci nicio modalitate de a te ocupa de toate urgențele, era o lipsă totală de asistență sanitară pentru victime. Nu vorbim despre accidente banale în care victima se putea prezenta la spital pe propriile picioare, ci despre cazuri grave (hemoragii, fracturi cu hemoragii etc.), la care era obligatorie asistența imediată. Uneori birjarii refuzau transportul pentru că nu voiau să-și păteze „bolidul” cu sânge. 

Ei bine, din toată această dramă s-a născut ideea unui serviciu de ambulanţă care nu exista până atunci.

În cadrul unei conferințe internaționale în cinstea regelui Carol I, în anul 1906, a fost expusă o ambulanţă a Societăţii de Salvare din Viena. Ei bine, doctorului, la vederea acestei ambulanţe, exact precum un copil care vede o jucărie nemaipomenită, i s-a aprins o dorinţă: aceea de a avea şi el o astfel de ambulanţă pentru a veni în ajutorul victimelor accidentelor. 

Iată ce poate face pasiunea pentru meserie și dragostea față de oameni. Nu a fost ușor să obțină un astfel de vehicul; imaginați-vă cum ar fi fost să aveți un televizor color în anul 1959. Nu a putut de unul singur, așa că a apelat la prietenii înstăriți pentru a construi prima ambulanţă cu cai, marca Rieber – celebru atelier de construcţii de trăsuri de lux. 

Şi astfel s-a făcut Societatea de Salvare. Nu a condus-o 10, 20 de ani, ci aproape 41 de ani. Dar Societatea de Salvare nu avea încă o casă. A urmat o altă călătorie plină de obstacole. Doamna Cazzavillan, soţia directorului şi fondatorului ziarului „Universul”, a dăruit acestei Societăţi de Salvare casa sa de pe Splaiul Independenţei.

După atâtea furtuni a răsărit și soarele. Societatea a continua să se dezvolte și să se perfecționeze. Toată lumea vuia, ziarele lăudau și oamenii aplaudau: sunai la Salvare și în câteva minute era acolo. Uneori ajungea chiar înainte pompierilor.

De ajuns la locul accidentului ajungea, dar cum era drumul până la spital? Uneori drumurile erau blocate, aglomerația în capitală nu e de ieri, de azi. Oamenii aveau din ce în ce mai multă încredere în Salvare așa că Prefectura a luat măsuri: ordinul ca atunci când Salvarea trece să se dea toate maşinile sau toate trăsurile la o parte, să lase ambulanţa să treacă.

La „Filantropia” unii chirurgi mai refuzau, spunând că nu au loc. Atunci Salvarea fugea la „Colentina” sau „Colțea”. Din cauza hemoragiilor serioase pacientul deceda în cele din urmă deoarece timpul de așteptare era prea mare. Așadar mortul ajungea la Institutul Medico-Legal, adică acolo unde lucra Minovici. Atunci i-a venit cu ideea să instituie şi un spital de urgenţă pe lângă Societatea de Salvare, pentru ca accidentatul, imediat ce este ridicat de ambulanţă, să fie imediat operat de medicul chirurg care era de gardă, care se preparase pentru că era anunţat că ambulanţa pleacă la un accidentat. Şi aşa s-a creat şi acest spital de urgenţă care a fost aşa de important şi necesar şi care a salvat viaţa a mii de oameni.

Din păcate visul doctorului Minovici a fost spulberat de bombardamentele germane care au distrus cele două instituții. Spitalul de urgenţă se numea „Nicolae Minovici”. După ce s-a reparat, acest antet a fost omis. Acum este doar „Spitalul Clinic de Urgență București”.

Cât de repede uităm oamenii care chiar au contribuit la istoria acestei țări. Îi mulțumim doctorului Mina Minovici pentru comoara pe care ne-a lăsat-o și pentru faptul că și azi, Salvarea salvează mii de vieți.

🔍🔍🔍Pentru mai multe articole accesează secțiunea:

BLOG